Un tânăr de 26 de ani din Republica Moldova s-a dat de gol că are paşaport fals, după ce poliţiştii români de la Punctul de Trecere a Frontierei Oancea îl strigau insistent pe nume însă acesta nu reacționa în niciun fel. Cazul a avut loc recent, în data de 4 aprilie.
Pe 4 aprilie, în jurul orei 03.00, la Punctul de Trecere Oancea s-a prezentat pentru a ieşi din România tânărul moldovean, în vârstă de 26 ani, pasager într-un microbuz înmatriculat în Bulgaria.
La controlul de frontieră, tânărul a prezentat un pașaport cu însemnele autorităților din România. Însă în momentul în care polițistul de frontieră s-a adresat bărbatului, acesta nu a reacționat la auzul numelui trecut în documentul de călătorie.
/* (c)AdOcean 2003-2017, promo.fish.Unica.md.All. InPage_Mobile */
ado.slave(' adoceanrosdcfepomos', {myMaster: 'CkunqTStlx7YoevtfueBX_vh. kxuKTu_pRhoaa8Sml..17' });
Tânărul le-a spus oamenilor legii că dorea să ajungă în Germania, dar avea interdicție de intrare în Spațiul Schengen, de aceea a făcut rost de un paşaport românesc fals.
În prezent, polițiștii de frontieră efectuează în cauză cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, fals privind identitatea și uz de fals.