Ce cadouri primesc actorii la Oscar. Valorează 232.000 de dolari

Chiar dacă nu iau trofee, se întorc acasă cu o pungă plină de cadouri, de la hârtie igienică, până la jucării sexuale, proceduri de frumusețe și vacanțe de lux.

separator

Oscar-2014

Cadourile care se regăsesc anul acesta în faimoasa „pungă” de la Premiile Oscar au o valoare colosală: nici mai mult nici mai puţin de 232.000 de dolari.. Doar că firma de marketing Distinctive Assets din Los Angeles acţionează independent, fără implicarea oficială şi fără acordul Academiei, lucru care a atras un val de nemulţumiri la nivel mondial. Ceea ce se dorea o iniţiativă frumoasă pentru pierzători, a scăpat de sub control, transformându-se într-o grosolănie fără margini.

Nominalizaţii Oscar la cele mai importante categorii din 2016 vor primi o „pungă eclectică”, care valorează mai mult cu 40% decât cea de anul trecut, 160.000 de dolari.

De la tratament pentru fermitatea sânilor, la un tur de două săptămâni în Japonia, de la jucării sexuale până la jeleuri de slăbit, de la bomboane M&M până la o excursie de lux în Israel, de la soluţie împotriva transpiraţiei la hârtie igienică de lux şi vaporizator de tutun, în plasă se găsesc bunătăţi pentru toate gusturile. Actorii, regizorii şi gazda festivităţii pot răsufla liniştiţi chiar dacă nu câştigă în seara magică, căci pleacă acasă cu tolba plină, cu vrute şi nevrute, să le-ajungă un an.

O mare problemă planează însă peste tradiţia „pungilor” de la Oscar. Deşi imaginea le-a fost deja lezată, Academia nu a autorizat acest demers şi nu vrea să se ascocieze cu Distinctive Assets. Academia Americană de Film a încetat oficial să ofere cadouri invitaţilor încă de acum 10 ani, după ce s-a derulat o investigaţie a Fiscului, care a condamnat costurile prea mari ale acestui gest.
Academia a intentat un proces împotriva companiei de marketing cu sediul în L.A., dar, şi cu toate acestea, Distinctive Assets îşi promovează în continuare „punga” cu mesajul „Toată lumea câştigă”.

Iată lista completă a cadourilor pe care nominalizaţii la Oscar le vor primi în 2016:

– excursie de lux de 10 zile in Israel: 55.000 de dolari
– tur de doua saptamani in Japonia: 54.000 de dolari
– inchirieri gratuite ale masinilor Audi timp de un an, de la Silvercar: 45.000 de dolari
– produse pentru ingrijiera pielii pe viata de la firma Lizora: 31.2000 de dolari
– un pachet de fitness „Ultimate Fitness Package”: 6250 de dolari
– bomboane „My M&M’s”:
– cazare la Grand Hotel Excelsior Vittoria: 5,000 de dolari
– cazare la Grand Hotel Tremezzo: 5.000 de dolari
– abonament la Golden Door Spa: 4.800 de dolari
– tratament cu laser pentru piele: 5530 de dolari
– hrana pentru animale de la Halo Natural Pet Food, pe care sa o doneze la un adapost: 6300 de dolari
– tratament la Home Spa: 5060 de dolari
– tratament pentru femitatea sanilor „Vampire Breast Lift”: 1900 de dolari
– trei sedinte particulare cu „antrenorul vedetelor” ‘ Jay Cardiello: 1400 de dolari
– sedinte particulare de fitness cu Alexi Seletzky – 900 de dolari
– hartie igienica de lux: 275 de dolari
– jucarie sexuala „Nuelle Fiera Arouser” pentru EA: 250 de dolari
– produse cosmetice: 250 de dolari
– Haze Dual V3 Vaporizer: 250 de dolari
– produse Healing Saint by Dr. Jane 360: 193 de dolari
– bijuterii Lat&Lo: 150 de dolari
– produse de ingrijire a pielii Caolion: 134 de dolari
– sirop de artar: 99 de dolari
– perii pentru machiaj Sedona Lace: 109 dolari
– Signature Vodka: 70 de dolari
– Protectie ecran Phantom Glass: 49-59 dolari
– Sticla reutilizabila Memobottle: 47 de dolari
– sticle de vin de la Greenhill Winery & Vineyards: 39 de dolari
– praline de ciocolata: 35 de dolari
– bijuterii handmande Farm Wife Style: 25 de dolari
– solutie impotriva transpiratiei: 21 de dolari
– proteine organice: 19.97 dolari
– jeleuri de slabit: 19.98 de dolari
– baton de proteine Mission1 Clean Protein Bar: 5.64 de dolari

