Video! Moldoveancă de 21 de ani acuzată de proxenetism, încătușată pe Aeroportul Chișinău

A fost reținută, fiind suspectată de proxenetism și se află acum în arest preventiv pentru 30 de zile. Este vorba despre o tânără, în vârstă de 21 de ani, din raionul Sângerei, care racola fete tinere, prin intermediul rețelelor de socializare, pentru a practica prostituție în Cipru.

separator
Captură

Potrivit poliției, suspecta, în comun cu alte persoane, recruta tinere cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, din zona de nord a țării, pe care le convingeau să practice prostituția în Cipru. Grupul criminal perfecta actele necesare pentru victime şi procurau biletele de zbor.

Ca urmare a descinderilor din data de 16 martie, pe Aeroportul Chișinău a fost reținută membra grupului de infractori. Aceasta însoțea o victimă de 25 de ani, care urma să ajungă în Cipru. Potrivit oamenilor legii, pentru fiecare persoană racolată și transportată în Cipru, infractoarea primea suma de 2.000 de euro de la o persoană de origine turcă, stabilită în Cipru.

Poliția investighează cazul pentru a identifica și alte tinere exploatate de această filieră, dar și reținerea celorlalți suspecți.

MAE vine cu precizări despre accidentul produs la Vinița, Ucraina, unde a fost implicat un șofer moldovean

Ministerul Afacerilor Externe vine cu detalii despre accidentul rutier, care s-a produs pe teritoriul Ucrainei, în regiunea Vinița. „Din informațiile disponibile la acest moment, printre victime nu se numără cetățeni ai Republicii Moldova”, precizează MAE citat de unimedia.info.

„Potrivit datelor transmise de autoritățile ucrainene, incidentul a avut loc în dimineața zilei de 20 aprilie 2025, în jurul orei 10:40. Autocarul, condus de un cetățean al Republicii Moldova, a pierdut controlul volanului, părăsind carosabilul, după care a ajuns într-un șanț și a intrat în coliziune cu un copac. La bord se aflau 41 de pasageri.

În urma accidentului, patru persoane au fost rănite și transportate la spital pentru îngrijiri medicale, iar o persoană și-a pierdut viața.

Din informațiile disponibile la acest moment, printre victime nu se numără cetățeni ai Republicii Moldova”, precizează MAE.

Un autobuz cu pasageri a derapat într-un șanț, în regiunea Vinița, duminică dimineața, 20 aprilie. În urma accidentului, 7 persoane, inclusiv un copil, au fost rănite, iar un bărbat a decedat. Autocarul implicat era condus de un cetățean moldovean în vârstă de 64 de ani, au transmis autoritățile locale într-un comunicat.

Atenție, şoferi! Trafic suspendat pe o stradă din Capitală

Primăria Municipiului Chișinău informează că în perioada 22-25 aprilie 2025, va fi suspendat parțial traficul rutier pe str. Alexei Șciusev, tronsonul cuprins între străzile Mitropolit Petru Movilă și București. Măsura a fost luată în legătură cu necesitatea executării lucrărilor de reparație a carosabilului, în urma avarierii rețelei de apeduct, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Troleibuzele care traversează segmentul de drum menționat vor fi redirecționate, după cum urmează:

Ruta nr. 3tur – pe itinerarul stabilit; retur: de pe str. București pe str. Alexei Șciusev, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă, Piața Dimitrie Cantemir, str. Ion Creangă și în continuare pe traseul stabilit.

Ruta nr. 4 – tur: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Ion Creangă, Piața Unirii Principatelor; retur: de pe Piața Unirii Principatelor pe str. Ion Creangă, str. Vissarion Belinski și în continuare pe traseul stabilit.  

Ruta nr. 33 – tur – pe itinerarul stabilit; retur: de pe str. Henri Coandă pe str. Ion Creangă, Piața Unirii Principatelor, str. Constituției, str. Vasile Lupu, str. Tudor Vladimirescu și în continuare pe traseul stabilit.

De asemenea, informăm că pe data de 22 aprilie 2025, între orele 08:00-16:00, va fi suspendat parțial traficul rutier pe str. Vasile Lupu, tronsonul cuprins între străzile Constituției și Cornului.

Măsura a fost luată în legătură cu necesitatea executării lucrărilor la obiectivul „Construirea unui ansamblu rezidențial din str. Vasile Lupu, 28”.  

Conducătorii auto sunt îndemnaţi să se conformeze cerințelor agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină în trafic, fără abateri de la Regulamentul circulației rutiere.

22 aprilie – Ziua Planetei Pământ

În fiecare an, pe data de 22 aprilie se sărbătorește Ziua Pământului, eveniment dedicat protejării mediului înconjurător, dar și conștientizării problemelor ecologice cu care se confruntă planeta Pământ. Evenimentul a fost inaugurat pentru prima dată în 1970, în Statele Unite ale Americii, cu scopul de a trezi clasa politică din dezinteresul arătat față de mediu, scrie digi24.ro.

Ziua Planetei Pământ a fost declarată sărbătoare oficială în anul 2009, de către Organizația Națiunilor Unite (ONU).

22 aprilie – Ziua Planetei Pământ

Unul dintre momentele care au dus la conștientizarea și declararea unei zile dedicate Pământului a fost lansarea unui volum scris de Rachel Carson, de profesie biolog, intitulat „Silent Spring”. Publicația a sensibilizat mai mulți cititori, s-a vândut în sute de mii de exemplare, în peste 20 de țări, iar oamenii au început să fie mai interesați și conștienți de importanța organismelor vii, dar și problemele de mediu și legătura dintre poluare și sănătatea omului.

Ulterior, senatorul Gaylord Nelson, preocupat de deteriorarea mediului din Statele Unite, a anunțat lansarea unui curs despre poluare în campusurile universitare. L-a convins și pe Pete McCloskey, un politician republicat, să-i fie co-președinte, iar împreună au recrutat un tânăr activist și au organizat cursurile din campus într-o zi de 22 aprilie.

Cum este marcată Ziua Planetei Pământ

Scopul evenimentului anual este de a educa și implica oamenii în protejarea mediului prin acțiuni precum reciclarea, reducerea consumului de resurse și adoptarea unui stil de viață sustenabil. “Data de 22 aprilie a fost aleasă pentru a marca această zi care ne atrage atenția asupra importanței protejării și a respectării mediului înconjurător.

Pornind de la premisa că educația este baza progresului, ONU își propune ca tot mai mulți dintre locuitorii planetei să devină conștienți de importanța protejării mediului înconjurător și să devină susținători ai dezvoltării durabile, atât prin exemplul personal, cât și prin susținerea legilor și politicilor care promovează tehnologiile și profesiile verzi.”, au fost anunțurile făcute până acum de Ministerul Mediului cu ocazia zilei Planetei Pământ.

Vino la o sesiune de shopping cu personal shopperul Evghenii Malinovski!
Articolul anterior
Un video emoționant arată cum se schimbă corpul femeii în timpul sarcinii!
Articolul următor
Close menu