Ce nu ai voie să faci în postul Crăciunului!

În timpul postului, preoții ne atenționează să evităm anumite lucruri și acțiuni. De exemplu, unul dintre cele mai mari păcate ar fi întreținerea relațiilor sexuale.

separator

postul-craciunului

Preoţii mai spun că desfrânarea este una dintre cele mai rele patimi. Cu toate acestea, desfrânarea săvârşită între soţi este uneori trecută cu vederea, cei doi căutând a-şi ascunde păcatele sub binecuvântarea lui Dumnezeu, primită în Taină Cununiei; trebuie ştiut însă faptul că harul lui Dumnezeu îi binecuvîntează pe cei doi soţi numai în cele duhovniceşti şi fireşti ale vieţii, iar nu şi în poftele cele rele.

Ce se spune în Biblie despre poftele trupului: „Fraţilor, nu suntem datori trupului, că să vieţuim după trup. Căci dacă vieţuiţi după trup, veţi muri, iar dacă ucideţi, cu Duhul, faptele trupului, veţi fi vii. Căci câţi sunt mânaţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu” (Români 8, 12-14). „În Duhul să umblaţi şi să nu împliniţi poftă trupului. Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, că să nu faceţi cele ce aţi voi” (Gălăţeni 5, 16-17).

Deoarece relaţiile trupeşti au fost lăsate de Dumnezeu şi pentru a ne feri de desfrânare, acestea trebuie privite cu multă îngăduinţă, spun preoţii, mai ales acolo unde unul dintre soţi este mai slab decât celălalt. Nu de puţine ori, din cauza refuzului unuia dintre soţi, celălalt a săvârşit preadesfranare, culcandu-se cu altcineva. Aşadar, dorinţa este bună când priveşte cu dragoste şi milă neputinţă celuilalt, iar nu cu mândrie şi superioritate.

Sursa: realitatea.net

„Degeaba ignorăm instinctul”. Cum ştii că eşti în relaţia nepotrivită. Sfaturile unui parapsiholog

Viața de cuplu nu este mereu roz, iar atunci când vine vorba despre aceasta, unele semne te pot ajuta să îţi dai seama că eşti în relaţia nepotrivită. Iată ce sfaturi are un parapsiholog.

„Sunt multe semne care ne arată că nu este locul nostru acolo. Noi vom vorbi despre patru moduri în care putem afla. De pildă, când unul din ei stă de vorbă la telefon şi celălalt se învârte în jurul lui şi vrea să discute.

Atunci când zâmbeşti din ce în ce mai rar. Pe faţa oamenilor se pune tristeţea, dispare sclipirea. Oamenii când sunt fericiţi, atunci când sunt iubiţi, le sclipesc ochii. Când începe să îţi dispară sclipirea din ochi şi nu mai zâmbeşti atât de mult cât zâmbeai, trebuie să îţi pui întrebarea dacă eşti lângă persoana potrivită. Dacă te face să zâmbeşti, dacă te face să râzi, dacă te face să te simţi iubit, dacă îţi dă atenţie. E valabil şi viceversa. Nu numai femeile au sclipici în ochi.

Te confrunţi în mod constant cu o stare de agitaţie. Atunci când îşi găseşte lucruri de făcut. Ar pierde timpul oriunde şi cu oricine, numai să nu ajungă acasă. E un semn. Când începe să facă chestia asta, e un semn. Şi femeile au chestia asta de a se simţi anxioase în prezenţa bărbatului. Când li se pune lor pata pe ceva, încep să devină nervoase şi anxioase.

Un alt lucru este legat de insomnii. Oriunde te-ai duce, chiar dacă dimineaţa te aşezi să bei cafeaua, ele se aşează pe marginea ceştii şi se uită în ochii tăi. Alea sunt gândurile tale.

Cea din urmă, dar nu ultima, este atunci când simţi că ceva nu este în regulă. Instinctul tău ştie de cele mai multe ori. Degeaba ignorăm instinctul. Este primul care sesizează toate schimbările, toate energiile, toată starea, simţim când minte, când nu minte, când e agitat partenerul, când ascunde ceva.

Dacă eşti într-o relaţie fericită, instinctul doarme. Pentru că nu simţi acea formă de alarmă. Instinctul nostru simte alarma. Senzorii noştri spun ceva. Dacă simţim chestiile astea trebuie să vorbim, să discutăm. Dacă eu am o suspiciune, dacă am o stare de agitaţie. Discută, nu lăsa lucrurile la interpretarea altora, pentru că pe ceilalţi nu îi interesează.

Acestea sunt lucrurile pe care le putem vedea înainte de a fi parteneri de viaţă. Tocmai atunci, la început, trebuie bătut fierul cât e cald, când e îndrăgostirea maximă. E bine că eşti orb, pentru că te înveţi cu unele lucruri pe care partenerul tău le face şi le iei ca atare.

Sunt multe cupluri în care, după zece ani, oamenii sunt perimaţi. Aşa că, văzut, plăcut, luat. E o loterie, dar noi simţim care este partenerul nostru, noi simţim care poate fi tatăl copiilor noştri. Şi bărbatul simte cine poate fi mama copilului lui. Asta se vede de la început”, a povestit Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse, potrivit antena3.ro.

Ce se întâmplă cu viața ta sexuală când dormi după-amiaza?

Specialiștii spun că un pui de somn la amiază are o mulțime de beneficii susținute de știință, cum ar fi reducerea oboselii, îmbunătățirea performanței, suține atenția și îmbunătățește starea de spirit. Dar știai că și viața ta sexuală poate beneficia de somul de dupa-amiaza?

