Madonna a mai adoptat doi copii! Află cine a criticat-o pentru acțiunea sa

Madonna a reușit să abțină adopția a încă doi copii de culoare din Malawi, după ce în 2006 a adoptat un băiat, iar în 2009 a înfiat din același orfelinat, o fetiță. E vorba despre două gemene, Stella și Esther, în vârstă de patru ani. Cântăreața a publicat pe Instagram prima fotografie cu ea, alături de cele două micuțe, notează agerpres.ro

separator

madonna-gemene1

„Pot în mod oficial să confirm că am dus la îndeplinire procesul de adopție a surorilor gemene din Malawi și sunt nespus de bucuroasă că au devenit parte din familia noastră. Sunt recunoscătoare tuturor celor din Malawi care m-au ajutat să fac acest lucru posibil și cer mass-mediei, vă rog, să ne respectați intimitatea în această perioadă de tranziție. Mulțumesc de asemenea prietenilor, familiei și echipei mele numeroase pentru tot sprijinul și iubirea de care ați dat dovadă”, a scris regina muzicii pop în descrierea fotografiei, potrivit The Sun

În timp ce Madonna se simte mândră că a reușit să obțină procedura de adopție, acțiunea a suscitat critici din partea a numeroase organizații de caritate din această țară săracă a Africii.

”Madonna lasă impresia că Malawi este o piață de copii săraci gata să fie adoptați”, a menționat Ken Mhango, directorul pentru Malawi al rețelei africane pentru protecția și prevenirea abuzurilor asupra copiilor (ANPPCAN).

”Ea ar fi trebuit să aibă o abordare diferită în a ajuta familiile sărace cu copii decât să adopte copiii”, a declarat pentru AFP Maxwell Matewere, directorul unei organizații de caritate din Malawi.

Primul primar musulman al Londrei a câștigat al treilea mandat

Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, a fost reales la alegerile locale care au avut loc joi în Anglia, devenind astfel primul edil al capitalei britanice care obține un al treilea mandat, a anunțat media britanică după numărarea tuturor voturilor.

Primul primar musulman al Londrei a câștigat al treilea mandatFoto: știrileprotv.ro

Khan – în vârstă de 53 de ani, fiul unor imigranți pakistanezi și primul primar musulman al Londrei – a obținut 1.088.000 de voturi, față de 813.000 candidata conservatoare Susana Hall, transmite știrileprotv.ro.

Sadiq Khan conduce capitala britanică din 2016, succedându-i lui Boris Johnson, care a avut două mandate succesive de primar înainte de a deveni prim-ministru.

Peste 2.000 de consilii locale alese la scrutinul de joi

Alte victorii ale laburiștilor erau așteptate după alegerile locale de joi, un semnal înaintea alegerilor naționale din acest an, care, potrivit sondajelor, l-ar putea aduce la putere pe liderul laburist Keir Starmer și ar putea pune capăt celor 14 ani de guvern conservator.

Alegătorii au votat joi pentru mai bine de 2.000 de mandate ale consiliilor locale din Anglia și pentru câteva fotolii importante de primari, inclusiv în capitala Londra.

Una dintre bombele lansare de ruși, care zbura către regiunea Harkov din Ucraina, a căzut lângă Belgorod, rănind cinci cetățeni din Rusia

O explozie a rănit cinci persoane în orașul rus Belgorod, spune guvernatorul acestuia.

Rușii și-ar fi bombardat singuri un oraș. Cinci oameni au fost rănițiImagine simbol

Viaceslav Gladkov a declarat că 30 de case și 10 mașini au fost avariate, fără a preciza sursa exploziei, transmite stirileprotv.ro.

Răniții au fost duși la spital cu răni de schije inclusiv la cap și față, a spus el.

El a spus că a fost „miraculos” că nimeni nu a murit în incident.

Belgorod este situat în apropierea graniței cu Ucraina, vizavi de orașul Harkov din nord-estul Ucrainei.

Mai multe canale de Telegram citate de publicația Nexta susțin că una dintre bombele lansare de ruși, care zbura către regiunea Harkov din Ucraina, a căzut lângă Belgorod.

Rușii au bombardat orașul Harkov chiar în noaptea de Paște

Aflată de trei ani în război, Ucraina a primit din nou vestea Învierii sub amenințarea bombelor rusești. Cu câteva ore înaintea începerii slujbelor în bisericile din toată țara, orașul Harkov a fost atacat de trei ori.

Aproape de miezul nopții au răsunat sirenele în jumătatea estică a Ucrainei, întrucât era risc de bombardamente cu rachete balistice din partea rușilor, transmite digi24.ro.

Principala slujbă de Înviere a avut loc la Kiev, la Catedrala Sfântul Mihail cu Domuri de Aur. A fost oficiată de Mitropolitul Epifanie, șeful Bisericii Ortodoxe Ucrainene independente – cea care s-a desprins de biserica Rusiei. Din motive de securitate, președintele Vladimir Zelenski și soția sa nu au participat la slujbă. 

A fost prezent fostul președinte, Petro Poroșenko. Autoritățile i-au îndemnat pe oameni să urmărească ceremonia religioasă de acasă, la televizor, din cauza riscului unor atacuri aeriene. 

În jurul orei 1 dimineața, ora locală, autoritățile locale au anunțat că au fost semnalate mai multe explozii în oraș. Resturile de la doborârea dronelor în districtul Osnovianskyi al orașului ar fi incendiat trei case din zonă. Suspilne Harkov a raportat ulterior că un bărbat de 60 de ani a fost rănit în atac.

În urma exploziilor, au fost distruse garaje, case și companii de utilități. Rusia a intensificat recent atacurile împotriva Harkovului, folosind rachete, bombe glisante și drone pentru a distruge infrastructura energetică și a ucide civili. La sfârșitul lunii martie, Rusia a distrus toate stațiile electrice din Harkov, lăsând al doilea oraș ca mărime al Ucrainei fără o sursă stabilă de energie.

Fragment din cartea lui Nelu Stratan. Era despre o iubire interzisă
Articolul anterior
Dianna Rotaru: “Mereu ne e dor unul de celălalt, chiar și când suntem în „cuibușorul nostru de nebunii””
Articolul următor