Un bebeluș a supraviețuit miraculos după ce s-a născut la 24 de săptămâni de sarcină. Vezi cum arată la vârsta de un an!

Imaginile ce redau primul an din viața unui prematur născut la 24 de săptămâni de sarcină au fost urmărite cu lacrimi în ochi de oameni din toată lumea. Dacă bebelușul s-ar fi născut cu două zile mai devreme, medicii l-ar fi declarat mort, căci, în Marea Britanie până la 24 de săptămâni avorturile sunt legale. Iar studiile arată că, în general, medicii nici măcar nu fac eforturi să salveze un făt la o vârstă atât de mică. Această fetiță însă a uluit cadrele medicale. Iată cum s-a dezvoltat pe parcursul primului an de viață.

separator

”Nu m-am gândit că va fi printre noi. E de-a dreptul înfricoșător gândul că dacă s-ar fi născut cu doar două zile mai devreme nici măcar nu ar fi încercat s-o salveze”, a declarat mama Francescăi.
Captură

Nașterea micuței a fost un adevărat miracol, mai ales că părinților fetiței, medicii le spuseseră că nu au cum să facă copii, nu există șansă ca ea să rămână însărcinată în mod natural.

Francesca s-a născut prematur și cântărea 1,3 kilograme


În săptămâna 24 de sarcină, Victoria, mama fetiței, a ajuns la spital din cauza unei infecții, moment în care a început și travaliul. Fetița s-a născut la 24 de săptămâni și a avut la naștere numai 1,3 kilograme.

”Când s-a născut nu arăta ca un copilaș. Pielea era transparentă și nu avea nici gene, nici sprâncene. Nici măcar ochii nu îi putea deschide încă”, a povesit mama copilei.

La naștere, moașele i-au dat Victoriei o cutie pentru amintiri, în ea avea urmele piciorușelor Francescăi care nu erau mai mari decât o monedă.

Timp de 17 săptămâni, micuța a primit tratament în spital, transfuzii de sânge, a suferit intervenții chirurgicale. 40 de zile a fost ventilată artificial, abia apoi cuplată la o sursă de oxigen.

”După 17 săptămâni aveam în fața noastră un copilaș. A fost un adevărat miracol”, a mai spus mama Francescăi.

Francesca a împlinit deja vârsta de un an și este un copilaș tare vioi.

sursa

loading...
alte Articole interesante