BALENA ROZ- intră în joc! Un moldovean promovează opusul sinistrului joc inițiat de rusul Philipp Budeikin

La inițiativa cercetătorului științific, specialistului în psihoterapie integrativă și psihologie clinică, Directorului Centrului „Ascending” și Președintelui Asociației Filozofice „Agora”, Ștefan Popov, a fost creată alternativa jocului sinistru de pe Internet — BALENA ROZ, personaj pozitiv, care vine să contrabalanseze starea actuală a lucrurilor, dar și să contribuie la destindere neuronală.

separator

stefan popov

”În orice conținut mitologic trebuie să existe personaje simbolice ale binelui şi răului, altfel, dispare intriga şi deznodământul. În aceste zile, mediul online a fost împânzit prea mult de personajul “Balena Albastră”, şi ca în orice joc actoricesc, dacă nu există o evoluţie a lucrurilor, dacă topica nu se schimbă, apare frustrarea în rândul spectatorilor. În acest context, mi-am zis în glumă, că trebuie de creat şi un al doilea personaj care să contrabalanseze starea de emoţională de pe reţelele sociale. Am numit acest personaj pozitiv “Balena Roz”, a scris Ștefan Popov pe blogul său.

balena roz

Copia pozitivă a jocului balena albastră întrunește următoarele 50 de sarcini pe care trebuie să le îndeplinească cei care intră în joc:

1.   Uită-te în oglindă şi mulţumeşte-ţi că eşti minunat(ă).

2.   Trezeşte-te la  5:20 şi aleargă în parc.

3.   Faci un duş, mergi la serviciu, fii util, evită să stai pe Facebook.

4.   Zâmbeşte unui străin.

5.    În transportul public priveşte prietenos.

6.   Citeşte o carte în pauza de masă.

7.   Cumpără colegului/colegei o cafea şi un covrigel dulce.

8.   Zii unui om străin- Bună Ziua!!!

9.   Sună-ţi părinţi şi vorbiţi cel puţin 10 min.

10. Cântă melodia “Ce bine e! Ce bine e! E minunat! – Cântecul lui Oaky din Maria Mirabela”

11.  După ce asculţi melodia, te relaxezi şi te concentrezi.

12.  Iubeşte-ţi familia şi petrece mai mult timp cu ei.

13. Iartă pe cineva care ţi-a provocat  suferinţă.

14. Nu judeca. Cel puţin încearcă pentru o zi.

15. Fă ceva nou! Provoacă-te frumos!

16. Hrăneşte păsărelile sau construeşte-le câte un cuib.

17. Fă un bine unui om care are nevoie de ajutor.

18.  Oferă o îmbrăţişare caldă cuiva.

19.  Sădeşte un copac.

20. Fii respectuos cu şoferii de maxi-taxi, chelneriţe, fii respectuos cu toţii.

21.  Încurajează un prieten, o iniţiativă, o idee!

22. Învaţă limba română şi să scrii cu diacritice.

23. Iartă duşmanii tăi… Şi chiar poate încerci să-i îmbrăţişezi!

24. Nu te supăra, fă concluzii.

25. Oferă-ţi o clipă de relaxare, o muzică bună, aromaterapie şi meditaţie.

26. Spune familiei tale cât de mult în iubeşti, cuprinde-i strâns în braţe.

27. Pregăteşte o seară romantică sau o cină delicioasă.

28. Ajută bătrânii, fii mai bun şi înţelegător cu cei din jurul tău.

29. Fii creativ şi fă ceva în curtea casei tale, fă ceva spre binele comunităţii.

30. Acceptă-te! Aceptă-i pe Dodon, Ionel Istrati, Igor Cuciuc… ei tot sunt oameni!

31. Fă rezerve de economii pentru călătorii sau cărţi.

32. Fă ceva ce nu ţi-ai permis niciodată. Pleacă în trekking,  zboară cu parapanta, practică actoria…

33. Fă un video motivaţional…  Viaţa merită trăită!

34. Practică voluntariatul şi fă schimb de experienţă.

35. Repetă sarcina 1!

36.  Încearcă o zi să nu foloseşti telefonul mobil.

37. Încearcă să uiţi pentru câteva zile de reţelele socială şi întâlneşte-te cu prietenii.

38. Reacţionează la un caz de discriminare sau nedreptate.

39. Caută să-ţi descoperi noi pasiuni sau interese în viaţă.

40. Participă la un training organizat de Ştefan. (Aceasta m-a amuzat! :D )

41.  Sărută o fată sau un băiat necunoscut! :)

42.  Roagă-te pentru familia ta şi pentru persoanele care au nevoie de asta.

43. Întoarce-te în ţară dacă eşti plecat.

