De Paști, există tradiția să se vopsească ouăle. Este extraordinar ceea se întâmplă, deoarece multe gospodine, care au conștientizat pericolul vopsirii ouălor cu sortimente de vopsea din comerț, au luat decizia de a colora ouăle cu pigmenți naturali inofensivi pe care ni-i oferă natura – aceste ouă de Paști sunt, de fapt, cele ,,la modă”, întrucât fiecare gospodină se poate mândri cu rezultatele muncii sale în acest caz. A venit timpul să renunțăm la vopseaua de ouă din comerț plină de chimicale toxice!
Experții Asociației Pro Consumatori atrag atenția cu privire la coloranții periculoși pe care îi conține vopseaua de ouă din comerț, care conține nu mai puțin de 32 de substanțe chimice.
„În cele 17 sortimente de vopsea de ouă am identificat 32 de aditivi alimentari (E 101ii – riboflavina – 5 – fosfat; E 102 – tartrazină; E 104 – galben de chinolină; E 110 – galben portocaliu S.; E 120 – carmin; E 122 – azorubină (carmoisine); E 127 – eritrozină; E 131 – albastru patent V; E 132 – indigotină; E 133 – albastru briliant FCF; E 141ii – complexe de cupru ale clorofilinelor; E151 – negru briliant BN; E 160b – annato – colorant portocaliu natural – extras cu solvenți dintr-un fruct exoctic; E 171 – dioxid de titan; E 172 – oxid de fier; E 200 – acid sorbic; E 202 – sorbat de potasiu; E 211 – benzoat de sodiu; E 223 – metabisulfit de sodiu; E 270 – acid lactic; E 296 – acid malic; E 300 – acid ascorbic; E 330 – acid citric; E 524 – hidroxid de sodiu (soda caustică, leșie); E 410 – gumă din semințe de caruba; E 412 – gumă de guar; E 415 – gumă de xantan; E 422 – glicerină (glicerol); E 433 – polisorbat 80; E 470b – săruri de magneziu ale acizilor grași; E 555 – silicat alumino potasic (antiaglomerant); E 640 – glicină – potențiator de aromă)”, spun specialiștii de la APC.
„Vopseaua de ouă conține diferiți coloranți în funcție de culoarea pe care o oferă (E101ii, E102, E104, E110, E120, E122, E127, E131, E132, E133, E141ii, E151, E160b, E171, E172). Deși ei sunt numiți generic „coloranți alimentari”, totuși prezintă toxicitate asupra organismului uman. Se fixează cu ușurintă pe suprafața exterioară a cojii de ou. Teoretic nu ar trebui să fie ingerați. Și totuși, ei ajung în stomac. Cum? Coloranții pot penetra ușor coaja oului fiert către interiorul acestuia. De cele mai multe ori observăm acest fapt, deoarece suprafața albușului capătă o nuanță în tonul în care coaja oului este colorată. Mai mult, mâinile noastre preiau colorantul de pe coajă și îl aduc pe suprafața albușului. Astfel, împreună cu oul consumăm și colorantul! Există numeroase studii știintifice care demonstrează că nu este deloc sănătos să folosim coloranți alimentari „artificiali” (compuși de sinteză) în compoziția alimentelor. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) impune concentrații limită ale acestor compuși în compoziția alimentelor. Motivele principale sunt efectele adverse care însoțesc consumul lor, cum ar fi hiperactivitatea (ADHD) și reacții alergice mai ales la copii, stări de migrenă, astm și chiar cancer.
Un studiu al agenției americane CSPI (Center for Science in the Public Interest) prezintă detaliat aspecte ale toxicitații coloranților alimentari susținute de date experimentale. E102, E110, E120, E122, E127, E132 și E133 sunt coloranții considerați ca fiind un „curcubeu” de risc pentru organismul nostru. Acești coloranți apar adesea pe eticheta vopselei de ouă.
Vopseaua tipografică constituie uneori alternativa pentru vopsirea ouălor. În acest caz, riscurile de îmbolnăvire se amplifică considerabil față de cazul utilizării coloranților alimentari. Vopseaua tipografică conține hidrocarburi (alcani, izoalcani), hidrochinone, săruri organice, toate cu acțiune iritantă la contactul direct cu ochii și pielea, adevărate otrăvuri atunci când, accidental, sunt ingerate. Vopseaua tipografică nu trebuie să intre în contact cu alimentele!
/* (c)AdOcean 2003-2017, promo.fish.Unica.md.All. InPage_Mobile */
ado.slave(' adoceanrosdcfepomos', {myMaster: 'CkunqTStlx7YoevtfueBX_vh. kxuKTu_pRhoaa8Sml..17' });
,,În aceste condiții, poate ar fi util să revenim la coloranții naturali. Putem folosi frunze de ceapă roșie pentru culoarea roșu, spanac pentru a colora în verde, afine și frunze de varză roșie pentru culoarea albastru, morcovi pentru portocaliu, etc. Cu puțină imaginație și inventivitate putem avea la îndemână o paletă largă de culori doar din surse naturale”, susține lectorul univ. dr. Mădălina Săndulescu, Facultatea de Chimie, Universitatea din București.
Poți citi materialul integral pe APC
Cum poţi vopsi ouăle cu ingrediente naturale