Casa noastră arde. Mai multe site-uri de specialitate din mediul online sunt inaccesibile astăzi anunțând o grevă

Premieră în mediul online. ,,Casa noastră arde”. Mai multe pagini web nu sunt accesibile astăzi, 20 septembrie 2019, acestea luând astfel decizia de a participa la greva climatică globală.

separator

Scopul grevei este să atragă atenția lumii (atât guvernelor, cât și populației) că schimbările climatice sunt o problemă reală și urgentă.

Bunăoară, site-ul dexonline.ro participă la această grevă, fiind indisponibil până pe 21 septembrie 2019, ora 00:00.

,,O mare parte din vizitatorii noștri sunt elevi și studenți. Ei vor moșteni, fără vină, o țară și o planetă secătuite de negativismul și de iresponsabilitatea noastră. Față de ei ne simțim datori să participăm la această grevă, să ne închidem porțile pentru o zi și să lipim pe ele acest mesaj. Casa noastră arde”, scrie dexonline.ro

Ce sunt schimbările climatice?

Clima Pământului a variat mult de-a lungul istoriei sale de miliarde de ani. Totuși, variațiile din prezent au un ritm mult mai rapid decât episoadele din trecut. Majoritatea covârșitoare a oamenilor de știință cred că schimbările din prezent sunt cauzate de activități omenești:

Emisiile de gaze cu efect de seră (bioxidul de carbon, CO2, dar și metanul și altele) cauzate de industrie și de agricultură schimbă planeta noastră, singura casă pe care o avem, amenințând să o facă incompatibilă cu civilizația omenească.

Defrișările în masă împiedică pădurile să absoarbă bioxidul de carbon din atmosferă și afectează grav ecosistemele (de remarcat că națiunile s-au angajat în 2014 să înjumătățească defrișările pînă în 2020, dar ele continuă să crească).

Creșterea populației se corelează cu distrugerea mediului. Mai mulți oameni emit mai multe gaze cu efect de seră, consumă mai multe resurse și mai mult spațiu.

Care sunt efectele schimbărilor climatice?

Creșterea temperaturii medii globale
Am depășit deja 1 °C față de perioada preindustrială. Limitarea încălzirii la 1,5 °C sau 2 °C cere măsuri drastice și susținute din partea tuturor națiunilor, dar acest lucru nu se întâmplă. Acordul de la Paris pretinde deja prea puțin, iar națiunile nu se grăbesc deloc să-i implementeze prevederile. Dacă continuăm să ignorăm problema, traiectoria curentă a emisiilor de CO2 va încălzi Pământul cu circa 3 °C până în anul 2100. Aceasta este o estimare extrem de conservatoare, iar an de an modele mai bune de calcul produc estimări tot mai pesimiste.
Dispariția speciilor de animale și plante
Omenirea a ras de pe fața Pământului 60% dintre animalele vertebrate din 1970 și până astăzi. Viteza cu care speciile dispar este astăzi de zeci sau sute de ori mai mare decât media ultimelor 10.000.000 de ani.
Creșterea nivelului mării
Pe traiectoria curentă a emisiilor de gaze cu efect de seră, nivelul mării va crește cu 52-98 cm în acest secol. Un studiu din 2019 nu exclude varianta creșterii cu peste 2 m, ceea ce ar dezlocui 187 de milioane de oameni.
Schimbarea frecvenței și duratei precipitațiilor și ale fenomenelor extreme
Schimbările climatice vor amplifica distribuția prezentă a precipitațiilor (în zonele umede va ploua mai mult, iar în zonele aride va ploua mai puțin). Furtunile care astăzi se petrec doar în zona Ecuatorului vor începe să apară și la latitudini mai înalte. Episoadele de caniculă vor deveni tot mai frecvente și mai intense.
Acidularea oceanelor
O parte din bioxidul de carbon emis de omenire se dizolvă în oceane. Aceasta are ca efect creșterea acidității, cu reverberații majore asupra ecosistemelor. Dincolo de devastarea adusă vieții marine, și impactul asupra omenirii va fi major, fiindcă peste un miliard de oameni depind de viața marină pentru aportul de proteine.
Topirea ghețarilor și a calotelor polare.
Întrucât regiunile arctice și antarctice se încălzesc mai repede decât media globală, topirea gheții la cei doi poli spulberă record după record.

Cum putem limita schimbările climatice?

Singura soluție este reducerea drastică a emisiilor de gaze cu efect de seră. Cele mai noi modele și date arată că, pentru a limita încălzirea la „numai” 1,5 °C, trebuie să reducem emisiile cu 45% până în 2030 (față de nivelul din 2010) și la zero până în 2050. Această cale, deși tot ne-ar lăsa cu un Pământ mult mai sterp decât cel cu care am crescut, ar limita proporțiile distrugerii mediului. Momentan suntem pe o traiectorie absolut greșită. După o stagnare de câțiva ani, emisiile au crescut cu 1,6% în 2017 și cu 2,7% în 2018. Gonim către prăpastie, iar noi apăsăm pedala de accelerație până la fund.

Ce salariu ridică un polițist începător în R. Moldova. Ministrul Efros, despre intenția mai multor angajați ai MAI de a pleca din sistem

Mai mulți angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au intenția de a pleca din sistem, iar motivația este una financiară, scrie noi.md.

