La Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a avut loc o întrunire cu participarea importatorilor de pește din republică. În cadrul acestei întruniri au fost supuse examinării rezultatele monitorizării importului, certificării și plasării pe piață a peștelui și produselor din pește, transmite ANSA.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor efectuează controale oficiale inopinate la operatorii din sectorul alimentar, privind verificarea respectării cerințelor sanitar-veterinare și de siguranță a alimentelor la toate etapele lanțului alimentar, iar aceste controale vor deveni mai frecvente.În perioada 11.10.2019-22.10.2019 au fost efectuate în total 633 de controale dintre care:
Instituții de învățământ general – 553;
Spitale – 13;
Aziluri – 8;
Depozite alimentare – 11;
Piețe agroalimentare – 36;
Instituții pentru copii cu dezabilități/asociații – 13;
În rezultatul acestor controale au fost constatate următoarele încălcări atât din partea furnizorului cât și din partea administratorului instituției sau persoanei responsabile de recepționarea produselor alimentare utilizate ulterior în alimentația copiilor:
-Livrarea/recepționarea produselor alimentare în instituțiile de învățământ general în lipsa actelor de proveniență și calitate (unt, pește, pui).
-Prezența produselor alimentare cu eticheta incompletă, fiind încălcat procesul de trasabilitate.
-Prezența produselor alimentare (pește congelat-trunchi) cu modificarea indicilor organoleptici (culoare, miros) și cantitatea de apă în produs mai mare decât norma admisibilă.
-Prezența peștelui congelat-trunchiafectat de nematode (paraziți) atât în cavitatea abdominală cît și în masa musculară.
-Prezența produselor alimentare cu termenul de valabilitate expirat (lapte, ouă de prepeliță, ouă de găină,);
-Prezența produselor alimentare interzise consumului copiilor în instituții (lapte condensat, castraveți marinați).
În total, inspectorii STSA au depistat 254,4 kg pește neconform, 148,26 kg produse alimentare neconforme și 104 bucăți de ouă cu termenul expirat.
Urmare a acestor constatări au fost aplicate măsurile în conformitate cu legislația în vigoare: întocmite procese verbale de control, procese verbale de contravenție, retrase produsele alimentare ce nu prezintă siguranța din circuitul alimentar, produsele alimentare vizibil contaminate, cu termenul de valabilitate expirat au fost nimicite prin clorare.
Inspectorii din Subdiviziunile Teritoriale pentru Siguranța Alimentelor au informat Direcțiile Generale Educație Tineret și Sport prin emiterea dispozițiilor despre necesitatea monitorizării minuțioase a achiziționării produselor alimentare și sesizarea despre suspiciunile asupra calității și inofensivității lor, pentru intervenirea promptă la fața locului a inspectorilor STSA și aplicarea măsurilor conform legislației.
Directorul General Adjunct ANSA a menționat că la începutul anului de învățământ, inspectorii STSA au organizat instruiri cu operatorii din businessul alimentar, cu administratorii instituțiilor de învățământ privind cerințele față de produsele alimentare la recepționare, depozitare și prelucrare. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor în comun cu Agenția Achiziții Publice a desfășurat seminare de instruire regionale destinate specialiștilor responsabili de organizarea achizițiilor publice, a produselor alimentare pentru instituțiile de învățământ general.
În scopul implementării eficiente a politicii statului în domeniul siguranței alimentelor și indicației Guvernului Republicii Moldova Nr. 02-02-6942 din 11.10.2019, întru atingerea unui înalt nivel de protecție a intereselor consumatorilor, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor va continua să efectueze controalele oficiale întru monitorizarea neadmiterii pătrunderii produselor alimentare neconforme pe întreg teritoriul țării.