Sindromul Down, sau trisomia 21, este cea mai frecventă tulburare din rândul anomaliilor genetice cromozomiale, a cărei incidență la nivel mondial este de aproximativ 1 la 800 de nașteri. În Republica Moldova, anual, se nasc în jur de 40 de copii cu sindromul Down. De cele mai multe ori, apariția în familie a unui copil cu sindromul Down îi pune la grea încercare pe părinți.
Oakley Peterson, mama unui băiețel de 3 ani născut cu Sindrom Down își spune povestea și transmite totodată un mesaj puternic tuturor celor care au prejudecăți legate de cei născuți cu acest sindrom.
Welles a fost un copil pe care părinții și l-au dorit foarte mult. Având deja o fetiță de un an, cei doi au primit vestea că vor avea și un băiețel cu foarte mult entuziasm. Însă, după naștere, au aflat că micuțul lor are Sindromul Down.
„Travaliul a fost extrem de rapid. A ieșit și profitam de momentele acelea euforice, pe care orice mamă le înțelege. Eram atât de entuziasmați, iar el era așa de frumos. Apoi, asistentele au început să șușotească. Îmi dădeam seama că sunt neliniștite dintr-un motiv, deci am început să mă îngrijorez. Ne-au întrebat dacă am făcut analizele pentru depistarea Sindromului Down. Le făcusem, analizele au ieșit bine. Asistenta îmi spune apoi ,,credem că suferă de Sindromul Down”. Primul meu gând? De ce ne întrerupe? Bineînțeles că nu are așa ceva! De astfel de cazuri auzi la femeile cu vârste apropiate de 40 de ani”, povestește Oakley.
Asistentele au dus nou-nascutul la sectia de neonatologie, să fie consultat de către doctori, iar tatăl a însoțit bebelușul.
„Când am rămas singură începusem să mă gândesc: dacă au dreptate? Dacă are Down? Îmi închipuisem că băiatul meu urmă să fie perfect. Nu mai aveam răbdare, am ieșit să văd ce se întâmplă. L-am văzut pe soțul meu venind pe hol. Încerca să se abțină, însă puteam să văd lacrimile în ochii lui. A venit la mine și mi-a spus ,,Cred că au dreptate. Cred că au dreptate, dar știi ce? Este ok!”. Am intrat înapoi în salon și am plâns amândoi. Am plâns pentru zile întregi. Nu știam la ce să mă aștept în privința stării lui de sănătate, în privința vieții lui. Este înfricoșător pentru o mamă. Este înfricoșător pentru orice părinte!”, povestește femeia.
Cei doi părinți s-au acomodat treptat și au îmbrățișat ideea că fiul lor este diferit.
„Nu vreau ca oamenilor să le fie milă de el. Oamenii nu înțeleg, așa cum nici eu n-am înțeles. Ei văd doar lucrurile dificile. Dar ce nu văd e că Welles îmi dă mai mulți pupici și mai multe îmbrățișări decât oricine altcineva. El simte starea de spirit a celorlalți și iubește cu o capacitate care pe noi ne depășește. Dacă petreci 5 minute cu fiul meu poți vedea cum calitatea vietii lui e poate mai bună decât a multora dintre noi. Nu e nimic în neregulă cu fiul nostru, sau cu oamenii care își trăiesc viața cu Sindromul Down. Ne-a schimbat în moduri pe care nici nu ni le puteam imagina. Fiecare zi e axată pe bucurie, pe fericire. Nici nu vreau să îmi imaginez o lume fără Welles, suntem atât de recunoscători că a ales familia noastră!”
La scurt timp, Oakley a lansat un blog numit nothingdownaboutit.com, în care postează articole menite să ajute părinții aflați în aceeași situație și să arate totodată lumii întregi că acest diagnostic nu trebuie să însemne neapărat o condamnare ci, în unele cazuri poate face viața și familia mai puternică.
