Până la 14 ani erau cele mai bune prietene, însă în momentul în care fiica s-a copt și a intrat în vârsta adolescenței, a simțit cum treptat o pierde din vizor, deși, a încercat mereu să fie o mamă modernă. Prinsă într-un moment de siceritate, Irina Bivol ne-a povestit cum a e să crești un copil după un divorț.
Am născut-o la 24 de ani. Cam târziu pentru mine, deoarece m-am căsătorit la 20. La jumate de an de la nuntă am rămas însărcinată, însă am fost nevoită să întrerup sarcina. Este un capitol mai trist despre care nu prea îmi place să vorbesc.
Poate din această cauză unica mea sarcină am dus-o cu plăcere. Am simțit fiecare clipă, mi-a plăcut să fiu însărcinată. Și mă pot lăuda cu faptul că am fost o gravidă care a adăugat foarte puțin.
Nașterea a decurs foarte ușor. Le-aș dori tuturor femeilor să aibă parte de o naștere ca a mea. Și chiar dacă pe atunci exista ecografia, nu am vrut s-o fac. Îmi doream să fie o surpriză.
Am ales un prenume cantabil. De fapt Cătălina mai e și Adriana, numele ei de botez. Mereu mi-a reproșat că nu am lăsat-o cu cea de-a doua variantă. Culmea este că pe alesul ei îl cheamă Adrian.
A fost un copil care nu mi-a dat bătăi de cap. Nu era bolnăvicioasă. Iar până la vârsta de 14 ani eram cele mai bune prietene. De la jumate de an a început a merge cu mine în turnee. Eram de nedespărțit.
După care a venit o perioadă dificilă, cea a adolescenței. Deși am depus tot efortul să fiu o mamă contemporană, m-am confruntat cu multe probleme. Iar după divorț, relația noastră s-a răcit și mai tare. Într-o oarecare măsură mă învinuia pe mine de eșecul căsătoriei. Trăia cu speranța că mă voi împăca cu tatăl ei, iar când a înțeles că acest lucru nu este posibil, a suferit mult.
Când am decis să-mi refac viața a fost foarte geloasă. Însă de când s-a maturizat a acceptat relația pe care o am cu Alexandru.
Până în clasa 7 și-a făcut studiile la Prometeu. După care mi-am dorit să învețe la o școală din Spania. A fost greșeala mea, am trimis-o prea devreme. S-a simțit asta. A fost atât de marcată de evenimentele de acolo, încât nici acum nu acceptă să vorbească de acea perioadă. Când a revenit, s-a schimbat enorm. Era foarte rece cu mine.
Eu nu mă încadrez în categoria părinților care acceptă sau nu deciziile copiilor. La mine a fost invers. Eu eram nevoită să-i accept deciziile, deoarece nu se lasă deloc influențată. Este o fire cu caracter. Și chiar dacă ar ști că a greșit, oricum va merge înainte. Își cere scuze foarte greu. Eu pot să-mi cer scuze mai des de la ea. Ea e mai rece în privința asta. Cred că acest criteriu s-a transmis de la tatăl ei. Însă uneori totuși cedează.
În perioada adolescenței nu dorea să vorbească cu mine despre prieteni sau dragoste. Niciodată nu s-a folosit de numele meu. Când o duceam la școală mă ruga s-o las la 200 de metri de școală, ca nu cumva colegii să afle cine este mama ei.
M-a șocat când mi-a zis că vrea să se căsătorească. Credeam că va dori să facă mai întâi o carieră, să stea bine pe picioarele ei. Uneori mă gândesc că poate din cauza că am divorța și a trăit fără tatăl ei alături, vrea atât de mult o familie. Am încercat să-i conving să mai aștepte. Chiar le-am permis să stea și separat, să se mai cunoască. Însă ei au fost categoric împotrivă.
Sunt mulțumită de alegerea pe care a făcut-o. Se vede că se iubesc foarte mult. Și chiar îmi place cum se înțeleg. Am o relație foarte frumoasă cu viitorul meu ginere. De când este în această relație o simt mai diferită. Este mai înțelegătoare, mai deschisă și chiar începem să redevenim cele mai bune prietene.
În septembrie Irina Bivol va fi soacră mică. Vezi detalii în acest articol!
text: Iulia Arnaut