Prințul Harry a făcut mai multe gesturi emoționante la nunta regală, care să îi amintească de mama sa, Prințesa Diana. În prima parte a ceremoniei religioase, în special atunci când s-a aflat în așteptarea iubitei sale către altar, Harry a fost cuprins de o nostalgie și o tristețe profundă, care se putea citi limpede pe chipul său, probabil copleșit de lipsa prințesei…, în acele momente importante din viața sa. Mai mult, în timpul slujbei religioase, Harry a fost văzut lăcrimând de vreo câteva ori.
Un alt omagiu a adus invitând familia printesei Diana la nunta regală. Prințul Harry i-a invitat la nunta pe cei trei frați ai regretatei prințese care a murit în 1997.
Mirii au făcut și alte gesturi simbolice care să le amintească de prințesa Diana. După ce a adăugat două dintre diamantele prințesei la inel, prințul Harry a vrut să fie convins că amintirea prințesei Diana nu va lipsi nici de la nuntă. De aceea i-a implicat în marele eveniment și pe membrii familiei din partea mamei sale. Una dintre mătușile tânărului prinț a ținut un discurs la finalul ceremoniei religioase din capela St. George.
Meghan Markle a știut de la început cum va arăta buchetul ei de mireasă. A ales florile preferate ale Prințesei Diana.
„Diana a murit la 36 de ani, iar Meghan a intrat în scenă la 36 de ani. Într-un fel, ea a preluat stafeta de la prințesa Diana. Este elegantă, plină de farmec, un spirit filantropic”, susține Andrew Morton, biograful printesei Diana.
Prințul Harry și Meghan Markle și-au rugat invitații să renunțe la tradiționalele cadouri de nuntă. Le-au transmis, în schimb, să doneze bani mai multor fundații. Cuplul a ales personal șapte organizații caritabile. Una dintre ele este o asociație care sprijină familiile copiilor din Marea Britanie infectați cu HIV.
Prințul Harry continuă astfel munca începută de mama sa, care a fost preocupată de educarea populației cu privire la virusul care poate deteriora sistemul imunitar.
Nunta prințului Harry cu Meghan Markle! Video