Ceremonia premiilor Oscar are loc pe 28 februarie. Duminica aceasta aflăm câștigătorii celei de-a 88-a ediție a premiilor decernate de Academia de film americană. Chris Rock va prezenta gala premiilor Oscar 2016, la Dolby Theatre din Los Angeles. Actorul de culoare urcă pentru a doua oară pe scena marelui eveniment, după ceremonia din 2005.

sursa

Olena Zelenska și Dmitro Kuleba, în vizită în Serbia

Prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, a sosit duminică într-o vizită în capitala Serbiei, Belgrad, împreună cu ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba, aceasta fiind prima dată când o delegație ucraineană la nivel înalt vizitează Serbia de când Rusia a lansat campania militară împotriva Ucrainei.

Alături de prima doamnă a Serbiei, Tamara Vucic, și de ministrul Kuleba, Olena Zelenska a făcut un tur al Belgradului și a vizitat fortăreața medievală Kalemegdan, relatează agenția Tanjug, citată de Reuters, notează Agerpres.

De asemenea, soția președintelui Volodimir Zelenski a asistat la semnarea unui acord de cooperare între universitățile din Belgrad și Kiev.

Serbia, care aspiră să adere la UE, a condamnat încălcarea integrității teritoriale a Ucrainei în urma agresiunii militare ruse lansate în februarie 2022, dar a refuzat până în prezent cererile statelor occidentale de a se ralia sancțiunilor contra Rusiei, țară cu care menține legături tradiționale de prietenie.

În schimb, Serbia a preluat mii de refugiați ucraineni, a oferit Kievului ajutoare umanitare și a promis asistență pentru operațiunile de deminare a teritoriului ucrainean în cadrul viitoarelor eforturi de reconstrucție post-război.

Potrivit unui raport al Pentagonului declasificat anul trecut, Serbia ar fi furnizat de asemenea arme și muniții Ucrainei, în pofida relațiilor sale apropiate cu Rusia.

În perioada scursă din 2022, președintele sârb Aleksandar Vucic s-a întâlnit cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski de trei ori în cadrul unor reuniuni internaționale, ultima lor întâlnire având loc la Tirana (Albania) în februarie.

Ucraina: Rusia a pierdut un număr-record de soldați într-o singură zi

Potrivit unor estimări ale autorităților de la Kiev, armata rusă a avut duminică cele mai mari pierderi umane zilnice din tot războiul – 1.740 de militari uciși sau răniți.

Ucraina: Rusia a pierdut un număr-record de soldați într-o singură ziImagine simbol

Astfel, bilanțul total a ajuns la 484.030, afirmă Ministerul Apărării de la Kiev. Până acum, ziua cea mai neagră a armatei Moscovei din Ucraina fusese data de 19 octombrie 2023, când numărul morților și răniților a fost 1.380, potrivit datelor privind pierderile rusești centralizate, transmite Hotnews.ro.

Ministerul ucrainean al Apărării a spus că rușii au avut și pierderi importante de echipamente militare: 31 de tancuri, 42 de alte blindate de luptă, 15 piese de artilerie, patru lansatoare multiple de rachete, 59 diferite vehicule și șase echipamente speciale.

Informația vine în contextul în care Rusia a început vineri să atace în regiunea ucraineană de graniță Harkov, iar eforturile ofensive împotriva unor poziții defensive pregătite aduc de obicei pierderi mai mari în rândul forțelor care atacă.

