Crăciunei ca la Puhoi. Iată rețeta!

Silvia Șchiopu este plecată cu familia peste hotare de mai bine de trei ani. Dorul de casă însă nu o lasă. Și pentru că este o mămică grijulie, Silvia le cultivă celor doi copilași ai săi, gusturile locurilor natale. Are grijă să-i hrănească ca la mama acasă. Despre aceasta ne conving postările îmbietoare cu miros culinar, pe care le afișează pe rețelele sociale. Și în acest an, Silvia se pregătește pentru Crăciunul pe stil vechi.

separator

„Famila în care m-am născut este una numeroasă. Suntem cinci copii la părinți. Am învățat singură să gătesc deserturi, dar crăciuneii sunt curat rețeta mamei mele de la Puhoi. În fiecare an, respect tradiția și coc crăciunei ca la mama acasă. Avea ea o rețetă savuroasă de ieșeau atât de frumoși, de ne minunam de ce mâini de aur avea mama. Stăteam toți cinci împrejurul ei și ardeam de nerăbdare până îi scotea rumeniți și frumoși din cuptorul cu lemne. Astăzi, sunt și eu mamă și retrăiesc cu drag alături de soț și de copiii mei momentele unice de altădată. Nu pot descrie cât de frumos miroase în casă, când sunt crăciuneii în cuptor. E o mireasmă care-ți taie răsuflarea”

Provocată de Dr. Oetker, Silvia împarte cu drag rețeta, pas cu pas și cu alte gospodine, oriunde s-ar afla.

„Da, pe vremea copilăriei mele nu existau asemenea produse. Dar mă bucur că le avem măcar acum. Dau un plus de savoare copturilor și deserturilor. Mă bucur că astăzi gospodina modernă are asemenea produse la îndemână”, mărturisește Silvia.

Nu-i așa că v-ați dori și voi să simțiți magia Crăciunului zi de zi? Atunci intrați în promoție și puteți câștiga cufărul magic cu 30.000 de euro până pe 22.01.2017. Detalii găsiți pe http://ingrediente-prajituri.promotii-oetker.ro/craciun2017/md/ro.

Mai jos, vezi rețeta celor mai gustoși Crăciunei ca la Puhoi.

Ingredientele pentru aluat:

  • 700 gr de făina (în timpul frământări putem să mai avem nevoie de puțină făină )
  • 1 plic de drojdie uscată de la Dr. Oetker
  • 125 de lapte cald (pentru varianta de post înlocuim laptele cu apă)
  • 125 ml de apă caldă
  • 150 gr de zahăr pudră de la Dr. Oetker
  • 1 ou (pentru varianta de post excludem oul din rețetă)
  • 80 gr de unt (pentru varianta de post înlocuim untul cu ulei)
  • 1 linguriță rasă de sare

Pentru uns crăciuneii înainte de a-i pune la cuptor:

  • 50 ml de lapte
  • 1 gălbenus sau un ou întreg (pentru varianta de post ungem cu pensula înmuiată în puțină apă în care am dizolvat un pliculeț de zahăr vanilinat. Dr Oetker are unul foarte aromat)

Mod de preparare
Punem făina într-un castron mai mare. În mijlocul făinii facem un mic șanț și  adăugăm plicul de drojdie uscată plus zaharul vanilat de la Dr. Oetker, sarea, oul, untul, laptele și apa. Frământăm timp de  25 – 30 minute (ca să obțineți un rezultat cât mai bun, frământați aluatul foarte bine), până obținem un aluat elastic, care să nu se lipească de mână. Lăsăm aluatul în castronul în care l-am frământat, îl acoperim cu un prosop și îl punem la dospit într-un loc călduț o oră.Dupa o oră, înfăinăm suprafața de lucru și din aluat facem 20 de biluțe de mărimi egale. Suprafața pe care formăm crăciuneii nu trebuie să fie neapărat înfăinată (mie aluatul mi-a ieșit foarte bine, nu a fost lipicios, l-am putut lucra cu foarte mare usurință).

Luăm fiecare bucățică de aluat în parte, îl rulăm între suprafața de lucru și podul palmelor până obținem un rulou lung (cam 50 de cm) și subțire.

Împletim apoi câte 2 rulorui între ele și formăm o “gâță dublă” sub forma cifrei opt neîncheiată în partea de jos. Din toată cantitatea de aluat, mi-au ieșit 5 crăciunei și am mai făcut 2 hulubi din pâine, așa cum ne făcea mama acasă. Un mic secret moștenit de la mama mea ca să iasă colacii mai frumoși: învârtim marginile una spre dreapta și alta spre stânga, apoi le împletim. Lăsăm crăciuneii la crescut încă o oră la cald. După ce au dospit, îi ungem cu pensula, dintr-o compoziție obținută din lapte și gălbenuș.

Îi lăsăm la cuptor pentru 20 minute, până se rumenesc ușor.

Poftă mare și Crăciun fericit tuturor celor care sărbătoresc pe stil vechi!

