În urma unui transplant de uter, o femeie din Brazilia a născut o fetiță perfect sănătoasă

Potrivit medicilor, acesta este primul caz de succes, de până acum, care a fost publicat în jurnalul medical The Lancet. Porcedura de transplantare a uterului include conectarea venelor de la uterul donatorului cu cele ale pacientului, precum artere, ligamente şi canal vaginal. În trecut au mai avut loc alte zece, astfel de cazuri ale transplantului de uter de la donatori decedaţi, în SUA, Turcia şi Cehia, dar toate au eşuat.

separator

Micuța a fost adusă pe lume prin cezariană, la 35 de săptămâni şi trei zile, cântărind 2,550 de grame. Dani Ejzenberg, doctor la Spitalul Universitar Sao Paulo din Brazilia, care a condus acestă cercetare, informează că transplantul a avut loc în luna septembrie din 2016, când pacienta avea 32 de ani. Normele actuale presupun ca pentru un transplant de uter, organul trebuie să fie donat de către un membru în viaţă al familiei pacientei.
”Numărul oamenilor care-şi doresc să-şi doneze organele după moarte este mai mare decât cel al donatorilor în viaţă, oferind un potenţial mai mare populaţiei de donatori”, informează medicul.
  

Primul nou-născut în urma unui transplant de uter de la un donator în viaţă a avut loc în Suedia, în 2013. Oamenii de ştiinţă au raportat un total de 39 de proceduri, rezultând 11 naşteri. Experţii estimează că infertilitatea afectează undeva între 10% şi 15% din cuplurile din întreaga lume, la vârsta reproductivă. Mai exact, una din 500 de femei prezintă probleme la nivelul uterului. 

Înainte ca transplantul de uter să devină posibil, singurele opţiuni pentru a aduce un copil pe lume erau adopţia sau mamele surogat. În cazul din Brazilia, pacienta s-a născut fără uter în urma unei condţii numită sindromul Mayer-Rokitansky-Küster-Hauser. Donatorul avea 45 de ani şi a murit de infarct. Cinci luni mai târziu de la transplant, echipa medicului Ejzenberg a notat că uterul nu prezenta semne de respingere, ecografiile cu ultrasunete fiind normale, iar pacienta avea un ciclu menstrual regulat. Embrionii pe care femeia îi avea îngheţaţi au fost implantat, iar şapte luni şi 10 zile mai târziu s-a confirmat că este însărcinată. La momentul publicării studiului în revista The Lancet, fetiţa avea şapte luni şi 20 de zile, era hrănită la sân şi avea o greutate de 7,2 kilograme.

Patru bebeluși s-au născut la o maternitate din Chișinău, în Noaptea de Înviere

La spitalul ,,Gheorghe Paladi” din Chișinău, în Noaptea Învierii, s-au născut patru bebeluși. Părinții au fost binecuvântați cu cel mai așteptat și prețios cadou chiar în zi de Paște.

,,Primul născut în Noaptea Învierii este un băiețel care a venit pe lume la ora 00:20, acesta având greutatea la naștere de 4050 g. Toate nașterile au avut loc pe cale naturală și au decurs fără complicații. Bebelușii sunt perfect sănătoși, iar starea de sănătate a mamelor este stabilă”, se arată în comunicatul instituției medicale.

Și medicii s-au aflat la datorie în această noapte deosebită pentru creștini. Au muncit cu dăruire și în zi de sărbătoare, pentru ca mamele să își vadă visul împlinit.

sursa foto: Facebook

Fiul Cristinei Scarlevschi a fost condus pe ultimul drum. Tânăra mamă a publicat câteva imagini de la funeralii

Dansatoarea Cristina Scarlevschi și soțul ei și-au condus astăzi fiul pe ultimul drum. Micuțul Alex, în vârstă de un an și 4 luni, a pierdut lupta cu o boală gravă și rară.

Cristina a publicat câteva imagini de la înmormântare pe pagina sa de Instagram. Răpuși de durere, cei doi părinți au vegheat lângă sicriul bebelușului.

Cristina Scarlevschi a luptat pentru viața fiului ei, dar, din păcate, micuțul s-a stins în urmă cu trei zile. Tinerii părinți au rugat pe toți cei care vor fi alături de Alex să evite hainele negre și florile din plastic.

Trei noi creșe, inaugurate în Republica Moldova cu sprijinul Suediei

Trei grupe de creșă pentru copiii cu vârste între 1 și 3 ani au fost inaugurate în această lună în Sângerei, Râșcani și Glodeni cu sprijinul autorităților naționale și locale, Street Child și cu sprijinul financiar al Suediei, notează IPN.

Grupa creșă din cadrul grădiniței „Foișor”, orașul Râșcani, deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 1-2 ani, a fost renovată și echipată în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei. Grupa creșă „Steluța” din orașul Glodeni a fost deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani. Aceasta a fost echipată de către UN Women în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei.

„Este o bucurie să observ că în Republica Moldova se deschid și se renovează în ultima perioadă tot mai multe creșe. Acesta este rezultatul eforturilor Guvernului Republicii Moldova  și al partenerilor de dezvoltare. Mulțumim UN Women și Suediei pentru crearea unor condiții mai bune pentru copiii noștri și pentru oferirea unor posibilități mai mari părinților și mamelor de a se reintegra rapid în câmpul muncii”, a declarat deputata Marina Morozova, la inaugurarea grupei creșă din orașul Glodeni.

Grupa creșă din orașul Sângerei, destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani, a fost renovată și dotată cu sprijinul financiar al Suediei. Ambasadoarea Suediei la Chișinău, Katarina Fried, a menționat că prin investițiile în serviciile de îngrijire timpurie a copiilor, Suedia își propune să construiască un viitor mai prosper și o piață economică mai puternică în Republica Moldova.

Renovarea și echiparea creșelor din nordul R.. Moldova a implicat o investiție totală de 60 de mii de dolari din partea UN Women, acest lucru fiind posibil datorită sprijinului financiar al Suediei, care susține inițiativele de abilitare a femeilor și promovarea egalității de gen.

Artiștii autohtoni se răsfață în vacanțe departe de casă! Iată unde i-a prins noul an
Articolul anterior
Cum îl înveți pe copil să bea apă
Articolul următor