ANUNŢ ŞOC. Jocul Balena Albastră. Creatorul aplicației a dezvăluit motivele pentru care a împins tinerii la suicid

Jocul care împinge tinerii la sinucidere continuă să câştige noi adepţi, chiar dacă iniţiatorul proiectului este arestat de patru luni. Acesta le-a declarat ziariştilor de la un ziar din Sankt Petersburg că a creat acest joc pentru a curăţa lumea de cei care fac rău societăţii. Şi mai şocant este că psihiatrii care l-au consultat pe Philipp Budeikin în închisoare l-au declarat perfect sănătos.

separator

10philipp-budeikin
Philipp Budeikin, iniţiatorul jocului Balena Albastră, a stat de vorbă cu ziariştii de la site-ul St.Petersburg. ru, chiar înainte de a fi arestat. Tânărul de 21 de ani a vorbit pe chat cu ziariştii la jumătatea lunii noiembrie. Pe 16 noiembrie el a fost arestat în Sankt Petersburg. În discuţia cu reporterii Budeikin a recunoscut foarte senin că împinge tinerii la sinucidere.

„Da! Nu-ţi face griji, o să înţelegi. Toţi înţeleg. Mor fericiţi. Le dau tot ce nu pot avea în viaţa reală: căldură, înţelegere şi comunicare”, le-a spus acesta jurnaliştilor.

Şi mai şocant este motivul pentru care a început acest proiect. Tânărul de 21 de ani povesteşte că primul site s-a numit F57 şi a fost creat pentru a curăţa lumea de oameni care fac rău societăţii.

„Totul a început în 2013. Am vrut să curăţ lumea de oameni care fac rău societăţii. Am creat F57. Şi a atras oameni”, susţine Budeikin. În 2014, site-ul a fost interzis, aşa că a regândit tot proiectul.

Vina primei victime: era sectantă

Aşa a apărut jocul Balena Albastră, despre care se estimează că a împins la sinucidere peste 130 de adolescenţi până acum. Prima victimă a fost o tânără de 16 ani, Rina Palenkova (foto). Fata s-a sinucis în 23 noiembrie 2015, devenind idolul mai multor adolescenţi. La întrebarea care a fost greşeala fetei, singura vină indicată de coordonatorul jocului a fost aceea că era sectantă.

clipboard

Budeikin detaliază totuşi în interviu cazul altui adolescent.

„Era student. Nu avea decât un părinte, erau săraci, mama îl bătea, iar în timpul liber omora câini. Aşa că a fost mai bine pentru toată lumea, în special pentru el!”, a declarat administratorul grupurilor.

După ce se taie cu obiecte ascuţite, tinerii nu mai pot ieşi din joc

Tot el povesteşte şi cum decurge sinistrul joc:

„Este necesar ca sarcinile să fie efectuate aşa că vorbesc cu ei despre ei înșiși, comunicăm. În cursul acestui dialog, devine clar cine este cine”. După aceea urmează o discuţie pe skype în care îşi cunoaşte mai bine „victimele” şi în urma căreia ia decizia dacă subiectul va fi împins la sinucidere sau nu. „Cu cât tânărul este mai obosit şi nu doarme noaptea, cu atât mintea lui devine mai accesibilă”, explică Budeikin, una dintre cele mai importante sarcini ale jocului, aceea ca victima să se trezească noaptea la o anumită oră şi să asculte muzică tristă. Un alt element important în joc este dovada că adolescenţii şi-au îndeplinit sarcinile. „Una dintre sarcini este să se taie cu obiecte ascuţite şi să trimită fotografii cu dovada acţiunii. În acest punct sunt prinşi în mreje şi nu mai pot ieşi din joc”, a povestit el.

A fost declarat psihic sănătos

Budeikin a fost consultat în timpul arestului de mai mulţi psihologi ruşi. Aceştia spun că prin acest joc tânărului le distruge încrederea în sine şi instinctual de autoconservarea viitoarelor victime. Interesant este că, în urma interviurilor, medicii ruşi l-au declarat perfect sănătos din punct de vedere psihic. El a mărturisit că a avut parte de o „copilărie dificilă”. El este acuzat de incitare la sinucidere. El şi colaboratorii săi au creat opt comunităţi virtuale în reţeaua socială „VKontakte”, un site rusesc asemănător Facebook.

sursa.evz.ro

Mihai Popșoi, întrevedere la Londra cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

În marja vizitei oficiale la Londra, vicepremierul Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, David Cameron și cu ministra pentru Europa, Nus Ghani.

Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale moldo-britanice, cu accent pe fortificarea capacităților instituțiilor naționale, reformele implementate de către țara noastră în procesul de integrare în Uniunea Europeană, precum și aspecte ce țin de securitatea regională.

Au fost abordate și acțiunile care ar putea fi întreprinse pentru a facilita conversiunea permiselor de conducere moldovenești și liberalizarea accesului producției moldovenești pe piața britanică.

„I-am mulțumit ministrului britanic de externe pentru faptul că, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord sprijină constant dezvoltarea și consolidarea democrației și rezilienței Republicii Moldova”, a menționat ministrul Popșoi.

La rândul său, omologul britanic a asigurat de susținerea Regatului Unit pentru modernizarea țării noastre.

Ucraina: o bătrânică a străbătut circa 10 km prin bombardamente pentru a ajunge pe un teritoriu controlat de ucraineni

Lidia Stepanivna, în vârstă de 98 de ani, a străbătut circa 10 km prin bombardamente până a ajuns pe un teritoriu liber, controlat de ucraineni.

Ucraina: O bătrână a mers mai mulți km pe jos prin bombardamenteFoto: Poliția Ucrainei

Casa femeii din localitatea Oceretine a fost distrusă de ruși, iar rudele sale au fost rănite, scrie www.stiri.md, conform presei ucrainene.

O zi întreagă femeia a mers fără mâncare sau apă, a căzut de câteva ori fără putere. În plină luptă, bătrână a rămas miraculos nevătămată.

Seara, bătrâna a fost observată pe drum de militari, care au predat-o polițiștilor. Aceștia au dus-o la un adăpost pentru cetășenii evacuați, unde a primit îngrijirile necesare. În prezent, oamenii legii caută rudele femeii.

„Am supraviețuit acelui război și trec prin acest război. A rămas fără nimic”, spune femeia.

O companie italiană a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor la Căinari

Compania italiană LEONEVA a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor în Republica Moldova. Amplasată în orașul Căinari, afacerea italiană, a generat în jur de 25 de locuri noi de muncă și mai urmează și altele.

Fondatorul companiei, Leone Piero Antonio, care se află în Republica Moldova din 2020, a reușit deja să proceseze și să exporte mai bine de 3500 de tone de fructe, transmite IPN.

Fondatorul și administratorul companiei LEONEVA, Leone Piero Antonio, le-a mulțumit tuturor participanților la acest eveniment, spunând că reprezintă un pas important.

Omul de afaceri precizează că, lansarea și desfășurarea afacerii sale este un lucru de echipă care ajută Republica Moldova să fie și mai vizibilă în lume.

Prezent la eveniment, ambasadorul Republicii Italiene în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, a menționat că fabrica italiană pentru procesarea fructelor reprezintă o mișcare substanțială în acest domeniu.

Și este de remarcat faptul că, LEONEVA conlucrează cu un partener important, cunoscut ca unul dintre cei mai mari producători și exportatori de fructe la nivel global.

În următorii doi ani, urmează să fie create și alte oportunități noi de angajare. Este vorba despre o investiție de circa 1,5-2 milioane de euro.

La evenimentul de inaugurare a participat și viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, ministru al economiei și digitalizării.

„Suntem aici pentru a inaugura o nouă investiție italiană în Republica Moldova, în Căinari. Ne bucurăm foarte mult de faptul că, oameni de afaceri italieni găsesc oportunități aici, în Republica Moldova. Ne bucurăm foarte mult de fiecare asemenea pas, oricât de mic, care ne integrează tot mai mult în piața europeană”, a menționat Dumitru Alaiba.

„Atunci când un antreprenor găsește oportunitate în Republica Moldova și investește aici, acest fapt nu poate să nu bucure. Aceasta generează capacitate de export, aceasta generează locuri de muncă. Bine ați venit în Republica Moldova”, a mai spus Dumitru Alaiba, precizând că în 2023 Moldova a livrat cele mai multe prune pe  piața europeană.

sursa: www.agrobiznes.md

Video! Fiul Xeniei Sobchak învață să înoate
Articolul anterior
Atenție șoferi! Iată străzile pe care ar trebui să le evitați pentru a nu sta în ambuteiaj
Articolul următor