De curând s-a aflat că Bill Gates a finanțat producerea așa-zisului ”prezervativ al viitorului”. Achitarea a fost efectuată prin Fundația Bill & Melinda Gates.
În anul 2013, au fost aleși 11 savanți – tehnologi care trebuia să găsească fromula ideală de fabricare a „prezervativul viitorului”. Câștigătorii desemnați au primit o bursă de 100.000 de dolari ca să-și continue cercetarea și, într-un final, să livreze acest prezervativ pe piață.De ce este considerat „prezervativul viitorului”? În principiu, acesta este destinat pentru cei care nu vor să folosească un prezervativ în prezent și se plâng că nu le oferă aceea senzație de plăcere. Astfel, suprafața prezervativului câștigător e acoperită cu un strat de polimeri hidrofili, care se activează și devine alunecos în contact cu umezeala.
Unele prezervative care se pot cumpăra din magazine au un strat subțire de lubrifiant aplicat, dar acesta dispare în timpul sexului. Cercetătorii spun că noul lor prezervativ rezistă la 1.000 de penetrări. Și e un număr mare. Dacă pui o penetrare pe secundă, asta înseamnă peste 16 minute de sex până când lubrifiantul se consumă. Statistica pe care s-a mai bazat dezvoltarea presupune că un act sexual tipic durează între o sută și cinci sute de penetrări.După ce au atins prezervative lubrifiate, nelubrifiate și noul tip de prezervativ, 73% din cei 33 de participanți la studiu (13 bărbați și douăzeci de femei) au zis că preferă noul tip, cel finanțat de Bill Gates, și că ar prefera să folosească unul foarte alunecos.
Câștigul și mai mare pentru investiția lui Bill Gates e că și persoanele care au spus că n-ar folosi niciodată prezervativ sunt tentate să apeleze la cel nou.