Cel de-al IV-lea Summit Internațional de Turism Termal și Sănătate, desfășurat în provincia Balıkesi din Turcia, a reunit reprezentanți din 55 de țări ale lumii

În perioada 25-29 septembrie 2019, în provincia Balıkesi din Turcia, a avut loc cel de-al patrulea Summit Internațional de Turism Termal și Sănătate. Evenimentul grandios, susținut de către Consiliul Turistic de Turism pentru Sănătate (THTC) din Turcia, s-a desfășurat cu participarea a 250 de membri de presă ai mass-mediei din 55 de țări ale lumii, precum și reprezentanți ai 250 de agenții de turism din 81 de orașe și provincii din Turcia.

separator

Turcia este una dintre destinațiile preferate de către oamenii din întreaga lume, inclusiv de către cetățenii moldoveni, pentru calitatea serviciilor oferite în domeniul turismului medical și alternativ, tehnologiile medicale avansate, echipamente moderne, specialiști cu experiență, pregătiți în occident, ce au abilitatea de a diagnostica și trata cazuri medicale complicate, inclusiv servicii de recuperare și întremare.

Datorită calității serviciilor de asistență medicală, a climei și poziției geografice și a prețurilor accesibile, echipele medicale din Turcia devin rapid furnizori de servicii medicale pentru pacienții internaționali.

Turcia se află în Top 3 destinații din lume în ceea ce privește Turismul pentru sănătate. Țara este, de asemenea, prima destinație preferată de către europeni privind călătoriile efectuate în scop curativ și reabilitare.

Unica.md, prima revistă online de sănătate, stil și frumusețe pentru femei, din Moldova, a primit invitația să participe la cel mai mare Summit Internațional de Turism Termal și Sănătate organizat anul acesta în Turcia, oferindu-le celor de acasă posibilitatea să se familiarizeze și să acceseze cele mai bune servicii curative și de reabilitare dezvoltate în această țară.

În cadrul Summit-ului, Emin Cakmak, Președintele Consiliul Turistic de Turism pentru Sănătate (THTC) din Turcia a menționat:

,,Globalizarea a fost simțită în domeniul asistenței medicale cu mult înainte de a deveni o paradigmă principală pentru lumea afacerilor. De zeci de ani, pacienții din întreaga lume călătoresc în diverse destinații internaționale pentru a găsi cel mai bun tratament posibil. Cu toate acestea, costul crescând al tratamentului în țările dezvoltate a determinat o nouă cerere: Tratament de calitate la costuri reduse, cu un ,,gust” suplimentar al turismului. La răscruce între Est și Vest, Turcia este pe cale de a deveni următorul „centru de atracție” pentru piața globală a călătoriilor în domeniul sănătății.

Turcia a trecut printr-o restructurare globală a asistenței medicale, extinderea serviciilor sale de asistență medicală și creșterea îmbunătățirilor de calitate pentru a asigura o tranziție rapidă. Ca urmare a reformelor sistemului de sănătate condus de stat și a unui flux de investiții private în peisajul de sănătate al Turciei, țara este acum o alternativă de vârf pentru pacienții internaționali. Cu 61 de spitale și organizații acreditate de standardele JCI, infrastructura medicală privată din Turcia devine acum una dintre cele mai importante destinații medicale din lume. Industria turismului medical a însumat 550 de miliarde de dolari în toată lumea în 2018 și estimează că piața se va extinde la 1 trilioane de dolari până în 2050. Majoritatea pacienților sunt din Rusia, țările CSI, SUA, ASIA și UE”.

,,În țările UE și Orientul Mijlociu, turismul medical ia amploare din motivul costurilor ridicate și lipsa accesului la timp la îngrijiri de calitate. De exemplu, timpul de așteptare pentru procedurile ortopedice planificate în Marea Britanie poate fi de luni de zile. Prin urmare, unii pacienți aleg să călătorească pentru a primi tratamentul mai rapid”, susține Emin Cakmak. ,,În alte domenii, asistența medicală de calitate nu există, astfel încât călătoria este singura opțiune”.

