Copiii de la o grădiniță din Chișinău, internați la spital cu boli diareice acute

Patru copii de la grădinița nr. 25 din Chișinău au fost spitalizați în IMSP Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase de copii, iar doi sunt la tratament în condiții de ambulator.

separator

32314753_ml

Potrivit reprezentanților Centrului de Sănătate Publică a municipiului Chişinău, în perioada 16 – 20 februarie au fost înregistrate şase cazuri de boli diareice acute (BDA), diagnosticul primar fiind – patru cazuri de gastroenterocolită acută şi un caz de toxiinfecție alimentară, printre copiii din aceeaşi grupă a instituției preșcolare menționate. Copiii care s-au îmbolnăvit  au vârsta de 2 – 3 ani, scrie stirilocale.md.


Acuzele prezentate de copii au fost: slăbiciuni generale, febră, dureri abdominale, grețuri și vome de 5-8 ori, scaune lichide de 4-7 ori (în cazul a trei copii).

Actualmente, starea sănătăţii copiilor bolnavi este satisfăcătoare.

În acest context, specialiştii CSP mun. Chişinău au efectuat evaluarea situaţiei din grădiniţa nr.25, cu organizarea măsurilor antiepidemice. În rezultatul anchetării epidemiologice, s-au stabilit următoarele: pe data de 15 februarie, după-amiază, doi copii au vomitat în grupa de creșă. În aceeași seară, un alt copil din aceeaşi grupă, la întoarcere acasă, a acuzat stare de vomă. Este important de menționat, că doar cu o zi înainte, în grupă, a fost adus un copil, care a manifestat acasă semne clinice similare, fapt despre care părinţii nu au informat.

Totodată, s-a constatat că:

– grupa este suprasolicitată cu 80% pe fonul neasigurării cu cadre auxiliare (un ajutor de educator),

– filtrul matinal în grupă este organizat formal, fără evidența respectivă,

– monitorizarea cauzelor absenței copiilor în grupe nu se efectuează,

– nu se respectă regimul de dezinfecție.

Personalul instituției neagă faptul consumării de către copii a produselor alimentare în afara meniului instituției.

Ulterior, au fost întreprinse un şir de măsuri:

– despre cazurile înregistrate au fost informate IMSP la locul de trai, pentru efectuarea măsurilor antiepidemice primare,

– bolnavii cu semne clinice de BDA au fost izolaţi în spitalul specializat și la domiciliu,

– toate cazurile au fost anchetate epidemiologic,

– grădiniţa nr. 25 a fost evaluată în zilele de 16-17.02.2017, cu utilizarea metodelor de laborator. Au fost prelevate probele diurne de pe 14.02.2017 (cina) și 15.02.2017, decapante la coliforme, o probă de apă din culer în grupa nr.9.

– a fost investigat personalul grupei și al blocului alimentar la grupa bacteriilor enteropatogene,

– activitatea grupei nr.9 a fost sistată, începând cu 17.02.2017,

– a fost efectuată dezinfecția terminală în grupă afectată.

Continuă supravegherea medicală a persoanelor aflate în contact. Personalul grădiniţei a fost familiarizat cu privire la profilaxia bolilor diareice acute. Probele prelevate sunt în proces de investigare, iar cercetarea epidemiologică şi supravegherea medicală continuă.

Mihai Popșoi, întrevedere la Londra cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

În marja vizitei oficiale la Londra, vicepremierul Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, David Cameron și cu ministra pentru Europa, Nus Ghani.

Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale moldo-britanice, cu accent pe fortificarea capacităților instituțiilor naționale, reformele implementate de către țara noastră în procesul de integrare în Uniunea Europeană, precum și aspecte ce țin de securitatea regională.

Au fost abordate și acțiunile care ar putea fi întreprinse pentru a facilita conversiunea permiselor de conducere moldovenești și liberalizarea accesului producției moldovenești pe piața britanică.

„I-am mulțumit ministrului britanic de externe pentru faptul că, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord sprijină constant dezvoltarea și consolidarea democrației și rezilienței Republicii Moldova”, a menționat ministrul Popșoi.

La rândul său, omologul britanic a asigurat de susținerea Regatului Unit pentru modernizarea țării noastre.

Ucraina: o bătrânică a străbătut circa 10 km prin bombardamente pentru a ajunge pe un teritoriu controlat de ucraineni

Lidia Stepanivna, în vârstă de 98 de ani, a străbătut circa 10 km prin bombardamente până a ajuns pe un teritoriu liber, controlat de ucraineni.

Ucraina: O bătrână a mers mai mulți km pe jos prin bombardamenteFoto: Poliția Ucrainei

Casa femeii din localitatea Oceretine a fost distrusă de ruși, iar rudele sale au fost rănite, scrie www.stiri.md, conform presei ucrainene.

O zi întreagă femeia a mers fără mâncare sau apă, a căzut de câteva ori fără putere. În plină luptă, bătrână a rămas miraculos nevătămată.

Seara, bătrâna a fost observată pe drum de militari, care au predat-o polițiștilor. Aceștia au dus-o la un adăpost pentru cetășenii evacuați, unde a primit îngrijirile necesare. În prezent, oamenii legii caută rudele femeii.

„Am supraviețuit acelui război și trec prin acest război. A rămas fără nimic”, spune femeia.

O companie italiană a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor la Căinari

Compania italiană LEONEVA a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor în Republica Moldova. Amplasată în orașul Căinari, afacerea italiană, a generat în jur de 25 de locuri noi de muncă și mai urmează și altele.

Fondatorul companiei, Leone Piero Antonio, care se află în Republica Moldova din 2020, a reușit deja să proceseze și să exporte mai bine de 3500 de tone de fructe, transmite IPN.

Fondatorul și administratorul companiei LEONEVA, Leone Piero Antonio, le-a mulțumit tuturor participanților la acest eveniment, spunând că reprezintă un pas important.

Omul de afaceri precizează că, lansarea și desfășurarea afacerii sale este un lucru de echipă care ajută Republica Moldova să fie și mai vizibilă în lume.

Prezent la eveniment, ambasadorul Republicii Italiene în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, a menționat că fabrica italiană pentru procesarea fructelor reprezintă o mișcare substanțială în acest domeniu.

Și este de remarcat faptul că, LEONEVA conlucrează cu un partener important, cunoscut ca unul dintre cei mai mari producători și exportatori de fructe la nivel global.

În următorii doi ani, urmează să fie create și alte oportunități noi de angajare. Este vorba despre o investiție de circa 1,5-2 milioane de euro.

La evenimentul de inaugurare a participat și viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, ministru al economiei și digitalizării.

„Suntem aici pentru a inaugura o nouă investiție italiană în Republica Moldova, în Căinari. Ne bucurăm foarte mult de faptul că, oameni de afaceri italieni găsesc oportunități aici, în Republica Moldova. Ne bucurăm foarte mult de fiecare asemenea pas, oricât de mic, care ne integrează tot mai mult în piața europeană”, a menționat Dumitru Alaiba.

„Atunci când un antreprenor găsește oportunitate în Republica Moldova și investește aici, acest fapt nu poate să nu bucure. Aceasta generează capacitate de export, aceasta generează locuri de muncă. Bine ați venit în Republica Moldova”, a mai spus Dumitru Alaiba, precizând că în 2023 Moldova a livrat cele mai multe prune pe  piața europeană.

sursa: www.agrobiznes.md

Fiica lui Timati are probleme de sănătate. Iată de ce suferă micuța
Articolul anterior
„Iubește-o, căci ea este singura femeie, pe lângă maică-ta, care vede perfectul în tine!”
Articolul următor