La ”O seară Fetească” vor fi turnate în pahare 1000 de sticle cu vin de la 17 producători!

17 producători de vinuri din țară își vor aduce solii la Gala Vinurilor din soiuri autohtone ”O seară Fetească”. Evenimentul organizat de Agenția PRofile, sub egida Oficiului Național al Viei și Vinului și brandul național Vinul Moldovei, se va desfășura pe 20 iulie, în incinta hotelului Jolly Alon.

separator

Este vorba despre producătorii Chateau Vartely (Feteasca Regală și Feteasca Neagră), Purcari (Rara Neagră), Timbrus (Rara Neagră, Feteasca Neagră), Migdal P (Feteasca Albă), Carpe Diem (Feteasca Albă, Feteasca Regală, Feteasca Neagră), Cricova (Feteasca Albă, Feteasca Neagră, Rara Neagră), Agrici (Feteasca Neagră), Rădăcini (Feteasca Albă, Feteasca Neagră), Gitana (Feteasca Regală), Castel MIMI (Feteasca Albă), Vinăria din Vale (Feteasca Albă, Feteasca Neagră), Asconi (Feteasca Albă, Feteasca Neagră), Podgoria Vin (Feteasca Albă, Feteasca Regală, Feteasca Neagră), Vinuri de Comrat (Feteasca Neagră), KVINT (Feteasca Neagră), Minis Terrios (Feteasca Neagră), Alianța Vin (Feteasca Albă).

Evenimentul vine să promoveze vinurile din soiuri autohtone. În cadrul galei, vor fi degustate 1000 de sticle cu vin produs exclusiv din cele patru tipuri de struguri autohtone. Totodată, va fi organizat și un concert-prezentare, unde patru dintre cele mai distinse voci din Moldova – Geta Burlacu (Rara Neagră), Laura Bodorin (Feteasca Albă), Cristina Scarlat (Feteasca Regală), Iulia Panici (Feteasca Neagră) – vor prezenta fiecare soi de viță de vie, redând, prin notele muzicale, nuanțele de gust ale acestor vinuri.

Program:
18.00 – 22.00 – Degustare gratuită
18.00 – 20.00 – Degustare ghidată de sommelieri
20.00 – 21.30 – Concert-prezentare

În cadrul galei va fi organizată și o degustare ghidată de sommelieri. Gazda evenimentului este Mihaela Strâmbeanu.

Biletele pentru eveniment costă 350 de lei și pot fi achiziționate la:
– Recepția hotelului Jolly Alon (24/24)
– Vinoteca Wine.md (str. Pușkin 15, zilnic, între orele 09:00 – 21:00) și online pe site-ul Afisha.md: https://afisha.md/ru/events/festivals/2459/O-Seara-Feteasca

Mai multe detalii găsiți pe pagina de facebook a evenimentului

A decedat. Un renumit interpret și-a pierdut viața la doar 31 ani

Fanii One Direction sunt în stare de șoc. Liam Payne, unul dintre membrii trupei a murit în Buenos Aires. Britanicul în vârstă de 31 de ani și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul trei al hotelului unde era cazat. El ar fi fost sub influența drogurilor și a alcoolului. Milioane de fani din întreaga lume sunt devastați. Membrii trupei nu au făcut momentan nicio declarație publică.

Principalele ziare locale, La Nacion şi Clarin, au relatat, citând oficiali locali, că poliţia a fost chemată la hotelul din cartierul Palermo din capitală printr-un apel de urgenţă care menţiona „un bărbat agresiv care ar putea fi sub efectul drogurilor şi alcoolului”, notează News.ro.

Angajaţii de la ambulanţă au confirmat ulterior decesul cântăreţului, care a fost găsit într-o curte interioară a hotelului, potrivit relatărilor de presă. Artistul avea „răni foarte grave în urma căzăturii, l-am declarat mort, nu exista nicio posibilitate de resuscitare”, a declarat şeful serviciilor de urgenţă, Alberto Crescenti, la televiziunea locală. El a adăugat că serviciile de urgenţă au fost chemate la hotelul Casa Sur după ce au primit un apel la ora locală 17.04 (23.04, ora României). O echipă a sosit şapte minute mai târziu şi „a găsit bărbatul mort, iar mai târziu am descoperit că era cântăreţ într-o formaţie”, a continuat el.

Liam Payne a devenit celebru la nivel mondial ca membru al trupei pop One Direction, între timp destrămată, alături de Harry Styles, Zayn Malik, Niall Horan şi Louis Tomlinson.

Noi benzi pentru transportul public vor apărea

Benzile dedicate transportului public pe str. Hîncești (sectorul cuprins între străzile Alexei Mateevici și Miorița) vor fi extinse, iar schița de proiect pentru bd. Moscova este în faza de elaborare. Anunțul a fost făcut de către Primăria Chișinău.

Până în prezent, 17 străzi din oraș au fost amenajate cu benzi dedicate, totalitatea cărora însumează 45 km pe sens dus-întors. Este vorba de străzile: Ion Creangă, Ștefan cel Mare și Sfânt, Constantin Negruzzi, Decebal, Dacia, Ciuflea, Grigore Vieru, Constantin Tănase, Mitropolit Gavriil Bănulescu Bodoni, Alexandr Pușkin, Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Renașterii Naționale, Bogdan Voievod, Alecu Russo, Mircea cel Bătrân și Alba Iulia.

Sondaj: Ce partide ar intra în Parlament în urma anticipatelor

În cazul în care duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul Legislativ ar accede două partide.

Potrivit unui sondaj realizat de CBS Research la comanda WatchDog.md, PAS ar obține 32,7% din voturi, iar PSRM – 8,9%, transmite Știri.md.

De menționat că peste 29% dintre respondenți au declarat că nu au decis pentru cine să voteze.

Sondajul a fost realizat în perioada 11-16 octombrie pe un eșantion de 1.034 de respondenți, iar marja de eroare este de +/- 3%.

Republica Moldova înregistrează încă o premieră în domeniul educației. Elevii vor studia Inteligența Artificială datorită proiectului educațional TwentyTu
Articolul anterior
Video! Cum s-a desfășurat cea de-a doua operațiune de salvare a copiilor din peștera scufundată din Thailanda
Articolul următor