Cum arată Andra în a șasea lună de sarcină!

Vedeta a fost surprinsă de paparazzi în timp ce mergea, alături de soțul ei, Cătălin Măruță, la ginecolog.

separator

Andra a optat pentru haine lejere și comode: o pereche de pantaloni de trenning de culoare roșie, un maiou din bumbac negru și un cardigan. Interpreta a purtat pantofi sport cu platformă.

Andra și Cătălin urmează să devină părinții unei fetițe peste trei luni. Micuța va fi botezată Maria Ioana.

Parlamentari germani propun ca NATO să apere spațiul aerian ucrainean

Parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca țările europene din cadrul NATO să apere spațiul aerian deasupra vestului Ucrainei de pe teritoriul alianței, scrie publicația germană Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), citată de The Kyiv Independent.

Parlamentari germani propun ca NATO să apere spațiul aerian ucraineanFoto: libertatea.ro

Publicația germană notează că unii experți, precum Nico Lange de la Conferința de Securitate de la München, sau generalul-locotenent Heinrich Brauss, fost secretar general adjunct al NATO, au sugerat doborârea rachetelor rusești deasupra regiunilor de frontieră ale Ucrainei de către forțele antiaeriene ale Poloniei și României, transmite libertatea.ro.

Oficialii polonezi au menționat, de asemenea, această posibilitate, dar nu au fost prezentate decizii concrete. 

„Apărarea spațiului aerian deasupra Ucrainei dinspre Polonia și România nu ar trebui exclusă pe termen lung”, a declarat Anton Hofreiter, din partea Partidului Verzilor, aflat la guvernare. Parlamentarul german a adăugat totuși că, în prezent, această chestiune „nu este în discuție”, deoarece aliații se concentrează pe furnizarea de ajutor suplimentar pentru apărarea Kievului.

Berlinul s-a dovedit a fi un lider în ceea ce privește sprijinul pentru apărarea antiaeriană a Ucrainei, lansând o inițiativă care vizează asigurarea unor sisteme suplimentare de apărare aeriană și promițând Kievului cel de-al treilea Patriot al său. 

Agnieszka Brugger, colega lui Hofreiter din partea Partidului Verzilor, a declarat, de asemenea, că ar fi corect „să fie amplasate sisteme de apărare antiaeriană la granițele țărilor vecine, astfel încât și părțile vestice ale Ucrainei să poată fi protejate”.

Roderich Kiesewetter, de la Uniunea Creștin-Democrată (CDU, de opoziție), a comentat că țările occidentale ar putea doborî avioanele rusești fără pilot lansate spre Ucraina.

„Acest lucru ar ușura povara asupra apărării antiaeriene ucrainene și i-ar permite să protejeze frontul”, a spus Kiesewetter, comparând acest lucru cu momentul în care SUA și alte țări occidentale au protejat spațiul aerian al Israelului fără a deveni parte la conflict. 

Marcus Faber, de la Partidul Liber-Democrat (FDP) din coaliția de guvernare, a fost și el de acord că, în principiu, „spațiul aerian deasupra regiunilor de frontieră ucrainene” ar putea fi „protejat de apărarea aeriană de pe teritoriul NATO”.

Cu toate acestea, Faber a remarcat că sistemele de apărare antiaeriană și rachetele sunt deja deficitare, iar aprovizionarea cu muniție pe termen lung trebuie asigurată. „În aceste condiții, cred că este posibil”, a adăugat Faber. 

Orice formă de implicare a forțelor occidentale în războiul ruso-ucrainean rămâne foarte controversată. Atunci când președintele francez, Emmanuel Macron, a declarat că desfășurarea de trupe occidentale nu ar trebui exclusă, mai mulți lideri, inclusiv cancelarul german, Olaf Scholz, au respins categoric această opțiune.

Nemo, prima persoană non-binară care câștigă Eurovision. Despre ce este vorba în „The Code”, melodia câștigătoare

Eurovision 2024 a fost câștigat de Elveția și de melodia The Code, interpretată de Nemo, în vârstă de 24 de ani, care folosește pronumele ei. Nemo este prima persoană non-binară care câștigă concursul Eurovision. Ediția din acest an, la care România nu a participat, a stat sub semnul protestelor din oraşul gazdă Malmo, faţă de participarea Israelului, din cauza războiului din Gaza.

Elveția a câștigat Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă, 11 mai, la Malmo Arena, din Suedia, ediție la care România nu a participat, din cauza constrângerilor financiare. Marele premiu al ediției cu numărul 68 a fost adjudecat de Nemo, care a obținut 591 de puncte, cu melodia „The Code”. Pe locul al doilea s-a clasat Croația, cu 547 de puncte, iar pe locul trei, Ucraina cu 453.

„Vreau să vă mulțumesc foarte mult, sper că acest concurs își va putea respecta promisiunea și va continua să susțină pacea și demnitatea pentru fiecare persoană din această lume”, a spus Nemo, după ce a primit trofeul Eurovision, care a fost înmânat de Loreen, câștigătoarea Eurovision 2023.

Clasamentul final Eurovision 2024

Câșigătorul Eurovision a spart trofeul pe scenă, dar a primit altul în schimb

Câștigătorul Eurovision a spart trofeul pe scenă, dar acesta a fost cel mai mic incident dintre toate cele care au avut loc la ediția cu numărul 68.

