Zina Marian face săpunuri artizanale, bile efervescente, lumânări din ceară de soia și alte produse naturiste

Zina Marian este mămica a două fetițe, Sorina și Daria, care mereu au nevoie de atenție. Însă, noaptea femeia face adevărate minuni. Pentru că este îndrăgostită de tot ce e natural, tânăra mămică combină diverse tipuri de uleiuri, unt, dar și alte ingrediente secrete, pentru a obține săpunuri artizanale.

separator

17474592_352871031780689_501323933_n

  • unicamd unica.md Când și de ce v-ați apucat să faceți săpun artizanal?
  • Zina Am început să mă informez despre acest extraordinar proces aproximativ acum un an, când fetița mea mai mică împlinise un anișor și eu căutam o activitate în care să mă regăsesc și să evoluez, să mă dezvolt. Apoi, după vreo jumătate de an de informare, sau mai bine zis de inițiere în domeniu, care este destul de vast, am început să practic această îndeletnicire.

  • unicamd unica.md  Cum v-a venit ideea?
  • Zina Dintotdeauna am acordat o atenție deosebită la tot ce e natural, iar cumnata mea este cea care a venit doar cu o idee, și eu am îndrăgit-o din start.

17156031_343804456020680_8231705419873418950_n

  • unicamd unica.md Aveți și un job stabil sau vă ocupați doar cu asta?
  • Zina Nu am un job stabil, deoarece am două fetițe mici acasă, cea mai mare merge la grădiniță, are 5 ani și cu cea mică, de aproape 2 ani, stau acasă, și ca să ne fie mai vesel, mai primim în ospeție, ocazional, sau pe câteva ore pe zi, câte un copilaș, doi, de aceeași vârstă cu Daria, ale mămicilor care mă cunosc și au încredere în mine. Iar pe lângă timpul acordat creșterii fetițelor mele și a serviciilor de bonă la domiciliu, încerc să găsesc timp și acestei îndeletniciri.
16426006_330136070720852_7996991460622789506_n16508948_330089040725555_4816662992370510114_n

  • unicamd unica.md  De unde aveți cunoștințe în domeniu?
  • Zina Am citit foarte mult pe internet, bloguri, cărți în română, engleză și încă mă mai informez, sunt multe lucruri interesante pe care vreau să le studiez.

  • unicamd unica.md  Ce conține un săpun artizanal?
  • Zina La baza unui săpun artizanal stau uleiurile vegetale cum ar fi cel de cocos, care practic este indispensabil într-un săpun, deoarece pe lângă proprietățile de emoliere și hrănire a pielii, el oferă săpunului duritate și proprietatea de curățare, de asemenea un săpun poate conține și ulei de măsline, migdale, orez, unt de cacao, unt de shea, unt de babasu. Pentru culoare, un săpun natural poate conține de la argilă de toate culorile, pigmenți minerali până la pudră din diverse plante, iar pentru miros, dar și pentru un plus de proprietăți antibacteriene, antimicrobiene, antifungice, antiseptice se folosesc uleiurile esențiale.

15977529_316741178727008_6666900704211017709_n

  • unicamd unica.md Ce forme și mirosuri putem găsi la dvs.?
  • Zina

    Am și forme mai mari, și mai mici. De la flori, inimioare și steluțe până la fluturași, buburuze și altele în funcție de sărbătorile care vin.

    Am încercat foarte multe mirosuri, dar acum planific să mă opresc la câteva, adică vreo 15 feluri, care îmi par mie mai bune, mai frumoase și a căror combinații sunt pe placul tuturor. Câteva din ele ar fi lavanda, bergamota, paciouli, lemongrass, portocala, scorțișoara, bradul și rozmarinul.

16939569_343804366020689_6611641984373802_n17022142_341771532890639_8827656734966350583_n

  • unicamd unica.md  Cumpără moldovenii săpun artizanal?
  • Zina Moldovenii încă nu sunt obișnuiți să cumpere pentru ei, mai mult le oferă în dar celor dragi, considerând că este un cadou deosebit și original. Eu tare sper că lumea va înțelege că ingredientele folosite într-un săpun natural sunt într-adevăr benefice, iar cele din comerț, afectează atât pielea, cât și oraganele interne.