O tânără mamă din Italia a murit după ce a stat 14 ani în comă. Femeia suferise o operație de mărire a sânilor

O dramă medicală s-a încheiat tragic miercuri, 24 aprilie 2024, când inima Annabellei Benincasa, o tânără mamă și pianistă talentată, s-a oprit definitiv după ce a petrecut 14 ani în comă. Incidentul care a declanșat această lungă suferință a avut loc în mai 2010, când Annabella, pe atunci în vârstă de 21 de ani, a suferit complicații severe în urma unei operații de augmentare mamară la o clinică privată din Caserta, Italia.

Un vis transformat în coșmar

Originară din Cava dei Tirreni, în provincia Salerno, Annabella își dorea să își îmbunătățească aspectul estetic printr-o intervenție aparent simplă și comună. Totuși, o reacție adversă la anestezie a precipitat un șir de evenimente nefericite, culminând cu intrarea sa în comă. Eforturile disperate de resuscitare nu au reușit să o aducă înapoi la o viață normală, lăsând-o într-o stare vegetativă profundă.

În urma incidentului, Annabella a fost transferată prin mai multe clinici specializate și a suferit numeroase intervenții ortopedice, într-o încercare de a-i îmbunătăți starea. În cele din urmă, a fost mutată acasă, unde a primit îngrijiri continue, sprijinită de Asl (Administrația Sanitară Locală). 

Ce spun medicii care s-au ocupat de Annabelle

Medicii implicați în cazul Annabellei au fost condamnați pentru vătămare corporală gravă, un verdict care a subliniat gravitatea neglijenței medicale și a stârnit un dialog național despre riscurile intervențiilor estetice și importanța supravegherii medicale. Tragedia a sensibilizat opinia publică și a determinat multe femei să fie mai precaute în privința alegerilor lor estetice.

Moartea Annabellei Benincasa ridică întrebări serioase despre standardele de siguranță în chirurgia estetică și despre cum o decizie vizând frumusețea exterioară poate avea consecințe devastatoare. 

Țânțari care răspândesc malaria, descoperiți și pe teritoriul României. Semnalul de alarmă transmis de autorități

România se confruntă cu o nouă provocare de sănătate publică: prezența țânțarilor care pot transmite malaria. Această situație alarmantă a determinat autoritățile și specialiștii în sănătate să intensifice măsurile de prevenție și să informeze publicul despre riscurile asociate.

Recent, mai mulți țânțari capabili să răspândească malaria au fost identificați în diverse regiuni din Europa, inclusiv în România. Schimbările climatice, care favorizează temperaturi mai ridicate și perioade mai lungi de căldură, au facilitat răspândirea acestor insecte vectori. Situația este similară în alte țări europene, unde experții avertizează că bolile transmise de țânțari, cum ar fi malaria și febra dengue, ar putea deveni mai frecvente.

Semnalul de alarmă transmis de autorități

Rachel Lowe, un medic respectat din Barcelona, a subliniat necesitatea unei pregătiri adecvate în fața acestor boli. Conform unei declarații pentru The Guardian, Europa ar putea fi nepregătită să gestioneze un val de infecții cu malaria și febra dengue. Ea a avertizat că răspunsul slab la schimbările climatice ar putea duce la o creștere a numărului de cazuri și chiar la decese.

„Odată cu răspunsul slab la schimbările climatice, ne putem aștepta la o creștere a cazurilor și la apariția morților cauzate de boli precum malaria și febra dengue pe teritoriul Europei. Trebuie să anticipăm eventuale pandemii și să intervenim din timp pentru a le preveni”, a declarat medicul Rachel Lowe, conform The Guardian și Realitatea.net.

Malaria este o boală infecțioasă gravă, cu simptome ce pot fi confundate ușor cu cele ale altor afecțiuni minore. Simptomele includ frisoane severe, febră înaltă, grețuri, dureri musculare, dureri de piept, oboseală persistentă și transpirații abundente. Este crucial ca oricine prezintă aceste simptome să caute imediat asistență medicală.

Prevenția și măsurile de control

Pentru a preveni răspândirea malariei, este esențială o monitorizare atentă a populațiilor de țânțari și implementarea de strategii eficiente de control al vectorilor, cum ar fi:

Utilizarea de insecticide în zonele cu risc crescut.
Instalarea de plase de țânțari la ferestre și uși.
Folosirea de lotiuni sau spray-uri repelente de insecte.
Eliminarea apelor stătătoare, care pot servi drept mediu propice pentru reproducerea țânțarilor.

Prezența țânțarilor care transmit malaria în România este un semnal de alarmă pentru toți cetățenii. Este vital să se ia măsuri de precauție și să se respecte recomandările autorităților pentru a reduce riscul de infecție. 

Semafoare pe asfalt pentru pietonii cu ochii mereu în telefon. În ce țară se întâmplă?

Sud-coreeni încearcă să prevină accidentele de la trecerile de pietoni.

Pentru că problema ochilor ațintiți în telefon a ajuns să fie globală, autoritățile au amplasat semafoarele la nivelul solului, și nu pe stâlpi, tocmai ca oamenii să le observe indiferent de situație. 

sursa

Probleme la Aeroport din cauza ceții dense
Articolul anterior
Video! Cum să-ți aranjezi părul cu ajutorul unui maiou
Articolul următor