Decizia Curţii Europeane de Justiţie cu referire la faptul că orele petrecute în drum spre muncă sunt considerate ore de lucru a revenit în actualitate, în contextul Brexit.

Curtea Europeană de Justiţie a decis în septembrie 2015 că orele petrecute de angajaţi în drumul spre locul de muncă, la începutul zilei şi respectiv dinspre locul de muncă, la sfârşitul fiecărei zile, vor fi luate în considerare drept ore de lucru, potrivit unui extras al ziarului The Independent. Discuţia a fost reluată de britanici în contextul drepturilor pe care le-ar păstra atunci când Marea Britanie va ieşi din UE.
Curtea Europeană de Justiţie a decis în urmă cu un an că angajaţii care nu au un sediu fix de lucru pot cere bani de la angajatori pentru timpul petrecut spre/dinspre locul de muncă, fapt care nu este permis în prezent.
„Aceasta ar putea fi una dintre reglementările Uniunii Europene pe care alegătorii care au votat în favoarea Brexit ar vrea să o menţină după ieşirea din UE”, comentează sursa citată.
Potrivit Curţii de Justiţie a UE, această decizie protejează „sănătatea şi siguranţa” angajaţilor.