  • unicamd unica.md Planificați să faceți și alte produse de îngrijire?
  • Zina

    Da, am planuri mari și sper să le realizez. La moment, pe lângă săpun, fac și bile de baie efervescente, sare de mare cu uleiuri vegetale și esențiale, lumânări din ceară de soia, care nu sunt produse de îngrijire, dar ne relaxează, având efect natural de aromaterapie.Vreau să fac și creme, scraburi, măști , ba chiar și praf de spălat haine, soluție de spălat vesela, tot din ingrediente naturale. După cum am spus, îmi place tot ce e natural și de un an de zile am descoperit că într-adevăr natura ne oferă atâtea posibilități, doar că trebuie să știm să le valorificăm.

    Aș vrea să le transmit fetelor mele și tuturor oamenilor dragostea pentru tot ce e natural și frumos. Cred că fiecare din noi putem schimba lumea puțin câte puțin, doar dacă vom conștietiza că totul depinde de noi!

16807268_337284740005985_8672310862433939867_n

Ce femei nu au voie să meargă la Înviere!

Sfânta noastră Tradiţie, păstrată neschimbată de două mii de ani, spune că femeia este specială în perioada lunii când sângerează din organul născător de prunci. Clericii sfătuiesc femeile să se roage acasă și să nu intre în Biserică până în ziua a opta.

separator

femei_biserica_02_ee9401fa26-1024x768

Nici in curte nu poţi asculta Liturghia lipită de zidul Bisericii, pentru ca curtea oricărei Biserici este sfinţită de episcopul locului, conform cuviosului Ilarie, potrivit antenastars.ro.
De asemenea, în această perioadă femeia nu are voie: să se împărtăşească, să ia anafură, să bea apă sfinţită, să se împreuneze cu bărbatul. Iată cuvintele lui Dumnezeu, aşa cum apar ele la scriptură, în Levitic 15, versetele 19-28.
„Mulţi vor zice că asta e legea veche, dar Măicuţa Domnului a respectat-o, deşi era pururea curată fecioară! De aceea, tu ca femeie trebuie să urmezi acest exemplu, să nu vii la Biserică şi să nu te atingi de cele sfinte atunci când borhotul pântecelui se revarsă. Nerespectarea acestei rânduieli este mare păcat, pentru care vei da seamă”, scrie cuviosul Ilarie pe blogul personal.

sursa: antenastars.ro

„Degeaba ignorăm instinctul”. Cum ştii că eşti în relaţia nepotrivită. Sfaturile unui parapsiholog

Viața de cuplu nu este mereu roz, iar atunci când vine vorba despre aceasta, unele semne te pot ajuta să îţi dai seama că eşti în relaţia nepotrivită. Iată ce sfaturi are un parapsiholog.

„Sunt multe semne care ne arată că nu este locul nostru acolo. Noi vom vorbi despre patru moduri în care putem afla. De pildă, când unul din ei stă de vorbă la telefon şi celălalt se învârte în jurul lui şi vrea să discute.

Atunci când zâmbeşti din ce în ce mai rar. Pe faţa oamenilor se pune tristeţea, dispare sclipirea. Oamenii când sunt fericiţi, atunci când sunt iubiţi, le sclipesc ochii. Când începe să îţi dispară sclipirea din ochi şi nu mai zâmbeşti atât de mult cât zâmbeai, trebuie să îţi pui întrebarea dacă eşti lângă persoana potrivită. Dacă te face să zâmbeşti, dacă te face să râzi, dacă te face să te simţi iubit, dacă îţi dă atenţie. E valabil şi viceversa. Nu numai femeile au sclipici în ochi.

Te confrunţi în mod constant cu o stare de agitaţie. Atunci când îşi găseşte lucruri de făcut. Ar pierde timpul oriunde şi cu oricine, numai să nu ajungă acasă. E un semn. Când începe să facă chestia asta, e un semn. Şi femeile au chestia asta de a se simţi anxioase în prezenţa bărbatului. Când li se pune lor pata pe ceva, încep să devină nervoase şi anxioase.

Un alt lucru este legat de insomnii. Oriunde te-ai duce, chiar dacă dimineaţa te aşezi să bei cafeaua, ele se aşează pe marginea ceştii şi se uită în ochii tăi. Alea sunt gândurile tale.

Cea din urmă, dar nu ultima, este atunci când simţi că ceva nu este în regulă. Instinctul tău ştie de cele mai multe ori. Degeaba ignorăm instinctul. Este primul care sesizează toate schimbările, toate energiile, toată starea, simţim când minte, când nu minte, când e agitat partenerul, când ascunde ceva.

