Un moldovean stabilit în Marea Britanie, rănit grav de către un hoț care a încercat să-i fure automobilul. Prietenii au inițiat o campanie de caritate!

Un moldovean a suferit un grav accident în Marea Britanie, în timp ce era la muncă. Bărbatul are nevoie de peste 50 de mii de dolari pentru tratament.

separator

Accidentul a avut loc pe data de 9 noiembrie anul curent, în timp ce Vadim Cangea făcea livrări, în calitate de curier.Un hoț a încercat să-i fure mașina, iar Vadim l-a văzut și a încercat să intervină, întrucât camioneta era singura sa sursă de venit. În acel moment, hoțul l-ar fi împins și el a ajuns sub roțile mașinii și a fost târât mai mulți metri, ceea ce i-a provocat leziuni grave, care i-au pus viața în pericol, transmite unimedia.info.

În momentul în care și-a dat seama de gravitatea acțiunilor sale, hoțul a sărit din mașină și a fugit de la locul incidentului, lădându-l pe Vadim să zacă sub roțile mașinii, așteptând mai multe ore în șir până a fi găsit și transportat la spital.

Colegii săi într-un apel în care roagă oamenii să-l ajute și să banii pentru tratamentul atât de necesar în aceste momente dificile.

Mesajul soției

Soția sa a scris un mesaj emoționant pe Facebook. Potrivit femeii, accidentul s-a întâmplat chiar în ziua aniversării nunții lor.

„O zi în care cu fix cinci ani în urma eram amândoi în fața lui Dumnezeu și ne uneam destinele! Ți-am făcut o promisiune atunci că voi fi lângă tine mereu, atât la bine cât și la greu, acum a venit și acel moment… greu din păcate, dar uite că nu suntem singuri, alături de noi sunt sute de persoane care ne încurajează și demonstrează prin fapte căci viața unui om chiar dacă nu îl cunoști are valoare și pentru acest lucru vă mulțumim enorm, suntem surprinși total, nu -mi găsesc cuvinte să vă multumesc! Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că a avut grijă de tine, si a facut în așa fel încât noi familia să ne putem bucura în continuare de tine, si vouă tuturor va mulțumim si va dorim numai bine! Muțumesc!”.

Cei care binevoiesc să doneze pentru acest caz o pot face aici.

Condamnări la moarte pentru asasinii unui rabin israeliano-moldovean. Zvi Kogan a fost ucis în Emiratele Arabe Unite

Un tribunal din Emiratele Arabe Unite (EAU) a condamnat luni la moarte trei persoane găsite vinovate pentru uciderea rabinului israeliano-moldovean Zvi Kogan, care a fost asasinat în noiembrie anul trecut în această ţară din Golf, transmite agenţia publică WAM, citată de Reuters.

Curtea Federală de Apel din Abu Dhabi a stabilit că uciderea lui Zvi Kogan, în vârstă de 28 de ani la data crimei, a fost comisă în „scop terorist”. Trei acuzaţi au fost astfel condamnaţi la moarte şi un al patrulea la închisoare pe viaţă. Conform legii din EAU, pedepsele capitale pot fi atacate cu recurs, transmite Agerpres.

Rabinul Kogan era un trimis special al Chabad, o organizaţie iudaică ortodoxă cu activitate în mai multe ţări. Spre deosebire de majoritatea comunităţilor iudaice ortodoxe care tind să se concentreze pe cercul lor interior, organizaţia Chabad pune accentul pe interacţiunea şi evenimentele comunitare cu evrei neafiliaţi şi seculari sau alte secte ale iudaismului.

El a fost dat dispărut în luna noiembrie în EAU. Cadavrul său a fost descoperit apoi în oraşul Al Ain şi trei suspecţi uzbeci au fost arestaţi.Israelul şi Emiratele Arabe Unite au stabilit relaţii diplomatice în septembrie 2020, în baza aşa-numitelor „Acorduri avraamice” de normalizare a relaţiilor dintre Israel şi statele arabe, încheiate în timpul primului mandat al lui Donald Trump ca preşedinte al SUA.

După stabilirea relaţiilor diplomatice, cele două ţări au făcut progrese substanţiale în relaţiile bilaterale, mai ales în domeniul comercial, relaţii care s-au răcit însă din octombrie 2023, odată cu începutul războiului în Fâşia Gaza.

Mesajul Kremlinului după ce Trump l-a criticat dur pe Putin

Liderul de la Kremlin este dispus să dialogheze cu președintele american, chiar dacă acesta l-a criticat dur pentru propunerile privind Ucraina, scrie adevarul.ro

Președintele rus Vladimir Putin „rămâne deschis oricărui contact” cu Donald Trump, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, luni, în cadrul unui briefing de presă, potrivit Agerpres. Totuși, el a subliniat că „nicio nouă convorbire telefonică” între cei doi lideri „nu este prevăzută deocamdată”.