O spune ministrul Adrian Efros potrivit căruia instituția pe care o conduce se confruntă cu o criză de cadre, în special, în cadrul Poliției de Frontieră și a Inspectoratului General de Poliție. Potrivit ministrului, salariul unui polițist începător este de 11 mii de lei. Ministrul Afacerilor Interne recunoaște că entitatea pe care o conduce duce lipsă de angajați, mai multe funcții fiind vacante. Potrivit ministrului, deși s-a reușit o modestă majorare a salariilor polițiștilor, lefurile mici rămîn cauza principală a plecărilor din sistem. „Ministerul Afacerilor Interne este cel mai mare minister ca număr de angajați. Sunt locuri vacante în diferite subdiviziuni. Dacă ne referim la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, aici sîntem completați 100%. La Inspectoratul General de Poliție avem locuri vacante, la Poliția de Frontieră, la fel, sînt locuri vacante. În discuțiile cu colegii care au intenția de a pleca din sistem, motivația este asigurarea financiară. La începutul anului s-a reușit ca valoarea de referință a polițiștilor să fie mărită de la 1900 la 2300. Adică, salariul s-a mărit cu 1000 de lei. Pentru un polițist începător salariul s-a mărit de la 10 la 11 mii de lei. Cu cît e mai mare vechimea de muncă, cu atît salariile sînt mai mari”, a spus Adrian Efros în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV. Potrivit ministrului, noi majorări de salarii pentru angajații MAI, deocamdată, nu se prevăd, însă aceștia vor mai beneficia de ajutoare unice și sporuri salariale. „Mai e nevoie de intervenții pe domeniul social, ca angajatul MAI cînd vine la serviciu să fie sigur că familia sa este bine, are o viață decentă și acest lucru va contribui mult la diminuarea actelor de corupție. Acum, pentru că avem unele funcții necompletate, avem posibilitatea ca banii respectivi să fie redirecționați pentru a le oferi angajaților sporuri sau ajutoare unice. Noi ne dorim majorări de salarii, dar asta nu depinde de voința ministrului Efros sau a premierului, noi pornim de la un cadru bugetar disponibil. Cînd vom avea o economie puternică, cînd toată lumea va plăti impozitele, cînd toți vom contribui la bugetul de stat, atunci vom avea sumele disponibile pentru a mări salariile. Nu este vorba de nedorința de a mări salariile, ci de austeritatea bugetară”, a mai spus ministrul Afacerilor Interne. În octombrie 2023, în cadrul programului „Spor pentru Moldova” o plată unică în valoare de 5000 de lei a fost oferită la peste 10 mii de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne – polițiști și carabinieri.

Sportivul nostru Valentin Petic s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris 2024

Republica Moldova a mai obținut o cotă de participare la Jocurile Olimpice de la Paris.

Luptătorul de stil greco-roman Valentin Petic s-a calificat în premieră la Olimpiada de Vară. În ultima dispută, care i-a asigurat calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, sportivul nostru l-a învins pe germanul Etienne Kinsinger, în categoria de greutate de până la 67 kg.

Până la această performanță, Valentin Petic a mai obținut alte trei victorii: l-a învins pe croatul Dominik Etlinger, egipteanul Mohamed Ibrahim Elsayed și elvețianul Andreas Vetsch.

Anterior, și luptătorul de stil greco-roman Victor Ciobanu a obținut o cotă de participare pentru Olimpiada de Vară din capitala Franței.

Până acum Republica Moldova și-a asigurat unsprezece cote de participare la Jocurile Olimpice de la Paris.

Schimb cultural și educațional între elevii din Moldova și România

În data de 8 mai 2024, cadrele didactice și elevii Școlii Gimnaziale „Româno-Britanice” din municipiul Galați, România, vor găzdui Consiliul Regional al Elevilor din orașul Florești, raionul Florești, Republica Moldova. Tinerii entuziaști vor experimenta o serie de activități educaționale deosebite și vor descoperi locuri inedite ale localității.

Schimb cultural și educațional între elevii din Moldova și RomâniaImagine simbol

Inițiativa de schimb cultural și educațional marchează un moment deosebit în colaborarea României cu instituțiile de învățământ din Republica Moldova. Este o ocazie de a împărtăși nu doar cunoștințe și experiențe, ci și de a construi punți de prietenie și înțelegere între tinerii din ambele țări, transmite www.stiri.md.

Programul special pregătit pentru acești elevi va cuprinde o gamă variată de activități, de la activități interactive la excursii captivante în jurul orașului Galați. Acești tineri vor avea ocazia să exploreze bogata noastră moștenire culturală, să descopere frumusețea naturii locale și să interacționeze cu elevi din Școala Gimnazială Româno-Britanică.

„Ne angajăm să oferim acestor elevi o experiență memorabilă și educativă, care să îi încurajeze să-și dezvolte pasiunile și să-și extindă orizonturile. Suntem convinși că acest schimb cultural va contribui la formarea lor ca cetățeni responsabili și deschiși către diversitatea lumii în care trăim”, susține Liliana Tcaciuc, profesoară din cadrul Școlii Româno-Britanică, municipiul Galați, România. 

7 semne că ai putea trăi până la 100 de ani
Articolul anterior
Ninge în România. Prima zăpadă din acest sezon a căzut deja
Articolul următor