Au fost doi în viața mea. Dichisiți, aranjați, cu unghii făcute la saloane, măști la față, țoale scumpe, mașini care consumă mult, parfumuri de firmă, dar dulci, atașați la maxim de mamele lor, cu funcții importante, carieriști, dornici de lux și de viață de boier.
Cu gulerașele mereu scobite, obligatoriu, cămașe albe sau roz, sacou cu brandul scos în evidență. Într-un cuvânt, reprezentanți ai așa-numitei caste de glamour, cu care eu nici nu am încercat vreodată să mă compar. Merg doar la cluburi de fițe, joacă poker, fotbal, fac saună, merg la saloane spa, la masaj thailandez, își permit de câteva ori pe an să călătorească în Europa, să vină bronzați în mijlocul iernii. Să vorbească, atunci când mă urcam la ei în automobile, de milioane de euro și penthouse-uri achiziționate de curând. Și să se plângă. Că îi doare capul, că nu au timp, că au multe întâlniri pe zi, că au obosit aseară de la atâta chef la karaoke. În sală VIP, atenție! Unde se adună câte cinci-șase, cu părul dat cu gel sau aranjat cu foenul, beau Tequilla sau whisky, și cântă. În engleză, franceză, rusă. De dragoste, de bani, de viață bună.
Primul glam a fost acum câțiva ani, al doilea apărând în viața mea de câteva luni. Deși diferiți, au, totuși, atâtea în comun! În primul rând, că m-au curtat ambii luni de zile, fără să se ajungă vreodată la vreo partidă de amor, fie măcar și în grabă (deh, agenda lor suprasolicitată), încât, la un moment dat, pe bune vorbind, începuse să-mi apară complexe și idei de felul că geaba am eu sânii mari, că sunt plină de energie, poate oleacă și sexoasă, dacă ei, care mă pupă pe frunte cu atâta tandrețe, nu mă vor. Primul, consilierul unui mare șef al uneia dintre instituțiile statului, unde ușile sunt mai mult închise, decât lăsate vraiște. Băiat bun, înalt, îngrijit, părea și sincer, pe alocuri. După opt luni de plimbat de mână, mi-am luat inima în dinți și l-am invitat la Catedrală. El privea buimac prin părți, agitat la mine, neînțelegând ce scenariu pun la cale. Mă duci la altar?, m-a întrebat mai în glumă, mai în serios. Nu că nu aș fi vrut acest lucru, chit că și pentru el era deja timpul să își pună pirostriile, dar nu spre locul sfânt țineam drumul. Ne-am oprit în fața Icoanei Făcătoare de Minuni, l-am apucat de mână, l-am privit în ochi și l-am rugat, dacă nu are sentimente față de mine, să dispară sau să îmi recunoască acum.
Exact. A dispărut. Vreme mai târziu, s-a căsătorit cu o fată bună, dar comună. Uneori, ne mai sunăm de sărbători, ne mai vedem la câte o cafea. Și cam atât.
Cel de-al doilea pui de aristocrat este, dragii mei cititori, un fenomen rar întâlnit. Prin simplu fapt că poate promite și să uite cu săptămânile. E un defect al său, spune el, nu e vorba de minciuni, cum încercasem eu să-l diagnostichez. Jurist de profesie, blond, moale la atingere, cu Mercedes, cu vreo trei firme la activ, Radu candidează pentru funcția de judecător. Mi-a plăcut din prima, chiar dacă manichiura lui strălucea mai tare decât pudra mea. Cu umor, cu căldură. Prima întâlnire. Invitație la cafea. Discuții. Deranjat că fumez. Îmi spune că îi place de mine. Mult. Cum râd, cum sunt. Că ar vrea să creadă că voi vrea să îl vad și mâine. Nu mă sărută, că fumez. Și nu numai mâine să îmi doresc să mă apuce jucăuș de nas, dar și poimâine, și în vecii vecilor.
A doua zi. Dispariție totală. Apărut a treia zi, eu nu avui răbdare și începui să-i amintesc despre faptul că mi-a promis că ne vedem… ieri. El, deranjat la culme. Eu – că nu așa procedează un bărbat, el – că dacă vreau să țin un bărbat lângă mine, să îl iau mai ușor. Eu – nu pot și nu vreau. Acuzații, provocări cu poze incitante pe skype. După care – a-ha, lasă că anunț eu Comisia de etică a judecătorilor că ești un obsedat sexual, că voi scrie să știe toată justiția autohtonă pe cine promovează în fotoliu de magistru. Hai că-i bine, la emoții l-am provocat.
Certuri, vorbe, promisiuni, întâlniri pe apucate. Ba nu, mint (vedeți? încep să semăn cu el), cu multe prăjituri, suc natural și cu copilul meu la o masă, căruia îi povestea cum a reușit el, din 3.000 euro dați de mama (rămase orfan de tată pe când avea cinci ani) să deschidă afaceri și să aibă portmoneul plin. Copilul îl asculta cu gura căscată. Eu – întredeschisă, axată mai mult pe să nu cred nimic din ce ne spune, decât pe wow, ce cavaler voi avea! Aha, pe dreaq! Cu cât deveneam mai conștientă că astfel de masculi caută păpuși fără minte, cu atât mai tare îmi plăcea de el! Radu, mâncate-ar bucuria! Nici nu mă lași în pace, nici nu mă iubești. Lacrimi, țigări fumate la balcon, așteptând să mă sune, să vină să ne vedem după cum promisese. Între timp, după ce am epuizat toate amenințările, am abordat altă tactică – hai să fiu bună, răbdătoare, cuminte. Și dulce. Nu-l văzusem vreo trei săptămâni și am mers la sala sportivă, unde știam că joacă fotbal. Îl durea un picior, și-l luxase, am fost cu el la medic. După meci, m-a apucat dulce de nas și mi-a zis să îl aștept la o cafenea. Am stat o oră, nu mai venea. Apărut într-un târziu. Am refuzat cafeaua, mergând să o servesc cu o amică. Mi-a declarat, eu cu un picior în ușa mașinii, că seara vrea să mă vadă. Și că mă va suna. La 19.00. Nu, mai bine la 19.30, că are un pic de treabă.
Ultima oară l-am rugat să mă ajute să duc un cadou la prietena mea acasă. Procurat din banii lui, că la capitolul ăsta nu aveam ce-i reproșa. În drum spre sindrofie, m-a apucat bocitul și spovedania. Da, taxați-mă dur, dar eu cred că demnitatea și mândria sunt lucruri diferite. I-am spus că am sentimente față de el. Și el… că nu poate uita certurile noastre și că sunt instabilă emoțional.
Știți ce fac acum? Da, aștept să mă sune. Vorba vine: șoarecii plângeau, se înghimpau, dar continuau să roadă din cactus.