Declarația vine după ce Donald Trump și-a exprimat nemulțumirea față de Putin, numindu-l „foarte enervant”. Președintele american a reacționat astfel la ideea avansată de liderul rus privind o „administrație de tranziție” în Ucraina, care nu l-ar include pe actualul președinte Volodimir Zelenski. Trump a spus că a fost furios și „enervat” atunci când președintele rus Vladimir Putin a criticat credibilitatea conducerii președintelui ucrainean Volodimir Zelesnki.

Într-un interviu acordat duminică pentru NBC News, Trump a avertizat că, dacă Rusia îi va bloca eforturile de a pune capăt războiului, ar putea impune tarife de până la 50% pe petrolul rusesc. Măsura ar putea intra în vigoare într-o lună, dacă nu se ajunge la o încetare a focului.

Vineri, Vladimir Putin a sugerat, într-o întâlnire cu militari ruși la Murmansk, că Ucraina ar putea fi administrată temporar de ONU pentru a organiza alegeri prezidențiale „democratice”. „Am putea, desigur, să discutăm cu SUA, chiar și cu țările europene, și în mod evident cu partenerii și prietenii noștri, sub egida ONU, posibilitatea de a înființa în Ucraina o administrație de tranziție”, a spus Putin.

„Pentru ce? Pentru a organiza alegeri prezidențiale democratice care s-ar solda cu instalarea la putere (în Ucraina) a unui guvern competent și care s-ar bucura de încrederea poporului, apoi pentru a începe cu aceste autorități negocieri asupra unui acord de pace și a semna documente legitime”, a explicat președintele rus.

Liderul de la Kremlin a insistat că Rusia își urmărește obiectivele în Ucraina „progresiv, poate că nu atât de rapid pe cât ne-am dori, însă cu insistență și certitudine, pentru a îndeplini toate obiectivele anunțate”.

Moscova susține că vrea „demilitarizarea” și „denazificarea” țării vecine, considerând apropierea Ucrainei de NATO o amenințare.Pe fondul presiunilor americane pentru un armistițiu, Kievul a acceptat pe 11 martie o pauză de 30 de zile în conflict, ceea ce a stârnit îngrijorări în rândul liderilor europeni și ucraineni cu privire la un posibil acord negociat fără implicarea lor.

Donald Trump promite un acord pentru TikTok: Mi-aș dori să rămână în viață

Donald Trump anunță că se va ajunge la un acord pentru vânzarea TikTok în SUA, subliniind că rețeaua socială este importantă pentru tineri și pentru politica republicană.

Președintele american Donald Trump a declarat că vânzarea TikTok către o companie americană va avea loc și că există „mult interes” pentru platforma chinezească. „Va fi un acord pentru TikTok”, a spus Trump jurnaliștilor aflați la bordul avionului prezidențial Air Force One, transmite adevarul.ro.

Termenul limită impus de administrația americană pentru ca ByteDance, compania mamă a TikTok, să predea controlul asupra operațiunilor din SUA este 5 aprilie. Dacă vânzarea nu se finalizează până atunci, aplicația ar putea fi interzisă în țară, în numele protecției securității naționale, potrivit Agerpres.

Printre potențialii cumpărători se numără start-up-ul de inteligență artificială Perplexity AI și Project Liberty, condus de omul de afaceri Frank McCourt. Totuși, ByteDance nu a confirmat până acum că vrea să vândă.

„Avem, de asemenea, de-a face cu China în legătură cu această chestiune, pentru că ar putea fi implicată. Vom vedea ce se întâmplă. Dar cred că va fi ceva”, a spus duminică Donald Trump.

În 2020, la finalul primului său mandat, Donald Trump a încercat, în zadar însă, să interzică TikTok în Statele Unite. Totuși, și-a schimbat poziția în ultima campanie electorală, apărând aplicația, foarte populară în rândul tinerilor, care are 170 de milioane de utilizatori în SUA.

„Mi-aș dori ca TikTok să rămână în viață”, a spus el, adăugând că aplicația l-a ajutat să câștige susținerea tinerilor. „Egoist vorbind, am câștigat votul tinerilor cu 36 de puncte procentuale. Republicanii, în general, nu se descurcă la fel de bine cu tinerii și cred că o mare parte din asta s-ar putea datora TikTok”, a explicat Trump.

Mătreața: cum scapi de ea!
Articolul anterior
Tânăra răpită din Nisporeni, a fost găsită în stare gravă
Articolul următor
Close menu