Lula da Silva, Președintele Braziliei care și-a iubit poporul și a scos țara din sărăcie!

Luiz Inácio Lula da Silva a fost Președintele Braziliei din anul 2003 până în 2011. Acesta este considerat unul dintre cei mai populari politicieni din istoria Braziliei și unul dintre cei mai populari din lume. Lula sa Silva a avut o copilărie, însă, în ciuda acestui fapt, a rămas în istorie ca fiind Președintele care și-a iubit poporul, a șters lacrimile săracilor și a crescut impunător puterea economică a țării.

separator

Lula da Silva a fost crescut de către mama sa, într-o casă cu o singură cameră, împreună cu cei 6 frați, el fiind al șaptelea copil în familie.

A abandonat școala la 10 ani și a lucrat pe stradă, lustruind pantofi, într-o stație de benzină, apoi ca mecanic auto, într-o oțelărie unde și-a fracturat încheietura mâinii stângi.

A fost închis penru că apăra drepturile muncitorilor și a militat împotriva corupției clasei politice.

Dupa un timp a devenit președintele Braziliei. Din această poziție s-a pus în slujba oamenilor de rând timp de 8 ani, între 2003 – 2011. A adus țara sa în rândul țarilor puternice ale lumii.

Când s-a terminat al doilea mandat, milioane de oameni au ieșit pe străzi nu împotriva sa, ci ca să-i ceară să modifice constituția pentru al treilea mandat. A luat cuvântul de rămas bun în fața mulțimii și plângând a spus:

„Am luptat 20 de ani și am făcut închisoare ca să interzicem președinților să rămână la putere mai mult decât mandatul legal! Cum să-mi permit să fac așa ceva acum?”

Președintele este omul care a șters lacrima oamenilor săraci, i-a slujit și le-a alinat suferințele.
,,M-a crescut o mama săraca, dar m-a învățat să-mi păstrez demnitatea și să stau cu fruntea sus!”.

Activități pentru întreaga familie, dumimică, 1 decembrie, la inaugurarea Târgului de Crăciun în Capitală

Locul și data desfășurării: Pe 1 decembrie 2024, ora 17:00, în Piața Marii Adunări Naționale, va fi inaugurat Târgul de Crăciun și Sărbătorile de Iarnă 2025, cu o serie de activități pentru întreaga familie, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Descrierea evenimentului:  Aprinderea luminițelor Pomului de Crăciun din Piața Marii Adunări Naționale va fi un eveniment cultural special, care ne va transpune într-o adevărată poveste de iarnă, susținut de artiști îndrăgiți:

  • Orchestra Moș Crăciunilor
  • Capela Corală Academică „Doina”
  • Ansamblul de violoniști „Divertisment”
  • Corala „Vocile Primăverii”
  • Pianiștii Iurie Mahovici și Anatol Lapicus.

La sărbătoare vor fi prezente și colective artistice de copii şi dansatori.

Târgul de Crăciun va fi deschis în perioada: 1 decembrie 2024 – 15 ianuarie 2025 și va include numeroase standuri cu produse și mărfuri tradiționale, cadouri de Crăciun, decorațiuni, dulciuri, băuturi calde și multe altele.

Pentru vizitatori este prevăzut un program divers, care include concerte, spectacole pentru copii, ateliere de creație și un loc special amenajat pentru întâlniri cu Moș Crăciun.

Printre atracțiile principale ale Târgului mai menționăm: patinoarul, caruselele, zone de fotografii și altele.

Invităm toți locuitorii și oaspeții capitalei să se bucure de spiritul Crăciunului alături de familie și de prieteni.

Weekend cu evenimente de excepție! Interpreta din Ucraina, Tina Karol, cântă la Chișinău în această seară

Planifică-ți un weekend de excepție între 29 noiembrie și 1 decembrie, cu o selecție variată de evenimente care îți vor oferi momente memorabile. Muzică live, spectacole de teatru, evenimente caritabile și activități pentru cei mici – toate te așteaptă pentru un sfârșit de săptămână plin de emoție!

 Tina Karol – Concert de excepție

O seară spectaculoasă alături de una dintre cele mai apreciate artiste din Ucraina, Tina Karol, care își încântă fanii cu o voce inconfundabilă și interpretări pline de emoție.