Fie că e vorba despre proceduri cosmetice, proceduri mult mai complexe, inclusiv intervenții cardiovasculare, transplant, neurochirurgie, tratament oncologic și cazuri majore de ortopedie, urologie și chirurgie generală, un număr tot mai mare de alianțe și afilieri între instituțiile de profil din SUA și spitalele străine conduc la creșterea evidentă a numărului de proceduri de calitate, disponibile în spitalele din străinătate.

Investitorii turci au îmbunătățit standardele și calitatea asistenței medicale a Turciei, investind în centre de tratament de ultimă generație și cele mai noi tehnologii medicale. Cu o populație în creștere, de peste 81 de milioane, industria turcă din domeniul sănătății oferă oportunități semnificative pentru investitorii străini din domeniul sănătății.

Astăzi, antreprenorii și medicii turci nu au creat doar o oportunitate unică pentru pacienții din țară, ci și pentru solicitanții de asistență medicală la nivel mondial.

În 2005, în Turcia, a fost înființat Consiliul Turistic de Turism pentru Sănătate (THTC) pentru a consolida activitățile de turism de sănătate și a uni eforturile naționale de a aduce mai mulți pacienți în Turcia, din întreaga lume. Cu 317 de membri, constând din spitale, clinici, centre termale și medicale, SPA, hoteluri, companii de asistență și cu 167 de birouri de rețea în 93 de țări diferite, consiliul a devenit cea mai mare asociație medicală atât în Turcia, cât și în lume.

THTC a dezvoltat o structură corporativă exemplară. În 2013, la Monte Carlo-Monaco, THTC a inițiat și a servit ca țară fondatoare pentru Global Healthcare Travel Council, care promovează și oferă servicii de asistență medicală cetățenilor lumii. Prin astfel de eforturi, Consiliul Turistic de Turism pentru Sănătate și-a consolidat reputația ca un concurenț global în industria medicală.

 

Yücel Yılmaz, Primarul municipiului Balıkesir:

,,Balıkesir este cunoscută drept o importantă destinație de sănătate, cu resurse și un potențial deosebit, care își merită pe deplin candidatura pentru a fi „Centrul termal al viitorului”, oferind remedii de secole cu ape vindecatoare și natura sa unică. Având 291 de km lungime, 23 de plaje, 8 zone declarate centre de turism termal protejat, Balıkesir, cu muntele Ida, oferă vindecare cu un aer curat, răcoritor. Sunt onorat să găzduiesc cel de-al patrulea Summit Internațional de Turism Termal și Sănătate și să-i găzduiesc pe oaspeții noștri din întreaga lume, în orașul nostru”.

 

Ersin Yazıcı, Guvernator al orașului Balikesir:

,,Izvoarele termale Balıkesir au fost folosite în scopuri de sănătate încă din antichitate, iar Balıkesir își anunță numele ca destinație pentru turismul de sănătate, una unică, deoarece izvoarele termale s-au răspândit în toată provincia. În fiecare district al orașului Balıkesir, care este dimensiunea unei țări mici europene în sine, există surse termale dintre cele mai bune din punct de vedere al compoziției lor fizice și chimice. Apele calde și izvoarele fierbinți sunt bogate în săruri minerale, sulf și sare. Natura unică, țărmuri atât spre Marmara, cât și pentru Marea Egee, Muntele Ida, apele orbitoare de un albastru profund și o vegetație bogată, 4 parcuri naturale pentru sport și stil de viață sănătos și o bucătărie susținută cu uleiuri de măsline, sunt atracția oaspeților noștri și a potențialilor investitori”.

Provincia Balikesir este un centru bogat de rămășițe istorice care aduc la lumină cele mai vechi timpuri ale umanității. Moschee Yildirim și Zagnos Pasa din centrul orașului sunt exemple ale monumentelor din perioadele străvechi, pe lângă turnul ceas interesant, în timp ce orașele din apropiere dețin și ruine din romane și bizantine, stând într-un frumos peisaj natural.

Golful Edremit, situat pe Egeea, este unul dintre aceste locuri minunate, un rai de oxigen, cu o gamă largă de plaje și stațiuni de pe litoral, cu vedere la marea limpede, cele mai proaspete și delicioase fructe de mare și preparate tipice ale districtului, oferite de restaurante bune.

