Un moldovean a stat peste cinci ani la închisoare, pe nedrept!

Bărbatul a fost eliberat în anul 2013, dar fusese condamnat, pe nedrept, la 21 de ani de închisoare pentru că ar fi împușcat două persoane la Durlești, una dintre care mortal.

separator
uuu

Un angajant al Procuraturii municipiului Chișinău, care anterior a instrumentat omorul dublu de la Durlești din anul 2007 și care prin acțiunile sale a pus ilegal sub învinuire o persoană nevinovată, a fost suspendat din funcție printr-un ordin al procurorului general Eduard Harunjen, informează ziarulnational.md.

Potrivit lui Harunjen, probele acumulate până acum pe numele procurorului relevă faptul că acesta ar fi admis încălcări majore.

„Procurorul respectiv a investigat cândva cazul omorului de la Durlești și prin acțiunile sale a pus ilegal sub învinuire o persoană nevinovată care s-a aflat mai mult de cinci ani și jumătate în închisoare”, a subliniat sursa citată.

De asemenea, acesta a mai adăugat că persoana care a stat pe nedrept mai bine de cinci ani în închisoare a fost reabilitată, iar statul a fost nevoit să-i plătească un prejudiciu moral de 1,5 milioane de lei.

Menționăm că bărbatul care a stat în închisoare pe nedrept mai bine de cinci ani este Andrei Crăciun. Acesta a fost eliberat în anul 2013, dar fusese condamnat la 21 de ani de închisoare pentru că ar fi împușcat două persoane la Durlești, una dintre care mortal.

Crima a avut loc în 2007, doi bărbați fiind împușcați într-o plantație de vie.

Pasagerii care zboară spre Regatul Unit vor face check-in și la ghișeu pentru a verifica ETA

Pasagerii care zboară de pe Aeroportul Internațional Chișinău către Regatul Unit, indiferent dacă fac check-in online, trebuie să se prezinte și la ghișeul de check-in al aeroportului pentru a le fi verificată viza ETA (Electronic Travel Authorisation), înainte de-a trece controlul de securitate, pașapoarte și cel vamal, anunță Autoritatea Aeronautică Civilă, citată de IPN.

Potrivit sursei citate, această măsură este necesară pentru asigurarea respectării noilor reglementări impuse de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (UK) și pentru evitarea întârzierilor cauzate de timpul suplimentar necesar verificărilor la îmbarcare.

Dacă persoana nu are toate actele necesare și le este refuzată îmbarcarea, compania aeriană nu se face responsabilă pentru această situație și nu va acoperi eventualele costuri suplimentare.Cetățenii Republicii Moldova și Uniunii Europene, inclusiv cei care dețin cetățenia română, începând cu 2 aprilie 2025, vor trebui să obțină o Autorizație Electronică de Călătorie (Electronic Travel Authorisation – ETA) pentru a putea intra pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (UK).

ETA reprezintă un nou sistem electronic de autorizare pentru călătoriile către Regatul Unit. Acesta se aplică tuturor cetățenilor fără excepție.

Pentru a solicita autorizația, persoanele pot accesa www.gov.uk/electronic-travel-authorisation, unde să completeze aplicația online.

Regim fiscal modificat pentru vehiculele cu încărcături

Parlamentul a modificat cadrul fiscal care se aplică vehiculelor cu încărcătură. Operatorii nu vor mai achita o taxă fixă pentru depășirea sarcinii masice pe osie și a masei totale admise. Taxele pentru folosirea drumurilor vor fi calculate în funcție de numărul de kilometri parcurși, transmite IPN.

Proiectul de lege care prevede acest lucru, votat în lectură finală, a fost elaborat de un grup de deputați PAS. Potrivit autorilor, modificările la Codul Fiscal au drept scop asigurarea unui tratament echitabil pentru toți operatorii care solicită autorizații speciale de transport, precum și eliminarea inechităților.

Modificările legislative vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, însă se vor aplica retroactiv, începând cu 1 ianuarie 2025.

În Moldova va fi constituit Oficiul Horticol

În Republica Moldova va fi constituit Oficiul Horticol, instituție publică prin intermediul căreia Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare va implementa politicile statului în acest sector. Prevederile în acest sens se regăsesc în proiectul noii legi a horticulturii, care a fost votat de Parlament în lectură finală, transmite IPN.

Potrivit proiectului, oficiul va fi responsabil de elaborarea propunerilor de politici publice de dezvoltare a horticulturii, dar și de promovarea produselor horticole pe piața internă și de export.

De asemenea, va evalua și monitoriza potențialului de producere, inclusiv înființarea și defrișarea plantațiilor de culturi horticole. Printre responsabilități se mai numără atragerea și implementarea proiectelor și programelor finanțate cu suportul partenerilor de dezvoltare orientate spre promovarea produselor horticole; ținerea Registrului horticol etc.

Domeniul horticol include subsectoarele nucifer, al arbuștilor fructiferi și căpșun, legumicol, al ciupercilor, al plantelor aromatice, medicinale și condimentate.

Igor Sîrbu a gătit în bucătăria noastră împreună cu mama, surorile și nepoata
Articolul anterior
O tânără din Moldova a luat prânzul cu Melania și Ivanka Trump
Articolul următor
Close menu