  • Când: 29 noiembrie 2024, ora 19:00
  • Unde: Teatrul Național de Operă și Balet Maria Bieșu 
  • Link bilete: Cumpără aici

Darul de Aur – Ediția de Muzică Ușoară

Un spectacol plin de magie și talent muzical, adus de participanți talentați și personalități din industria muzicală.

  • Când: 30 noiembrie 2024, ora 18:00
  • Unde: Palatul Național „Nicolae Sulac”
  • Link bilete: Cumpără aici

Geta Burlacu & VoxMen – Concert Acapella

O seară magică alături de Geta Burlacu și grupul VoxMen, care vor interpreta muzică folclorică și colinde de iarnă într-o nouă stilistică muzical-vocală.

  • Când: 29 noiembrie 2024, ora 19:00
  • Unde: Sala cu Orgă
  • Link bilete: Cumpără aici

Secret Show Cabaret – Love Inferno

Un spectacol de cabaret surprinzător, cu o atmosferă seducătoare și momente de neuitat.

  • Când: 30 noiembrie 2024, ora 21:00
  • Unde: IP CCA “Ginta Latină” – Teatrul Fără Nume
  • Link bilete: Cumpără aici

Circ Mondial

O experiență fascinantă pentru întreaga familie, cu acrobații uimitoare, numere captivante și multe surprize.

  • Când: 1 decembrie 2024, ora 12:00
  • Unde: Palatul de Cultură al Feroviarilor
  • Link bilete: Cumpără aici

Academia de Balet „Attitude” – Lacul Lebedelor

O interpretare spectaculoasă a baletului clasic „Lacul Lebedelor”, prezentată de tinerii talentați ai Academiei de Balet „Attitude”.

  • Când: 1 decembrie 2024, ora 12:00
  • Unde: Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”
  • Link bilete: Cumpără aici

Eveniment de Caritate – Alergăm, Ajutăm

Un eveniment caritabil dedicat sprijinirii celor aflați în nevoie, combinând sportul cu solidaritatea.

  • Când: 1 decembrie 2024, ora 10:00
  • Unde: Parcul Valea Morilor
  • Link bilete: Cumpără aici

Povestea lui Moș Crăciun – Spectacol Tematic Interactiv

Un spectacol magic pentru cei mici, care aduce povestea lui Moș Crăciun în fața lor, cu jocuri interactive și momente de veselie.

  • Când: 30 noiembrie 2024, ora 11:00
  • Unde: “Planeta Clounella” – Teatrul Independent pentru Copii și Tineret
  • Link bilete: Cumpără aici

Gaițele – Piesă de teatru

O comedie clasică despre viața de familie, cu un umor savuros și interpretări remarcabile.

  • Când: 1 decembrie 2024, ora 17:30
  • Unde: Teatrul Național „Eugène Ionesco”
  • Link bilete: Cumpără aici

Planifică-ți weekendul și bucură-te de aceste evenimente de excepție! Indiferent dacă alegi muzică, teatru, spectacole pentru copii sau activități caritabile, ai garantat momente speciale. Nu uita, toate biletele pot fi achiziționate direct de pe platforma iTicket sau din aplicație: Android | iOS. Fă-ți planuri și bucură-te de momente memorabile alături de cei dragi!

Ceață densă în unele regiuni ale țării, iar pe drumuri se circulă cu dificultate

La această oră, pe teritoriul țării se circulă în condiții de ploaie, iar pe anumite trasee persistă ceața densă, ceea ce îngreunează circulația, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

”Atenție, șoferi! Pe carosabil umed, orice manevră neasigurată poate deveni periculoasă.
Conectați luminile anticeață;
Evitați accelerarea sau frânarea bruscă în timpul șofatului;
În cazul unui accident rutier sau a unei defecțiuni tehnice, utilizați triunghiul de presemnalizare, amplasat la o distanță vizibilă pentru ceilalți participanți la trafic;
Respectați regimul de viteză și păstrați o distanță de siguranță față de vehiculele din față.

Pietoni, Asigurați-vă că ați fost observați de șoferi înainte de a traversa strada.

Manifestați atenție și prudență maximă!”, anunță Poliția.

Mâine începe vacanța de Paști. Elevii nu vor merge la școală
Articolul anterior
Pantofii nude, must have-ul sezonului
Articolul următor