O elevă de 38 de ani ar fi pretins 300 de euro pentru susținerea BAC-ului

O femeie de 38 de ani, elevă în clasa a XII-a la o școală serală din capitală, este acuzată de trafic de influență.

separator
Învinuita este din localitatea Trușeni, municipiul Chișinău, iar în primăvara anului 2017 ar fi pretins și primit mijloace bănești, în valoare a câte 300 de euro, de la șase cetățeni diferiți. În schimbul banilor, tânăra ar fi susținut că are influență asupra persoanelor publice din cadrul instituțiilor de învățământ, inclusiv a celor responsabile de organizarea și desfășurarea examenelor de bacalaureat. Astfel, ea ar fi urmat să înscrie cetățenii în lista candidaților la bacalaureat, sesiunea 2018, și să acorde suportul în vederea promovării examenelor cu succes.

În cel de-al doilea capăt de acuzare, în perioada decembrie 2016 – februarie 2018, acuzata ar fi susținut că are influență asupra persoanelor publice ce activează în subdiviziunile Direcției înregistrare a transportului şi calificare a conducătorilor auto. Ea ar fi pretins și primit pentru sine şi pentru alte persoane neidentificate o sumă totală de 1100 de euro.

În schimb, aceasta ar fi urmat să înscrie o persoană la cursurile Școlii Auto, ajutând-o să promoveze examenul auto și să obțină permisul de conducere, categoria „B”, iar pe alte două persoane, învinuita urma să le ajute să obțină permisele de conducere, pentru aceeași categorie. Suma pretinsă și obținută pentru fiecare caz în parte varia între 300 și 400 de euro.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, eleva și-a recunoscut în totalitate vina, colaborând cu organul de urmărire penală. Aceasta riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 2000 la 3000 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 5 ani.

alte Articole interesante