Toaletă VIP pentru profesorii unei Universități din Rusia

Profesorii Academiei de Studii Economice din Ekaterinburg, Rusia au parte de o toaletă VIP. Pereții acesteia sunt din marmură, iar cabinele și podurile au decorațiuni poleite cu aur.

separator

Totodată, pe una dintre oglinzi este imprimat un citat al actriței Sophia Loren. Fotografiile cu încăperea au fost postate pe rețelele de socializare, de către un tânăr care nu este student la această universitate. Iar despre faptul cum i-a reușit să pătrundă în toaleta destinată doar profesorilor, nu se cunoaște.

„Universitatea de Stat din Ural nu a cheltuit niciun leu din bugetul său. Toaleta a fost renovată de către absolvenții care lucrează în cadrul companiei „Sima -Lend”. Directorul și vicedirectorul sunt foști absolvenți ai anului 2003. Toaleta este utilizată de către profesori și angajații instituției de învățământ, iar elevii nu au acces”, au menționat reprezentanții universității pentru presa locală.

Sursa

Oamenii de afaceri din R. Moldova vor avea o sărbătoare profesională

Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED), la propunerea Comisiei economie, buget și finanțe a Parlamentului Republicii Moldova, a inițiat un proiect de lege care prevede declararea zilei de 27 iunie ca „Ziua Antreprenorului”, în care autoritățile pot organiza manifestări și acțiuni publice.

Ministerul susține că propunerea de instituire a sărbătorii profesionale „Ziua Antreprenorului” vine ca urmare a solicitărilor mai multor asociații de profil, transmite Știri.md cu referire la mold-street.com.

„În Republica Moldova există aproximativ 60.000 de întreprinderi, care angajează peste 70% din totalul angajaților din Republica Moldova sau aproximativ 613.000 de persoane. Instituirea sărbătorii profesionale „Ziua Antreprenorului” ar oferi o oportunitate de a menționa și a aprecia contribuția oamenilor de afaceri la progresul economic al Republicii Moldova”, afirmă MDED.

Potrivit MDED, această zi ar servi nu doar ca un prilej de recunoaștere, ci și ca un moment de reflectare asupra sprijinului necesar pe care îl merită antreprenorii în drumul său către succes.

„Considerăm importantă instituirea acestei zile, în primul rând în semn de respect și recunoștință pentru antreprenorii onești care își dezvoltă afacerile în Republica Moldova, creează locuri de muncă, contribuie la dezvoltarea economică și socială, inclusiv prin plata impozitelor la bugetul public național”, adaugă Ministerul Dezvoltării Economice.

Menționăm că, anterior, președintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, Radu Marian, a anunțat că Ziua Antreprenorului va fi marcată anual pe data de 21 august.

O regină a frumuseții, găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram unde se află. Nu a mai scăpat cu viață

O fostă concurentă la Miss Ecuador, Landy Parraga Goyburo a fost împușcată mortal în restaurantul unde lua masa, după o postare în care anunța unde era. Numele ei fusese legat de un traficant de droguri care fusese ucis în închisoare, scrie digi24.ro.

O regină a frumuseșii din Ecuador care fusese iubita unui mafiot a fost împușcată într-un restaurant după o postare pe Instagram Landy Parraga Goyburo a fost împușcată după ce a postat pe Instagram o fotografie cu ea servind fructe de mare la un restaurant din orașul Quevedo. Așa au aflat ucigașii ei unde se află. Potrivit unor informaii The Telegraph, tânăra de 23 de ani tocmai făcuse publică fotografia, când doi bărbați înarmați au dat buzna în restaurant și au tras de mai multe ori în ea.

Poliția investighează cazul pe fondul suspiciunilor că crima a fost ordonată de văduva unui baron al drogurilor cu care se credea că Landy ar fi avut o aventură.  Incidentul, surprins de camerele de supraveghere, o arată pe tânără vorbind cu un bărbat în timp ce alți doi bărbați înarmați se apropiau de restaurant. Unul s-a oprit la intrare, în timp ce al doilea a început să tragă. Tânăra și bărbatul cu care vorbea au fost împușcați. Atacatorii au fugit apoi de la locul faptei. Se pare că Landy a fost împușcată de trei ori și a murit. În ultima postare a ei pe contul ei de Instagram, tânăra este fotografiată într-un costum de baie portocaliu, iar mesajul care însoțește imaginea este: „Viața este un ecou, ​​ceea ce trimiți se întoarce la tine”.

Landy Parraga Goyburo a fost o influenceriță Instagram și o regină a frumuseții care a ocupat locul 5 la ediția 2022 a Miss Ecuador.  Potrivit rapoartelor din The Telegraph, ea ar fi fost iubita lui Leandro Norero, un traficant de droguri căsătorit, care a fost ucis într-o revoltă din închisoare în urmă cu 18 luni. Anchetatorii au găsit în telefonul acestuia fotografii cu regina frumuseții și dovezi ale cadourilor generoase pe care el i le oferise, inclusiv apartamente și mașini.

Un miliardar celebru a fost tras pe dreapta de poliție pentru că a condus cu viteză pe propria insulă: „Nu există scuză”

Miliardarul Larry Ellison, cofondator al gigantului de software Oracle, a fost tras pe dreapta de poliție în timp ce conducea pe străzile din Lanai, insulă din Hawaii pe care o deține.  

Miliardarul Larry Ellison, cofondator Oracle, a fost tras pe dreapta de poliție, în timp ce conducea pe străzile din Lanai, insulă pe care o deține.

Al șaselea cel mai bogat om din lume se afla la volanul unui Corvette decapotabil portocaliu, pe Manele Road, când a fost oprit de poliție.

El a fost oprit în trafic, în octombrie anul trecut, pentru că a condus cu viteză. Întregul moment a fost surprins de o cameră de supraveghere atașată pe uniforma agentului, conform Hawaii News Now. Fața sa a fost însă blurată.

Ofițer: „Motivul pentru care te-am oprit este că ai trecut prin semnul de stop și ai cam depășit viteză acolo”.
Ellison: „Dacă am făcut, îmi pare rău”.
Ofițer: „Vreun motiv în special?”
Ellison: „Încercam să ajung acasă la cină, cu copiii mei, dar nu există nicio scuză. Nu există nicio scuză bună”.
Ofițer: „OK, cool. Aș vrea să văd permisul de conducere, înregistrarea și asigurarea, vă rog”.

După ce a căutat aproximativ două minute, Ellison i-a spus ofițerului că nu are permisul de conducere la el.

Milardarul Larry Ellison deține 98% din insula Lanai.

Consilierul județului Maui, Gabe Johnson, a spus că nu este ușor pentru oameni să se confrunte cu proprietarul insulei și l-a felicitat pe agent pentru felul în care a reacționat. .

„Unele comunități, după cum știm cu toții, au lăsat elita pur și simplu, știi, să fugă”, a spus Gabe Johnson.

sursa

Mesajul dureros al unei mămici despre cezariană
Articolul anterior
A fost numită „Fetița minge de baschet”. Povestea uluitoare a unei chineze care și-a pierdut picioarele într-un grav accident
Articolul următor