Numită „Riviera de măsline”, Ayvalik, acest oraș este, de asemenea, un loc pitoresc cu plajele sale fine și o colecție de 25 de insule mici minunate. Biserica Taksiyarkis este o atracție în oraș. Arhitectura sa excelentă și sculpturile din marmură merită văzute. În apropiere se află „Seytan Sofrasi” (Banchetul Diavolului), care oferă unul dintre cele mai perfecte apusuri panoramice din lume. De asemenea, locația oferă o priveliște minunată asupra peninsulei Sarmisakli, renumită pentru plajele sale și mica insulă Cunda (Alibey).

Gonen, situat la 30 de kilometri de Bandirma, este un alt centru de relaxare excelent, care are izvoare termale terapeutice. Instituțiile de sănătate și vindecare de aici au fost folosite de persoanele care suferă de diferite boli încă din cele mai vechi timpuri.

Situat la poalele orașului Kazdagi, se află Akcay, un alt centru balnear popular, cu apele sale curative de izvor și un peisaj natural frumos, care se potrivește faimei sale legendare. Conform mitologiei, primul concurs mondial de frumusețe a avut loc aici, pe muntele Ida, iar Afrodita a fost aleasă regina dintre cele trei frumoase zeițe.

În largul coastei din această provincie se află insule frumoase, Marmara și Avsa, faimoase pentru vinul și peștele lor și plajele de vis. Insula Marmara este plină de comori istorice care îi cresc atractivitatea. „Mermer Plaj” (plaja de marmură) își ia numele de la marmura pentru care este renumit orașul. Măslini, podgorii și grădini fructifere sunt caracteristicile acestui pământ care este înconjurat de apele cele mai limpezi din regiune.

Un interes deosebit reprezintă Parcul Național Manyas de lângă Bandirma, care este „Paradisul păsărilor”, adăpostind 239 de specii de păsări. Este un loc odihnitor și minunat pentru observatorii de păsări, la fel cum întregul oraș este destinat iubitorilor de natură.

Cu tratamente de succes, niveluri de prețuri competitive și accesibile și o locație geografică unică, Turcia este pe cale să devină un partener de sănătate preferat pentru tot mai multe companii de asigurări în sănătate, companii de asistență și fonduri de sănătate guvernamentale internaționale.

Un plasture aplicat pe scalp ce poate trata alopecia. Este noua descoperire a cercetătorilor britanici

Cercetătorii de la MIT, Brigham and Women\”s Hospital și Harvard Medical School au dezvoltat un nou tratament potențial pentru alopecia areata, o boală autoimună care provoacă căderea părului și afectează persoane de toate vârstele, inclusiv copii.

Majoritatea pacienților cu acest tip de cădere a părului nu au niciun tratament eficient. Echipa a dezvoltat un plasture cu microneedule care poate fi aplicat fără durere pe scalp și care eliberează medicamente care ajută la reechilibrarea răspunsului imunitar la fața locului, oprind atacul autoimunitar.

Într-un studiu efectuat pe șoareci, cercetătorii au constatat că acest tratament a permis regenerarea părului și a redus dramatic inflamația la locul tratamentului, evitând în același timp efectele imunitare sistemice în alte părți ale organismului. Potrivit cercetătorilor, această strategie ar putea fi adaptată și pentru a trata alte boli autoimune ale pielii, cum ar fi vitiligo, dermatita atopică și psoriazisul.

„Această abordare inovatoare marchează o schimbare de paradigmă. Mai degrabă decât să suprimăm sistemul imunitar, ne concentrăm acum pe reglarea acestuia cu precizie la locul de întâlnire cu antigenul pentru a genera toleranță imunitară”, spune Natalie Artzi, cercetător științific principal în cadrul Institutului de Inginerie și Știință Medicală al MIT, profesor asociat de medicină la Școala Medicală Harvard și la Spitalul Brigham and Women\”s și membru asociat al facultății la Institutul Wyss al Universității Harvard.