Forțele rusești care atacă regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei au intrat în luptă la periferia orașului de frontieră Vovchansk, a spus duminică seară armata Kievului, iar Vladimir Zelenski a spus că acolo și în est se duc lupte grele.

Rusia a susținut, duminică, că avansează în regiunea Harkov, capturând alte patru localități în apropierea graniței, ca parte a ofensivei lansate vineri și care a dus la evacuarea a peste 4.000 de oameni.

Comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, a spus despre noua ofensivă în regiune că „situația este dificilă” și că forțele Kievului fac tot ce pot pentru a-i împiedica pe ruși să spargă liniile de apărare.

Parlamentari germani propun ca NATO să apere spațiul aerian ucrainean

Parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca țările europene din cadrul NATO să apere spațiul aerian deasupra vestului Ucrainei de pe teritoriul alianței, scrie publicația germană Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), citată de The Kyiv Independent.

Parlamentari germani propun ca NATO să apere spațiul aerian ucraineanFoto: libertatea.ro

Publicația germană notează că unii experți, precum Nico Lange de la Conferința de Securitate de la München, sau generalul-locotenent Heinrich Brauss, fost secretar general adjunct al NATO, au sugerat doborârea rachetelor rusești deasupra regiunilor de frontieră ale Ucrainei de către forțele antiaeriene ale Poloniei și României, transmite libertatea.ro.

Oficialii polonezi au menționat, de asemenea, această posibilitate, dar nu au fost prezentate decizii concrete. 

„Apărarea spațiului aerian deasupra Ucrainei dinspre Polonia și România nu ar trebui exclusă pe termen lung”, a declarat Anton Hofreiter, din partea Partidului Verzilor, aflat la guvernare. Parlamentarul german a adăugat totuși că, în prezent, această chestiune „nu este în discuție”, deoarece aliații se concentrează pe furnizarea de ajutor suplimentar pentru apărarea Kievului.

Berlinul s-a dovedit a fi un lider în ceea ce privește sprijinul pentru apărarea antiaeriană a Ucrainei, lansând o inițiativă care vizează asigurarea unor sisteme suplimentare de apărare aeriană și promițând Kievului cel de-al treilea Patriot al său. 

Agnieszka Brugger, colega lui Hofreiter din partea Partidului Verzilor, a declarat, de asemenea, că ar fi corect „să fie amplasate sisteme de apărare antiaeriană la granițele țărilor vecine, astfel încât și părțile vestice ale Ucrainei să poată fi protejate”.

Roderich Kiesewetter, de la Uniunea Creștin-Democrată (CDU, de opoziție), a comentat că țările occidentale ar putea doborî avioanele rusești fără pilot lansate spre Ucraina.

„Acest lucru ar ușura povara asupra apărării antiaeriene ucrainene și i-ar permite să protejeze frontul”, a spus Kiesewetter, comparând acest lucru cu momentul în care SUA și alte țări occidentale au protejat spațiul aerian al Israelului fără a deveni parte la conflict. 

Marcus Faber, de la Partidul Liber-Democrat (FDP) din coaliția de guvernare, a fost și el de acord că, în principiu, „spațiul aerian deasupra regiunilor de frontieră ucrainene” ar putea fi „protejat de apărarea aeriană de pe teritoriul NATO”.

Cu toate acestea, Faber a remarcat că sistemele de apărare antiaeriană și rachetele sunt deja deficitare, iar aprovizionarea cu muniție pe termen lung trebuie asigurată. „În aceste condiții, cred că este posibil”, a adăugat Faber. 

Orice formă de implicare a forțelor occidentale în războiul ruso-ucrainean rămâne foarte controversată. Atunci când președintele francez, Emmanuel Macron, a declarat că desfășurarea de trupe occidentale nu ar trebui exclusă, mai mulți lideri, inclusiv cancelarul german, Olaf Scholz, au respins categoric această opțiune.

O fetiță din Moldova a jucat într-un film, alături de Vera Brejneva!
Articolul anterior
Alla Donțu și Serghei Orlov, schimb de replici tăioase! Locurile la Eurovision se cumpără?!
Articolul următor