Dacă eşti într-o relaţie fericită, instinctul doarme. Pentru că nu simţi acea formă de alarmă. Instinctul nostru simte alarma. Senzorii noştri spun ceva. Dacă simţim chestiile astea trebuie să vorbim, să discutăm. Dacă eu am o suspiciune, dacă am o stare de agitaţie. Discută, nu lăsa lucrurile la interpretarea altora, pentru că pe ceilalţi nu îi interesează.

Acestea sunt lucrurile pe care le putem vedea înainte de a fi parteneri de viaţă. Tocmai atunci, la început, trebuie bătut fierul cât e cald, când e îndrăgostirea maximă. E bine că eşti orb, pentru că te înveţi cu unele lucruri pe care partenerul tău le face şi le iei ca atare.

Sunt multe cupluri în care, după zece ani, oamenii sunt perimaţi. Aşa că, văzut, plăcut, luat. E o loterie, dar noi simţim care este partenerul nostru, noi simţim care poate fi tatăl copiilor noştri. Şi bărbatul simte cine poate fi mama copilului lui. Asta se vede de la început”, a povestit Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse, potrivit antena3.ro.

Ce se întâmplă cu viața ta sexuală când dormi după-amiaza?

Specialiștii spun că un pui de somn la amiază are o mulțime de beneficii susținute de știință, cum ar fi reducerea oboselii, îmbunătățirea performanței, suține atenția și îmbunătățește starea de spirit. Dar știai că și viața ta sexuală poate beneficia de somul de dupa-amiaza?

Potrivit profesorului de psihologie de la Universitatea din California și coautor al cărții „Take a Nap! Change Your Life”, Sara Mednick, un pui de somn poate face câteva lucruri utile viața ta sexuală, cum ar fi îmbunătățirea rezistenței și a dispoziției generale.

Poate deloc surprinzător, somnul și viața ta sexuală sunt strâns legate. În timp ce lista lucrurilor care se întâmplă cu corpul tău atunci când încetezi să faci sex include somn prost, lipsa somnului poate dăuna și vieții tale sexuale. Somnul și sexul împărtășesc o relație simbiotică.

Lipsa somnului a fost asociată cu libidoul scăzut și excitarea sexuală slabă la femei și cu disfuncția erectilă la bărbați. Potrivit omul de știință Matthew Walker, hormonii noștri reproductivi, esențiali pentru sănătatea sexuală, sunt afectați atunci când nu dormim suficient. „Tinerii care dorm doar cinci ore pe noapte timp de o săptămână vor avea un nivel de testosteron care este cel al unei persoane cu 10 ani mai în  vârstă din punct de vedere biologic decât ei”, a spus Walker. Având niveluri scăzute de testosteron înseamnă că este posibil să ai un apetit sexual scăzut și probleme la obținerea unei erecții. Pentru femei, somnul insuficient le poate afecta hormonul luteinizant și hormonul foliculostimulant; sănătatea sexuală și fertilitatea unei femei depind de funcționarea corectă a acestor hormoni.

Potrivit unui studiu din 2015 realizat pe femei, publicat în The Journal of Sexual Medicine, a dormi doar o oră în plus a fost asociat cu o șansă crescută cu 14% de a intra în intimitate cu partenerul.

Experții subliniază că somnul de după-amiază nu poate înlocui somnul recomandat pe timp de noapte, dar dacă te simți obosit și nu te poți concentra în timpul zilei, un pui de somn de 20 de minute ar putea fi benefic. S-ar putea să te pună într-o dispoziție mai bună și să-ți ofere rezistența pentru a intra în intimitate.

Sfatul este să limitezi somnul 30 de minute, o oră  și să nu îți strice  odihna pe timpul nopții, care poate fi direct legată de viața ta sexuală. „Avem două momente pe zi în care ritmul nostru circadian se schimbă și devenim adormiți în mod natural: prima dată este noaptea, iar a doua este după prânz”, a spus dr. Robert Oexman, cercetător la Institutului Sleep to Live.

Dacă te confrunți cu somnolență excesivă în timpul zilei și ai nevoie de somn pentru a te simți odihnit în mod constant, acest lucru ar putea fi un motiv de îngrijorare. Totul, de la depresie și probleme cu tiroida până la tulburări de somn, cum ar fi apneea obstructivă în somn, ar putea fi de vină. Dacă se întâmplă acest lucru, verifică starea ta cu medicul de familie.

sursa

Mingea de fitness te poate ajuta să obții un abdomen plat! Iată câteva exerciții care fac minuni
Articolul anterior
O româncă de 90 de ani a câștigat medalia de aur la un campionat mondial de atletism!
Articolul următor