Artzi și Jamil R. Azzi, profesor asociat de medicină la Harvard Medical School și Brigham and Women\”s Hospital, sunt autorii principali ai noului studiu, care a fost publicat în revista Advanced Materials. Nour Younis, postdoctorand la Brigham and Women\”s, și Nuria Puigmal, postdoctorandă la Brigham and Women\”s și fostă afiliată de cercetare la MIT, sunt autorii principali ai lucrării.

Cercetătorii lucrează în prezent la lansarea unei companii pentru a dezvolta în continuare tehnologia, condusă de Puigmal, care a primit recent o bursă Blavatnik Fellowship de la Harvard Business School.

Alopecia areata, care afectează peste 6 milioane de americani, apare atunci când propriile celule T ale organismului atacă foliculii de păr, ceea ce duce la căderea părului. Singurul tratament disponibil pentru majoritatea pacienților – injecții de steroizi imunosupresori în scalp – este dureros și, adesea, pacienții nu îl pot tolera.

Unii pacienți cu alopecia areata și alte boli autoimune ale pielii pot fi, de asemenea, tratați cu medicamente imunosupresoare care se administrează pe cale orală, dar aceste medicamente duc la o suprimare generalizată a sistemului imunitar, ceea ce poate avea efecte secundare adverse.

„Această abordare reduce la tăcere întregul sistem imunitar, oferind o ameliorare a simptomelor inflamației, dar conducând la recurențe frecvente. În plus, crește susceptibilitatea la infecții, boli cardiovasculare și cancer”, spune Artzi.

În urmă cu câțiva ani, la o întâlnire a unui grup de lucru din Washington, Artzi s-a întâmplat să stea lângă Azzi (locurile erau în ordine alfabetică), un imunolog și medic de transplant care căuta noi modalități de a administra medicamente direct în piele pentru a trata bolile legate de piele.

Conversația lor a dus la o nouă colaborare, iar cele două laboratoare și-au unit forțele pentru a lucra la un plasture cu microneedule pentru a administra medicamente la nivelul pielii. În 2021, aceștia au raportat că un astfel de plasture poate fi utilizat pentru a preveni respingerea în urma unui transplant de piele. În noul studiu, au început să aplice această abordare la afecțiunile cutanate autoimune.

„Pielea este singurul organ din corpul nostru pe care îl putem vedea și atinge, și totuși, când vine vorba de administrarea de medicamente la nivelul pielii, revenim la administrarea sistemică. Am văzut un mare potențial în utilizarea plasturelui cu microneedule pentru a reprograma sistemul imunitar la nivel local”, spune Azzi.

Plasturii cu microace utilizați în acest studiu sunt realizați din acid hialuronic reticulat cu polietilenglicol (PEG), ambele fiind biocompatibile și utilizate în mod obișnuit în aplicații medicale. Cu această metodă de administrare, medicamentele pot trece prin stratul exterior dur al epidermei, care nu poate fi penetrat de cremele aplicate pe piele.

„Această formulă de polimer ne permite să creăm ace foarte durabile, capabile să penetreze eficient pielea. În plus, ne oferă flexibilitatea de a încorpora orice medicament dorit”, spune Artzi. Pentru acest studiu, cercetătorii au încărcat plasturii cu o combinație de citokine IL-2 și CCL-22. Împreună, aceste molecule imune ajută la recrutarea celulelor T de reglementare, care proliferează și ajută la reducerea inflamației. Aceste celule ajută, de asemenea, sistemul imunitar să învețe să recunoască faptul că foliculii de păr nu sunt antigeni străini, astfel încât să nu-i mai atace.

Cercetătorii au descoperit că șoarecii tratați cu acest plasture o dată la două zile, timp de trei săptămâni, au avut mult mai multe celule T reglatoare prezente la fața locului, împreună cu o reducere a inflamației. Părul a putut să crească din nou în acele locuri, iar această creștere a fost menținută timp de câteva săptămâni după ce tratamentul s-a încheiat. La acești șoareci, nu au existat modificări ale nivelurilor de celule T de reglementare în splină sau în ganglionii limfatici, ceea ce sugerează că tratamentul a afectat doar locul unde a fost aplicat plasturele.

Într-un alt set de experimente, cercetătorii au grefat piele umană pe șoareci cu un sistem imunitar umanizat. La acești șoareci, tratamentul cu microneedle a indus, de asemenea, o proliferare a celulelor T reglatoare și o reducere a inflamației.

