Mai multe mame din Republica Moldova au lansat un poiect – „Bebelușii pușcăriei fără copilărie”. Inițiativa prevede amenajarea unei camere de joacă pentru micuții care cresc de la naștere și până la vârsta de trei ani alături de mamele lor în Penitenciarul nr.7 – Rusca.
Potrivit autoarelor proiectului, inițial șeful închisorii a dat undă verde acestei inițiative, iar la scurt timp acesta s-ar fi răzgândit.
„Din mai multe vizite la pușcăria nr. 7 Rusca, noi am văzut că acei bebeluși își petrec timpul alături de mamele lor între 4 păreți fără nici o activitate fizică sau intelectuală ce ar putea dezvolta interesul copiilor și de a-l face fericit. De aceea noi am cerut pușcăriei Rusca să ne ofere un spațiu, iar de restul ne ocupam noi. Un proiect frumos in care ne-am implicat cu tot sufletul riscă să nu mai prindă viață. Avem asigurat tot necesarul pentru a amenaja camera de joacă pentru copiii crescuți dupa gratii și culmea, conducerea penitenciarului deja nu ne poate oferi încăperea promisă”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de socializare.
Reprezentanții instituției penitenciare nu au venit deocamdată cu o reacție pe seama acestui subiect. Proiectul „Bebelușii pușcăriei fără copilărie” este singurul de acest gen în Republica Moldova.
Sursa: timpul.md