Gabriel Nebunu a ajutat un bătrânel să ajungă acasă. Momentul care l-a emoționat pe artist!

Chiar dacă a devenit celebru, Gabriel Nebunu nu lasă faima să-i știrbească bunul simț, altruismul și omenia. Un bătrânel s-a apropiat de el, în timp ce ieșea dintr-un magazin, și l-a rugat să îl ajute să ajungă acasă. Gabriel nu a ezitat, l-a urcat pe bătrânel în mașina sa și l-a dus până la locuința acestuia.

separator

Urmăritorii virtuali s-au bucurat și au apreciat gestul de bunătate al artistului. Gabriel a povestit întâmplarea, pe pagina sa de socializare:

,,Înserase deja afară când am ieșit să-mi potolesc foamea. În față la Linella, de pe Hristo Botev, un bătrânel îmi face semn cu vocea abia răgușită de hainele bătrâneții, să mă apropii de el. Rezemat în două cârje, cu o torbă „obosită”, mă roagă să-l duc acasă… Moș Iurie la ai lui 85 de ani, cu pareză, dar și soția lui de 81, care-l aștepta acasă cu pâinea și laptele, pe care le avea în torbiță…. Trăia la o azvârlitură de băț, însă pe jos făcea cam 4 ore la cât de greu se deplasa… În câteva minute, până am ajuns în fața blocului, a reușit să-mi povestească tânguindu-se cât de supărat îi este sufletul. Mi s-a destăinuit că vrea să trăiască până la 100 de ani, însă pe zi ce trece îl prărăsesc picioarele și că simte că anul acesta se va duce… L-am întrebat de copii și mi-a răspuns, oftând din greu… Nu-i deranjează, având viața lor și că nimănui nu trebuiește, o povară… (înghițeam noduri). L-am coborât ușor din mașină, era fericit că am făcut o poză împreună, și cătinel, rezemat în ale lui piciorușe ajutătoare, a intrat în casă, mulțumindu-mi de nenumărate ori că i-am sărit în ajutor! Prieteni dragi, am făcut această postare din simplul motiv, de a ne învăța cu toții, să ne cinstim părinții, persoanele datorită cărora am văzut lumina zilei”, scrie Gabriel, alături de mesajul său aducând în context versurile regretatului poet Grigore Vieru:  O, ce frumoşi ne sunt părinţii,/ Părinţii mei, părinţii tăi!/ Aşa frumoşi sunt numai sfiinţii, Numai fiinţa lacrimii!”.

Cine ar putea fi succesorul papei Francisc și ce se întâmplă în adunarea secretă prin care Vaticanul își alege noul papă

Papa Francisc, care a murit luni, în a doua zi de Paște, a fost ales de cardinalii de la Vatican la vârsta de 76 de ani, după retragerea din funcție a predecesorului său, Papa Benedict al XVI-lea. Din moment ce nu a fost numit niciun succesor clar, oricare dintre membrii Colegiului Cardinalilor ar putea fi ales, scrie digi24.ro.

Totuși, câțiva dintre cei 252 de posibili candidați par a fi favoriți pentru preluarea conducerii Bisericii Catolice. Teoretic, orice persoană catolică de sex masculin poate fi aleasă în rol de papă, dar ultima dată când un catolic care nu era un membru al Colegiului Cardinalilor a fost ales să conducă Vaticanul s-a întâmplat în 1378.

După moartea sau retragerea din funcție a papei, un conclav este organizat în Capela Sixtină de la Vatican, acolo unde cardinalii discută și votează pentru a hotărî cine va fi următorul lider al Bisericii Catolice. Aceștia jură să nu dezvăluie nimic din ceea ce se discută în timpul adunării secrete și rămân izolați de restul lumii până când se alege noul papă. În tot acest timp, ei discută despre meritele fiecărui candidat luat în considerare.

Cu toate că oficial nu este permisă promovarea vreunuia dintre candidați, procesul alegerii noului papă este unul „extrem de politic”, potrivit BBC. Tradiția spune că toți cardinalii ar trebui să se lase ghidați doar de Sfântul Duh atunci când aleg cu cine să voteze.

Doar 138 dintre cei 252 de cardinali vor putea vota în următorul conclav, întrucât doar membrii Colegiului Cardinalilor care au sub 80 de ani au drept de vot. Votul este secret. Toți cardinalii-electori scriu numele celui pe care îl preferă pe o bucată de hârtie. Pentru alegerea noului papă este nevoie de obținerea unei majorități de minim două treimi.

