La Chișinău va fi adusă o icoană făcătoare de minuni din Ucraina

Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului „Ajutătoarea celor smeriți” va fi adusă, joi seara, la Catedrala Mitropolitană din Chişinău. Obiectul de cult se află în prezent, la Mănăstirea „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din orașul Kiev, Ucraina.

separator
„Multiple minuni s-au petrecut alături de ea, vindecări de diverse boli, situaţii confuze în viaţa multor credincioşi. Până în ziua de 17 martie vor putea fără oprire conform programului liturgic al Catedralei Mitropolitane – dimineaţă de la ora şapte până seara la ora 20 să frecventeze şi să se închine la această icoană”, a spus secretarul Mitropoliei Moldovei, Vadim Cheibaş.

Mitropolia anunţă că icoana este o copie din secolul XIX a vechiului obiect religios, care datează din anul 1420. Se spune că în 1993, starețul Damian al Mănăstirii de la Kiev a constatat înnegrirea bruscă a icoanei, păstrată în ramă de lemn, cu geam deasupra.

După ce sticla a fost îndepărtată, stareţul a observat că pe sticlă se imprimase o icoană identică, argintată. Oamenii de știință din Kiev au studiat minuțios cazul dar nu au putut da o explicație științifică acestei minuni.

sursa: www.publika.md

ATENȚIE, la căpușe: au intrat în faza activă! Anul trecut, peste 240 de persoane au ajuns la medic

Odată cu încălzirea vremii, căpușele au intrat în faza lor activă. Acești paraziți periculoși, care reprezintă o amenințare pentur oameni și animale, pot transmite boli grave, precum Lyme, febra Q, encefalita de căpușă sau babesioza, iar numărul cazurilor este în creștere în Republica Moldova, scrie IPN.

Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, în 2024, peste 240 de persoane au fost diagnosticate cu boala Lyme. Printre pacienți se numără și 88 de copii, inclusiv sugari cu vârsta de până la doi ani. Boala este provocată de bacterii transmise prin înțepătura unei căpușe infectate, iar semnele pot apărea între 3 și 30 de zile după mușcătură. Cel mai cunoscut simptom este eritemul migrator – o leziune roșie care apare la locul înțepăturii, adesea însoțită de febră, dureri musculare și oboseală accentuată.Pericolul nu este limitat la oameni. Și animalele de companie sau cele domestice pot fi afectate. Veterinarii atrag atenția că mușcăturile de căpușe pot cauza inflamații, febră, anemie, paralizii și, în cazuri grave, chiar moartea animalului. De aceea, este esențial ca proprietarii să verifice periodic blana animalelor, mai ales după plimbări prin zone cu iarbă înaltă sau vegetație deasă.Specialiștii explică faptul că acești paraziți hematofagi se pot ascunde în tufișuri, sol, crăpături ale clădirilor sau pe firele de iarbă, de unde se atașează ușor de gazdă – fie ea om sau animal. O singură femelă poate depune peste 10 000 de ouă, iar ciclul lor biologic necesită trei gazde pe care să se hrănească în diferite stadii ale dezvoltării.Căpușele preferă zonele umede și umbroase și pot rămâne pe gazdă fără a fi observate timp de mai multe ore. Pentru a reduce riscurile, autoritățile recomandă măsuri simple, dar esențiale: purtarea hainelor deschise la culoare, a încălțămintei închise, folosirea plaselor anti-insecte și a substanțelor repelente, evitarea contactului direct cu vegetația înaltă și inspectarea atentă a corpului și hainelor după ieșirile în natură.Specialiștii menționează că înțepătura unei căpușe nu presupune automat o îmbolnăvire, dar simptomele nu trebuie ignorate. În cazul apariției semnelor de boală, este recomandat un consult medical cât mai rapid.

Donald Trump promite să dezvăluie detaliile acordului de pace dintre Rusia și Ucraina în termen de trei zile

Președintele american Donald Trump a declarat că va oferi detalii despre un acord de pace între Rusia și Ucraina „în următoarele trei zile”, Declarația a fost făcută de Trump către jurnaliști în timpul unui eveniment de Paște la Casa Albă pe 21 aprilie, informează Ukrainska Pravda, citat de Digi24.

Întrebat despre eventualele detalii ale acordului de pace pe care SUA își propune să îl încheie între Ucraina și Rusia, Trump a promis că „va oferi toate detaliile în următoarele trei zile”.„Dar am avut întâlniri foarte bune cu privire la Ucraina și Rusia”, a adăugat el.

Ulterior, întrebat despre posibilitatea încheierii unui astfel de acord de pace în această săptămână, președintele american a răspuns afirmativ, precizând că există o șansă foarte bună.

Anterior, Bloomberg a raportat că propunerile SUA pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina includ relaxarea sancțiunilor împotriva Rusiei în cazul unei încetări prelungite a focului, recunoașterea potențială de către SUA a anexării Crimeei în 2014 și neaderarea Ucrainei la NATO.

Se pare că SUA așteaptă acum răspunsul Kievului, care este așteptat să fie dat în cadrul unei reuniuni a oficialilor americani, ucraineni și europeni la Londra, la sfârșitul acestei săptămâni.

MAE vine cu precizări despre accidentul produs la Vinița, Ucraina, unde a fost implicat un șofer moldovean

Ministerul Afacerilor Externe vine cu detalii despre accidentul rutier, care s-a produs pe teritoriul Ucrainei, în regiunea Vinița. „Din informațiile disponibile la acest moment, printre victime nu se numără cetățeni ai Republicii Moldova”, precizează MAE citat de unimedia.info.

„Potrivit datelor transmise de autoritățile ucrainene, incidentul a avut loc în dimineața zilei de 20 aprilie 2025, în jurul orei 10:40. Autocarul, condus de un cetățean al Republicii Moldova, a pierdut controlul volanului, părăsind carosabilul, după care a ajuns într-un șanț și a intrat în coliziune cu un copac. La bord se aflau 41 de pasageri.

În urma accidentului, patru persoane au fost rănite și transportate la spital pentru îngrijiri medicale, iar o persoană și-a pierdut viața.

Din informațiile disponibile la acest moment, printre victime nu se numără cetățeni ai Republicii Moldova”, precizează MAE.

Un autobuz cu pasageri a derapat într-un șanț, în regiunea Vinița, duminică dimineața, 20 aprilie. În urma accidentului, 7 persoane, inclusiv un copil, au fost rănite, iar un bărbat a decedat. Autocarul implicat era condus de un cetățean moldovean în vârstă de 64 de ani, au transmis autoritățile locale într-un comunicat.

Un sirop pentru tuse a fost interzis pe piață din cauza efectului nociv asupra inimii
Articolul anterior
3 zile până la startul competiției online de slăbire: ”Galina Tomaș îți cumpără kg”
Articolul următor
Close menu