Cercetătorii au conceput plasturii cu microneedule astfel încât, după eliberarea încărcăturii de medicament, să poată colecta și probe care ar putea fi utilizate pentru a monitoriza evoluția tratamentului. Acidul hialuronic face ca acele să se umfle de aproximativ zece ori după ce intră în piele, ceea ce le permite să absoarbă lichidul interstițial care conține biomolecule și celule imunitare din piele.

După îndepărtarea plasturelui, cercetătorii pot analiza eșantioanele pentru a măsura nivelurile de celule T reglatoare și markerii inflamației. Acest lucru s-ar putea dovedi valoros pentru monitorizarea viitorilor pacienți care ar putea fi supuși acestui tratament. Cercetătorii intenționează acum să dezvolte în continuare această abordare pentru tratarea alopeciei și să o extindă și la alte boli autoimune ale pielii.

sursa

Cancerul pulmonar în creștere alarmantă în rândul nefumătorilor, legată de prezența unui gaz radioactiv din aer

Cancerul pulmonar, cunoscut în termeni medicali drept carcinom bronho-pulmonar, se dezvoltă în celulele din plămân care prezintă o creștere anormală și se înmulțesc, ceea ce duce la apariția unui nodul sau a unei tumori. Acest tip de cancer este cel mai întâlnit în rândul bărbaților (după cancerul de prostată) și al treilea cel mai întâlnit în rândul femeilor (după cancerul de sân și cel de colon și rect).  La nivel mondial, cancerul de plămân provoacă peste 1,6 milioane de decese.

Deşi acest cancer este considerat în mod tradiţional ca fiind o ”boală a fumătorilor”, un procent surprinzător de 15-20% din cancerele pulmonare nou diagnosticate apar la persoane care nu au fumat niciodată, multe dintre acestea având între 40 şi 50 de ani, transmite News.ro.

Gazul radon: principala cauză de creștere a numărului de cazuri de cancer pulmonar la nefumători

Specialişti din Statele Unite spun că această creştere îngrijorătoare a numărului de cazuri de cancer pulmonar la nefumători este probabil legată de expunerile mari şi pe termen lung la gazul radon.

Acest gaz incolor şi inodor este emis prin descompunerea materialelor radioactive care se găsesc în mod natural în solul din întreaga lume.

Radonul poate intra în case prin crăpăturile din podele, pereţi şi fundaţie. Când se acumulează în interior, radonul poate deveni o problemă de sănătate serioasă. Inhalarea acestuia poate creşte riscul de cancer pulmonar.

Gazul poate să persiste şi să se acumuleze în casele şi în plămânii oamenilor în mod silenţios, în absenţa unui test de depistare a acestuia.

Într-un studiu publicat în 2009, cercetătorii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au arătat că radonul este cauza principală pentru 15% dintre cazurile de cancer pulmonar din lume.

Agenţia Internaţională pentru Studiul Cancerului (IARC) clasifică radonul ca fiind principalul agent de mediu cancerigen pentru populaţie.

La rândul său, Organizaţia Mondială a Sănătăţii numeşte radonul ca fiind principala cauză de cancer pulmonar în rândul nefumătorilor, respectiv a 2-a cauză de risc pentru fumatori, şi estimează că provoacă între 3% şi 14% din toate cancerele pulmonare dintr-o ţară, în funcţie de nivelul mediu naţional de radon şi de prevalenţa fumatului. Ca atare, combinaţia dintre expunerea la radon şi fumat este extrem de toxică pentru plămâni.

În Statele Unite, Agenţia pentru Protecţia Mediului din Sattele Unite (EPA) recomandă testarea periodică a radonului şi măsuri corective pentru a reduce nivelurile de expunere în locuinţe.