Potrivit profesorului de psihologie de la Universitatea din California și coautor al cărții „Take a Nap! Change Your Life”, Sara Mednick, un pui de somn poate face câteva lucruri utile viața ta sexuală, cum ar fi îmbunătățirea rezistenței și a dispoziției generale.

Poate deloc surprinzător, somnul și viața ta sexuală sunt strâns legate. În timp ce lista lucrurilor care se întâmplă cu corpul tău atunci când încetezi să faci sex include somn prost, lipsa somnului poate dăuna și vieții tale sexuale. Somnul și sexul împărtășesc o relație simbiotică.

Lipsa somnului a fost asociată cu libidoul scăzut și excitarea sexuală slabă la femei și cu disfuncția erectilă la bărbați. Potrivit omul de știință Matthew Walker, hormonii noștri reproductivi, esențiali pentru sănătatea sexuală, sunt afectați atunci când nu dormim suficient. „Tinerii care dorm doar cinci ore pe noapte timp de o săptămână vor avea un nivel de testosteron care este cel al unei persoane cu 10 ani mai în  vârstă din punct de vedere biologic decât ei”, a spus Walker. Având niveluri scăzute de testosteron înseamnă că este posibil să ai un apetit sexual scăzut și probleme la obținerea unei erecții. Pentru femei, somnul insuficient le poate afecta hormonul luteinizant și hormonul foliculostimulant; sănătatea sexuală și fertilitatea unei femei depind de funcționarea corectă a acestor hormoni.

Potrivit unui studiu din 2015 realizat pe femei, publicat în The Journal of Sexual Medicine, a dormi doar o oră în plus a fost asociat cu o șansă crescută cu 14% de a intra în intimitate cu partenerul.

Experții subliniază că somnul de după-amiază nu poate înlocui somnul recomandat pe timp de noapte, dar dacă te simți obosit și nu te poți concentra în timpul zilei, un pui de somn de 20 de minute ar putea fi benefic. S-ar putea să te pună într-o dispoziție mai bună și să-ți ofere rezistența pentru a intra în intimitate.

Sfatul este să limitezi somnul 30 de minute, o oră  și să nu îți strice  odihna pe timpul nopții, care poate fi direct legată de viața ta sexuală. „Avem două momente pe zi în care ritmul nostru circadian se schimbă și devenim adormiți în mod natural: prima dată este noaptea, iar a doua este după prânz”, a spus dr. Robert Oexman, cercetător la Institutului Sleep to Live.

Dacă te confrunți cu somnolență excesivă în timpul zilei și ai nevoie de somn pentru a te simți odihnit în mod constant, acest lucru ar putea fi un motiv de îngrijorare. Totul, de la depresie și probleme cu tiroida până la tulburări de somn, cum ar fi apneea obstructivă în somn, ar putea fi de vină. Dacă se întâmplă acest lucru, verifică starea ta cu medicul de familie.

sursa

Acestea sunt semnele că partenerul şi-a pierdut interesul. Psihoterapeut: „Atunci vezi clar că e o problemă”

Cu trecerea timpului, relațiile de cuplu pot suferi schimbări și, uneori, semnalele subtile pot indica faptul că un partener și-a pierdut interesul.

Este important să fim conștienți de aceste semne, a arătat bioenergoterapeutul basarabean Lidia Fecioru la emisiunea „Adevăruri ascunse”, de peste Prut, scrie antena3.ro.

Primul semn că partenerul de viaţă şi-a pierdut interesul este că nu-și face timp pentru tine, se reține cu prietenii, ar sta mai mult la serviciu, stă pe telefon şi altele asemenea, a arătat Lidia Fecioru.

Potrivit ei, o astfel de persoană caută tot timpul să aibă gașcă, să nu cumva să fie doar cu partenerul. „Că atunci se diminuează atenția și vezi clar că e o problemă”, a spus ea. 

Un alt semn al distanțării emoționale este lipsa romantismului. „Nu mai există romantismul. Uită să mai cumpere o floare, uită să facă complimente, uită să dea atenţie”.

Şi faptul că nu te consideră o prioritate poate fi un semn că legătura dintre voi s-a slăbit.

Atenţie la partenerul care nu se ceartă niciodată! „Sunt cupluri care se despart în tăcere, care nu s-au certat niciodată dar se despart”, a spus Lidia Fecioru. Potrivit ei, când nu dezbați o situație tensionantă înseamnă că nu-ți pasă de celălalt ori a început să nu-ți pese.

Când nu te mai cerți înseamnă că nu-ți mai pasă

Dacă partenerul începe să fie nervos, aparent fără motiv, ar putea fi un alt semnal de alarmă.

Întreabă-ți partenerul ce-l enervează cu adevărat, îndeamnă Lidia Fecioru.

Comunicarea deschisă este cheia în astfel de situații. 

Înainte de a trage concluzii, încercați să discutați despre preocupările voastre și să explorați împreună posibile soluții.

Lidia Fecioru este originară din Republica Moldova, acolo unde a absolvit Facultatea de Medicină, specializarea Medicină Legală. Tot în Republica Moldova a și lucrat, pentru o vreme, ca medic legist la Departamentul de Crimă Organizată din Chișinău. În anul 1991, Lidia Fecioru s-a mutat în România, unde și-a deschis propriul cabinet de bioterapie și medicină alternativă.

Miss Unica Sport 2016! Votează-ți favorita!
Articolul anterior
Supă cremă de conopidă!
Articolul următor