44.  Fă ceva spontan şi neplanificat.

45.  Mergi la un spectacol interesant.

46. Adoptă un animal de companie şi ai grijă de el.

47. Cercetează, studiază, descoperă natura, oamenii, viața şi transmite experiența urmaşilor.

48. Cumpără o pâine și un păhar de lapte pentru o persoană flămândă.

49. Fii informat şi nu te lăsa manipulat.

50.  Transmite lista aceasta mai departe! Fă lucruri frumoase, crede în visele tale și promovează. adevăratele valori umane!
Sursa: stefan-popov.ascending.md

Ministerul Justiției neagă sabotajul în cazul extrădării lui Ilan Șor din Israel

Ministerul Justiției respinge acuzațiile privind presupusa tergiversare a procedurii de solicitare a extrădării lui Ilan Șor și dă asigurări că au fost întreprinse toate acțiunile necesare, conform competențelor legale și în termenele stabilite, în interesul statului. Comentariul Ministerului Justiției vine ca urmare a declarației șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, precum că Ministerul Justiției a sabotat procedura de extrădare a lui Ilan Șor din Israel, transmite IPN.

„Ministerul apreciază eforturile instituțiilor de drept în asigurarea transparenței, însă subliniază că orice comunicare publică trebuie să fie obiectivă și bazată pe documente oficiale”, se arată în comentariul ministerului.

Ministerul Justiției precizează că la 14 februarie 2020 a transmis autorităților israeliene cererea oficială de extrădare, după confirmarea intrării lui Ilan Șor pe teritoriul Israelului, iar în august 2021 Ministerul Justiției a răspuns solicitărilor părții israeliene, furnizând informațiile și documentele suplimentare necesare.

În perioada noiembrie 2021 – noiembrie 2022 au fost transmise două solicitări suplimentare către Israel privind stadiul examinării cererii de extrădare. La 19 aprilie 2023, după pronunțarea deciziei definitive a Curții de Apel Chișinău privind condamnarea lui Ilan Șor, Ministerul Justiției a informat autoritățile israeliene și a solicitat urgentarea desfășurării procedurii.

La 3 iulie 2023, odată cu recepționarea deciziei motivate a Curți de Apel, Ministerul Justiției a asigurat traducerea actului în engleză. Decizia a fost expediată oficial către autoritățile israeliene, iar cererea de extrădare inițială a fost actualizată și completată cu noi circumstanțe, inclusiv cu recomandări primite de la Procuratura Anticorupție. În decembrie 2023, Ministerul Justiției a transmis încă o solicitare către autoritățile israeliene, pentru a clarifica stadiul de examinare a cererii.

Ulterior, Ministerul Justiției a fost informat despre intrarea lui Ilan Șor pe teritoriul Federației Ruse. Astfel, la 16 februarie 2024, a fost transmisă cererea oficială de extrădare către Procuratura Generală a Federației Ruse. Totodată, Ministerul Justiției și-a exprimat disponibilitatea de a furniza orice documente suplimentare necesare pentru facilitarea procesului de extrădare.

Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a declarat, în cadrul unei emisiuni TV, că Ministerul Justiției sabotează procedura de extrădare a oligarhului fugar Ilan Șor. Ea a spus că a pregătit cererea conform formularului Comisiei Europene și ar fi agreat-o cu procurorii israelieni, însă Ministerul Justiției ar fi refuzat să trimită această versiune.

Alexandru Solovei a obținut bronzul la turneul Zagreb Open

Luptătorul de stil greco-roman Alexandru Solovei (77 kg) a cucerit medalia de bronz la turneul Zagreb Open.

Alexandru a obținut patru victorii, cu rușii Maksim Shedz și Ilia Valeuski, azerul Davud Mammadov și uzbekul Aram Vardanyan, fiind învins în semifinale de ungurul Zotlan Levai, vicecampion mondial în 2022.Tot la 77 kg, Alexandrin Guțu a obținut două victorii.

Valentin Petic aduce o medalie de argint de la Zagreb Open

Luptătorul de stil greco-roman Valentin Petic a cucerit medalia de argint la turneul Zagreb Open.

Elevul lui Mihai Cucul i-a învins pe românul Răzvan Arnaut, azerul Hasrat Jafarov și iranianul Ahmadreza Nezhad, anunță Comitetul National Olimpic și Sportiv.

Valentin Petic a debutat anul trecut la Jocurile Olimpice de la Paris, unde s-a clasat pe locul 9.

Ana Basoc: “Bijuteriile mele sunt promisiunea unei primăveri eterne!”
Articolul anterior
Cristina Gheiceanu vorbește despre relația ei cu Ovidiu Mendizov. 7 lucruri pe care nu le știai
Articolul următor