Nemo a primit trofeul oficial din sticlă al concursului, care are forma unui microfon clasic, cu detalii pictate. Artistul a spart premiul fragil la scurt timp după ce i-a fost înmânat, dar a primit unul nou pentru a-l înlocui, notează News.ro.

„Nu am spart doar codul, am spart şi trofeul”, a spus Nemo, râzând, la conferinţa de presă de după victorie, referindu-se la versurile melodiei cu care a câştigat competiţia.

Nemo, supărat la conferința de presă

După ce și-a spart trofeul, acesta i-a criticat pe organizatori, spunând că și concursul are nevoie de „câteva reparații”. El a acuzat Eurovision de dublu standard, după ce nu s-ar fi permis intrarea în arena din Malmo cu steagul comunității non-binare.

Nemo este una dintre cele două persoane non-binare care au participat la ediția din acest an a Eurovision, pe lângă Bambie Thug, care a reprezentat Irlanda.

Cu toate acestea, Nemo, câștigătorul finale Eurovision 2024, acuză organizatorii de dublu standard și subliniază că acestui concurs nu i-ar strica „câteva reparații”.

„Este de necrezut. A trebuit să strecor pe furiș (n.r. steagul), pentru că Eurovision a spus nu, dar am făcut-o oricum. Sper că și alții au făcut asta. Dar este clar un dublu standard. Am spart codul și trofeul, poate trofeul poate fi reparat, poate și Eurovision are nevoie de puține reparații”, a spus Nemo la conferința de presă.

Cine este Nemo, câștigătorul Eurovision 2024

Câștigătorul Eurovision 2024, elvețianul Nemo, este prima persoană non-binară care câștigă marele premiu al concursului muzical, scrie bbc.com.

Nemo Mettler s-a născut la Biel/Bienne în 1999, lansând primul album „Clownfisch” în 2015 și câștigând o serie de premii până la vârsta de 18 ani. Acum, la 24 de ani, Nemo a lansat patru albume de studio, dar a fost în mare parte necunoscut în afara Elveției până la concursul Eurovision din acest an.

În noiembrie 2023, Nemo a ieșit în evidență ca fiind non-binar într-un interviu acordat presei elvețiene, unde a declarat că preferă să fie numit „they”/„ei” în limba engleză și să folosească prenumele în loc de pronume în limba germană, notează stirileprotv.ro.

Nemo, câștigătorul Eurovision 2024. Foto: Profimedia

Despre ce este vorba în „The Code”, melodia câștigătoare la Eurovision 2024

Melodia câştigătoare a lui Nemo, „The Code”, a fost scrisă de Benjamin Alasu, Lasse Midtsian Nymann, Linda Dale şi Nemo Mettler, şi îmbină opera, rap, pop. Piesa vorbește despre călătoria către înțelegerea și acceptarea identității non-binare. Versurile se referă la drumul parcurs de Nemo, descoperind că nu se identifică nici ca bărbat, nici ca femeie.

Într-un comunicat de presă trimis de postul de televiziune elvețian SRF, și citat de TVR, Nemo a spus: „Este o onoare incredibilă să pot reprezenta Elveția la ESC. Platforma Eurovision oferă o oportunitate imensă de a construi punți între diferite culturi și generații. De aceea este foarte important pentru mine, ca persoană queer, să mă implic pentru întreaga comunitate LGBTQIA+.

“The Code” este despre călătoria pe care am început-o cu în momentul în care am realizat că nu sunt nici bărbat, nici femeie. Să mă găsesc pe mine însumi a fost un proces lung și adesea dificil pentru mine. Dar nimic nu mă face să mă simt mai bine decât libertatea pe care am câștigat-o realizând că sunt non-binar”.

Prăbușirea blocului de locuințe din orașul rus Belgorod: 15 morți și peste 20 de răniți

Salvatorii au încheiat operațiunile de căutare și de curățare a resturilor de la locul prăbușirii unei porțiuni dintr-un bloc de apartamente din Belgorod, a informat Ministerul rus pentru Situații de Urgență. 17 persoane au fost salvate, iar 15 au murit.

Prăbușirea s-a produs în dimineața zilei de duminică, 12 mai. În această zi, Ministerul Apărării a anunțat distrugerea rachetelor peste Belgorod. Fragmente ale uneia dintre obuze au căzut pe o clădire de locuințe.

După cum s-a afirmat, Ucraina a lovit cu rachete Tochka-U, obuze ale sistemului de lansare multiplă Vampire și Vilkha MLRS, scrie kommersant.ru.

Toate cele 10 etaje s-au prăbușit într-una dintre cele opt intrări, care adăposteau 40 de apartamente. Ferestrele de la intrările vecine au fost sparte. În timp ce era curățat molozul, acoperișul s-a prăbușit. Trei salvatori au fost răniți. Autoritățile regionale, târziu în seara zilei de 12 mai, au raportat că 20 de persoane au fost rănite în prăbușirea clădirii.

Produsele bio care îţi protejează familia!
Articolul anterior
Trucuri pentru un ten perfect în ziua nunţii!
Articolul următor