Un nou sondaj realizat pentru Centrul de cancer al universităţii de stat din Ohio (OSUCCC) şi publicat vineri arată că un procent extrem de mare (75%) dintre americani nu şi-au testat locuinţele pentru radon, iar peste jumătate (55%) nu sunt îngrijoraţi de expunerea la radon în locuinţele, comunitatea sau şcolile lor.

sursa

AstraZeneca retrage vaccinul său anti-Covid la nivel global

AstraZeneca a anunţat marţi că a iniţiat retragerea la nivel mondial a vaccinului său anti-COVID-19 din cauza unui „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”. De asemenea, compania a precizat că va proceda la retragerea autorizaţiilor de introducere pe piaţă a vaccinului Vaxzevria în Europa, relatează Reuters citat de news.ro.

„Deoarece între timp au fost dezvoltate mai multe variante ale vaccinului COVID-19, există un surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, a declarat compania, adăugând că acest lucru a dus la o scădere a cererii pentru Vaxzevria, care nu mai este fabricat sau furnizat.

Potrivit presei, producătorul de medicamente anglo-suedez a recunoscut anterior, în documente judiciare, că vaccinul provoacă efecte secundare precum formarea de cheaguri de sânge şi scăderea numărului de trombocite. Cererea firmei de retragere a vaccinului a fost făcută la 5 martie şi a intrat în vigoare pe 7 mai, potrivit Telegraph, care a relatat prima dată despre această decizie. 

Vaccinul nu mai poate fi utilizat în Uniunea Europeană după ce compania şi-a retras în mod voluntar „autorizaţia de introducere pe piaţă”. 

AstraZeneca, listată la bursa de la Londra, a început să se orienteze spre vaccinurile împotriva virusului sinciţial respirator şi spre medicamente împotriva obezităţii prin mai multe tranzacţii făcute anul trecut, după o încetinire a creşterii, în urma scăderii vânzărilor legate de COVID-19.

În ultimele luni, scrie The Telegraph, Vaxzevria a făcut obiectul unei examinări intense din cauza unui efect secundar – foarte rar – , care provoacă formarea de cheaguri de sânge şi un număr scăzut de trombocite. AstraZeneca a recunoscut în documentele judiciare depuse la Înalta Curte în februarie că vaccinul „poate, în cazuri foarte rare, să provoace TTS”.

TTS este acronimul de la Sindromul Trombozei cu Tromobocitopenie şi a fost asociat cu cel puţin 81 de decese în Marea Britanie, precum şi cu sute de cazuri grave. AstraZeneca a fost dată în judecată de peste 50 de presupuse victime şi rude îndurerate într-un proces la Înalta Curte din Londra.

Însă compania britaică insistă că decizia de a retrage vaccinul nu are legătură cu procesul în instanţă sau cu faptul că a recunoscut că acesta poate provoca TTS. Aceasta a declarat că momentul este o pură coincidenţă. „Suntem incredibil de mândri de rolul pe care Vaxzevria l-a jucat în stoparea pandemiei mondiale. Conform unor estimări independente, peste 6,5 milioane de vieţi au fost salvate numai în primul an de utilizare şi peste trei miliarde de doze au fost furnizate la nivel mondial. Eforturile noastre au fost recunoscute de guvernele din întreaga lume şi sunt considerate pe scară largă ca fiind o componentă esenţială pentru a pune capăt pandemiei globale” – se arată într-un comunicat al companiei.

AstraZeneca nu a avut niciodată aprobare pentru ca vaccinul să fie utilizat în SUA.

Guvernul britanic a încetat în mare parte să mai folosească vaccinul Oxford-AstraZeneca în toamna anului 2021, moment în care compania furnizase aproximativ 50 de milioane de doze în Marea Britanie. Vaccinul a fost înlocuit în Marea Britanie cu vaccinurile Pfizer şi Moderna pentru campania de rapel de iarnă de la sfârşitul anului 2021.

Marco Cavaleri, şeful departamentului de vaccinuri din cadrul Agenţiei Europene pentru Medicamente, organismul care răspunde de siguranţa medicamentelor şi a medicamentelor în cadrul UE, a declarat presei italiene că se aşteaptă ca toate vaccinurile „monovalente” – care se ocupă doar de tulpina originală Wuhan a virusului – să fie retrase în timp util, scrie The Telegraph.

Ce surpriză i-a pregătit Radu Vâlcan soției sale, Adela Popescu, de ziua ei
Articolul anterior
Cum să discuţi cu copilul tău despre sex
Articolul următor