Cifre alarmante! Jumătate dintre moldovenii care se căsătoresc, divorțează

Jumătate dintre cuplurile din Republica Moldova care se căsătoresc, divorțează. Datele Oficiului Stării Civile arată că anul trecut, peste 10.000 de cupluri au rupt căsnicia, în timp ce 22.000 și-au unit destinele.

separator
ttttCea mai scurtă căsătorie a durat doar o zi.

Cifrele mai arată că numărul divorțurilor și căsătoriilor este în scădere. Astfel, dacă în anul 2010 au fost înregistrate peste 26.000 de căsătorii, anul trecut au fost puțin peste 22.000, cu 16 la sută mai puțin.

Totodată, peste 10.000 de cupluri de moldoveni au depus actele de divorț, în 2016.

Datele Biroului Național de Statistică arată că, bărbații preferă să treacă pragul Stării Civile la vârsta de 30 de ani, iar femeile își pun verigheta atunci când au 27 de ani.

De asemenea, durata medie a unei căsătorii este de 11 ani.

Specialiștii spun că, principalele cauze ale destrămării familiilor, ar fi infidelitatea, lipsa de comunicare sau o alegere pripită a partenerului.

sursa: www.publika.md

57 tone de produse alimentare, colectate într-o singură zi la „Masa Bucuriei” 

În acest an, la colecta națională de alimente, evenimentul culminant al campaniei „Masa Bucuriei”, a fost donată o cantitate record de alimente în sprijinul oamenilor nevoiași – e vorba de 57 811 kilograme de produse. Evenimentul este la cea de-a 15-a ediție și a fost organizat în această sâmbătă, pe 27 aprilie de către Misiunea Socială „Diaconia”.

Toate donațiile acumulate vor fi distribuite sub formă de pachete alimentare în preajma Sfintelor Sărbători de Paști și vor deveni prânzurile calde oferite anul întreg oamenilor nevoiași prin intermediul cantinelor sociale.

Colecta a implicat cca 1000 de voluntari și s-a desfășurat în 103 magazine din Chișinău și alte 25 de localități: Peresecina, Cetireni, Soroca, Căușeni, Hîncești, Strășeni, Dondușeni, Cimișlia, Cahul, Cupcini, Telenești, Cantemir, Cania, Măgdăcești, Orhei, Bălți, Stăuceni, Cricova, Călărași, Puhoi, Bubuieci, Ștefan Vodă, Sîngerei, Edineț, Comrat.

Igor Belei, Director Executiv Misiunea Socială „Diaconia”:

 „În acest an am avut cea mai prolifică campanie socială cu cea mai mare prezență de până acum pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Drept dovadă avem rezultatele remarcabile cu un record absolut în ceea ce privește donația de alimente pentru oamenii nevoiași, semn că această colectă a devenit parte dintr-o abordare firească care este indispensabilă la nivelul societății în preajma sărbătorilor pascale. Credem cu desăvârșire că “Masa Bucuriei” este mai mult decât despre generozitate și implicare, este o acțiune de educare a tinerei generații pentru a fi mai buni și empatici.”

Diaconia apreciază efortul echipelor din cadrul companiilor: maib, Synevo Moldova, Premier Energy  Moldova, Ogilvy Moldova, GRAWE Carat Asigurări, Amdaris, Liceul Teoretic „Pro Succes”, Instituția Publică Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, pentru că s-au alăturat demersului campaniei și au ales să facă voluntariat corporativ pentru o cauză nobilă.

Mulțumim promotorilor care au dus mesajul nostru către sute de oameni și i-au îndemnat să facă un bine: Andrei Porubin, Sorina Obreja, Marin Cretu (Kapushon), Elena Popa, Ana Cernicova, Marco Ballerini, Pasha Parfeni, Olesea Sfecla, Anatol Durbală, Corina Dascălu, Ludmila Adamciuc, Stela Botez, Sergiu Beznițchi, Nicu Țărnă, precum și echipelor media care au relatat despre acțiune și nevoia de mobilizare națională.

Apreciem implicarea rețelelor de magazine: Kaufland, METRO, Linella, Supermarket Nr1, Local Discounter, Velmart, Green Hills Market, Fourchette, Family Market, Bonus, dar și altor magazine locale.

Colecta de pe 27 aprilie a fost realizată în parteneriat cu eparhiile și parohiile Mitropoliei Basarabiei, asociațiile HelpAge International Moldova și ASCOR Chișinău. Partenerul logistic al acțiunii a fost Banca de Alimente.

Toți cei care vor să susțină în continuare oamenii nevoiași asistați de Diaconia pot face o donație pe parcursul întregului an. Cu 100 de lei e asigurat un prânz cald unui bătrân timp de o săptămână, la cantina socială din Chișinău: https://masabucuriei.md/#pricing-section

În acest an, campania a fost sprijinită de Uniunea Europeană prin intermediul proiectului „Parteneriate pentru servicii de cantină socială incluzive și durabile”, co-finanțat și implementat de I.P. „Keystone Moldova”, A.O. „Concordia. Proiecte Sociale” și I.R.M.S. „Diaconia”.

100.000 de dolari, aduși prin contrabandă într-un autocar care venea din Odesa

$100.000 de contrabandă, într-un autocar din Odesa și o persoană reținută.

Ofițerii Serviciului Vamal sub conducerea procurorii PCCOCS anunță o captură de peste 100.000 dolari americani de contrabandă, depistați într-un autocar sosit din Odesa, Ucraina.

În valută națională suma cifrează aproape 2.000.000 lei. Aceștia erau ascunși în una din treptele autocarului. Prin urmare, banii au fost indisponibilizați și constituie probă în dosarul penal.

În ceea ce-l privește pe șoferul cu vârsta de peste 50 de ani, care le-a comunicat funcționarilor din postul vamal Palanca că nu are nimic de declarat, acesta a fost reținut pentru 72 de ore.

Urmărirea penală continuă, inclusiv în vederea stabilirii provenienței și destinației acestor bani, timp în care persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. De asemenea, urmează să fie investigată participarea altor persoane în tentativa de contrabandă.

Instrumente muzicale nedeclarate, depistate într-o mașină care venea din România

Funcționarii postului vamal Leușeni au supus verificărilor un autoturism de model „Ford Tourneo”, ce se deplasa din România spre Republica Moldova, condus de un conațional în vârstă 34 ani.

În cadrul controlului vamal, șoferul a comunicat că nu transportă bunuri necesare a fi declarate.

În rezultatul controlului, în compartimentul marfar, cât și în habitaclul autoturismului au fost depistate 4 viori presupuse a fi cu valoare culturală și 13 huse, nedeclarate organului vamal.

Bunurile au fost ridicate, iar investigațiile pe caz continuă.

Reamintim că, instrumentele muzicale fac parte din categoria bunurilor ce pot fi introduse/scoase în/din Republica Moldova doar cu condiția ca acestea să nu fie destinate activității comerciale. O altă condiție obligatorie este ca bunurile să fie declarate Serviciului Vamal în momentul trecerii frontierei de stat. Nedeclararea bunurilor reprezintă o încălcare a legislației vamale.

Videoclipul lui Ionel Istrati are peste un milion de vizualizări, în mai puțin de 2 săptămâni
Articolul anterior
Primele efecte ale legii anti-fumat: numărul de spitalizări din cauza astmului bronșic s-a micșorat cu 15%
Articolul următor