Patru runde de vot au loc în fiecare zi, până când un candidat primește destule voturi pentru a fi numit papă. Buletinele de vot sunt arse după fiecare sesiune, fumul degajat putând fi văzut de cei care privesc procesul de afară. Dacă fumul este negru, cardinalii nu au ajuns la o decizie. Dacă fumul este alb, înseamnă că ei au reușit să aleagă un nou papă.

În perioada sărbătorilor, risipa alimentară atinge cote alarmante

În perioada sărbătorilor, risipa alimentară ajunge la cote alarmante. Sute de tone de produse sunt aruncate în fiecare an, chiar și în condițiile în care multe dintre acestea ar putea fi salvate sau reutilizate. Specialiștii spun că, de la an la an, oamenii sunt tot mai conștienți, iar partea pozitivă este că alimentele ce ajung în tomberoane sunt tot mai puține. Totuși, mai avem de lucrat la acest capitol, scrie radiomoldova.md.

Experții susțin că 40 la sută din risipa alimentară a Republicii Moldova este din cauza cetățenilor care merg la magazin, fac cumpărături, plătesc sume enorme pentru ele, le duc acasă, iar mai apoi multe dintre ele ajung la gunoi.Pentru a preveni risipa alimentară, fiecare cetățean trebuie să țină cont de câteva reguli simple, inclusiv consumul rațional de alimente, afirmă comunicatoarea de la Banca de Alimente, Ana Ceban.

Trebuie să facem cumpărăturile în baza unei liste, astfel ca să evităm achizițiile în plus, să găsim anumit forme de valorificate a alimentelor rămase, fie că sunt donate persoanelor nevoiașe, fie sunt congelate sau făcute alte rețete creative. De exemplu, ouăle roșii pot fi utilizate pentru salate, fructele și legumele pot deveni sosuri sau smoothie, se pot face diferite copturi din lactatele rămase.

În același timp, alimentele donate de agenții economici ajung la cele mai vulnerabile persoane, evident cu respectarea termenului de valabilitate, a mai spus Ana Ceban.

”În ceea ce ține de agenții economici, Banca de alimente se ocupă de recuperarea alimentelor care riscă să fie aruncate, pentru că fie au fost efectuate stocuri în exces, fie au defecte de ambala, fie trece perioada în care ele sunt achiziționate. E important ca ele să fie sigure pentru consum, iar Banca de alimente asigură condițiile de păstrare necesare și le distribuie în peste 78 de servicii sociale partenere.

Cetățenii Republicii Moldova aruncă la tomberon în fiecare an aproximativ 180.000 de tone de produse alimentare. Aceasta în timp ce fiecare a patra persoană din mediul rural nu își poate permite să se alimenteze suficient și suferă din cauza foamei, relevă datele prezentate de economistul Veaceslav Ioniță.

TRAGEDIE de Paște: Un autobuz, condus de un moldovean, implicat într-un grav accident în Ucraina: Un pasager a murit, alți șase au fost răniți

Un grav accident rutier produs în dimineața zilei de 20 aprilie, în raionul Mohîliv-Podilskîi din regiunea Vinița, Ucraina, s-a soldat cu rănirea a șapte persoane, dintre care una a decedat ulterior. Autobuzul implicat, un vehicul de cursă marca Scania, era condus de un cetățean moldovean în vârstă de 64 de ani, au transmis autoritățile locale într-un comunicat, scrie ziua.md.

Potrivit informațiilor preliminare ale anchetei, șoferul a pierdut controlul asupra direcției, iar autobuzul a ieșit de pe carosabil și s-a oprit în șanțul de pe marginea drumului.În urma impactului, șapte pasageri au fost răniți, inclusiv o fetiță de 8 ani și un bărbat de 48 de ani, cetățean străin.

Ulterior, portalul Strana.ua a anunțat că bărbatul, de naționalitate chineză, a murit din cauza rănilor suferite.

Cinci dintre victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Potrivit surselor locale, compania de transport nu răspunde apelurilor pasagerilor răniți și nu colaborează cu aceștia în present, notează sursa citată.

Keanu Reeves a apărut în premieră pe covorul roșu, însoțit de iubita sa!
Articolul anterior
Octombrie 2019 – cea mai caldă lună octombrie înregistrată vreodată în lume, spun experții
Articolul următor
Close menu