“A fost un an cu de toate. Dar dincolo de realizările sau insuccesele din toată lumea, a fost un an în care cel mai mult au suferit sufletele noastre. S-au simțit inutile și acoperite de cenușă. S-au lăsat amăgite și duse de valul unei generații care nu poate să simtă. S-au luptat între ele și s-au rănit. A fost un an mai rece și mai greu decât alți ani. Și nu pentru că așa ne-am dorit, dar pentru că așa a ajuns lumea de acum. Ne pare că iubim și tot ceea ce facem e să trăim pe bucăți.”
Dar pentru ce? Ce avem noi de la suferința altcuiva? Mai ales când acel cineva e un fost iubit sau iubită, e un om care a făcut parte din viața și din lumea noastră. Oare suntem atât de lași și netrebnici, încât să călcăm pe suflete de dragul poftelor și intereselor noastre? Unde sunt emoțiile sincere din spatele unui „te iubesc”? Unde e dăruirea lui sau a ei într-o relație? Unde este respectul față de conceptul familiei? Unde e dragostea? Vă zic, e tot aici. E printre noi. Suntem pur și simplu orbiți de realitate ca să o mai vedem.
Și e păcat. A fost un an plin de păcate, de greșeli, de lucruri nefirești. A fost un an al frustrărilor și al vedetismului. A fost un an al orgoliului. S-au despărțit și înainte cupluri, dar parcă acum e mult prea ușor și mult prea banale sunt motivele. S-au certat și înainte oamenii, dar parcă acum e din nimic și cu urme adânci. S-au rănit mereu suflete, dar așa ca în prezent, mai rar. Și totuși, de ce să fim răi? De ce să iubim pe jumătate? De ce să rănim, dacă putem cel puțin să-i mulțumim celuilalt pentru că a fost? Haideți în anul care vine să ne luăm revanșa. Haideți să fim mai buni, mai iubitori, mai sinceri.
