Fetițele de la Școala Sportivă nr. 1 din Bălți ocupă locuri de frunte la concursurile internaționale de gimnastică aerobică

În perioada 24-26 mai în orașul Baku, Azerbaidjan, s-a desfășurat Campionatul European la Gimnastică Aerobică, un eveniment sportiv de amploare la care Republica Moldova a participat după o pauză de 8 ani.

separator

Tinerele gimnaste din Bălți au participat la concurs

Țara noastră a fost reprezentată de șase gimnaste de la Școala Sportivă nr.1 din Bălți: Ana Guțu, Mihaela și Valeria Baxan, Ecaterina Spătaru, Elena Dmitriev și Nadejda Breazu, care au fost însoțite de antrenorii Olga Molodețcaia și Axenia Lupașcu.Antrenoarea Axenia Lupașcu ne-a mărturisit o poveste deosebită

,,Acum un an, familia mea a suferit un urât accident rutier. În urma lui m-am ales cu multiple traume, iar coastele fracturate mi-au perforat plămânii. Am fost operată. Sincer, până la momentul de față încă nu sunt restabilită complet. Când s-au dat înregistrările pentru Campionatul European, pregăteam una dintre candidate la participare. Totodată, sunt legitimată ca arbitru de categorie internațională de către Federația Internațională de Gimnastică. Iar conform Regulamentului Tehnic, lipsa numelui meu în înregistrări și absența de la concurs penaliza Republica Moldova cu 2000 CHF”, ne povestește antrenoarea.

Prin greutăți, spre izbândă

,,Mă aștepta o adevărată provocare din două motive. Nu aveam voie să utilizez transportul aerian din cauza schimbului brusc de presiune, periculos pentru plămânii mei, deci trebuia să mă deplasez altfel decât echipa, un astfel de drum dura mai mult. Soțul meu, care era calificat la Jocurile Europene, era în pregătire pentru acest concurs și trebuia să ne organizăm bine copiii. Noi avem trei copii. Băiatul mai mare era deja școlar, deci avea deja un program clar. Fetița avea trei ani și, cu toate că am călătorit mult cu ea, am decis s-o las acasă.

M-am hotătât acest drum să-l fac împreună cu Paul, care atunci avea șase ani. Copiii noștri sistematic ne însoțesc la competiții de diferit nivel, iar printre prietenii lor sunt sportivi de mare performanță, medaliați la campionate europene și mondiale. Și nu știu dacă vor opta să facă și ei performanță în sport, dar îmi place că în concursurile mari, ei văd exemple de oameni realizați prin perseverență. Am avut așa traseu spre or. Baku. Din Chișinău am călătorit spre Cernomoreț, de unde am luat paromul spre Batumi. Din Batumi m-am deplasat spre Tbilisi și de acolo am ajuns la Baku. A durat trei zile și jumătate”.

Omul care contribuie la promovarea gimnasticii și face lucruri frumoase pentru copiii rămași în țară

,,Concursul a fost unul bun pentru gimnastele noastre. Au luat note bune, unele chiar peste așteptări. Am avut experiențe frumoase alături de ambasadorul R. Moldova în Azerbaidjan.Paul a menționat patru lucruri care i-au plăcut: mascota Uniunii Europene de Gimnastică, cu care s-a împrietenit, inclusiv și cu actorul care-l joacă, familiile de delfini pe care i-am admirat de pe parom, exercițiul deosebit cu care țara gazdă a câștigat campionatul european și faptul că una din echipele de fotbal favorite a câștigat UEFA Europa League, iar noi fiind în Baku, am urmărit acest meci din tribune.

Returul acasă a fost puțin diferit, dar a durat la fel. Total aproape 7 zile. Această competiție a fost susținută de către Uniunea Federațiilor de Gimnastică din Moldova și a Ministerului Educației Culturii și Cercetării, care a finanțat cheltuielile de transport. Nu am cerut bani în plus, dar până în prezent nu mi s-a restituit nici un bănuț din ceea ce mi s-a cuvenit”, spune antrenoarea Axenia Lupașcu.

,,Am călătorit timp de aproape șapte zile în total, ca Moldova să participe la acest eveniment sportiv și să fie scutită de o amendă de 2000 CHF, iar până la final să nu mi se returneze acea sumă mică, comparativ, care a fost prevăzută de actele ministerului.

Avem sportivi promițători, premianți la competiții internaționale, care au nevoie deja să-și încerce puterile în competiții importante cum e Campionatul European, Campionatul Mondial, să încerce calificare la Jocuri Mondiale”, mai spune antrenoarea.

,,Cea mai bună senioară, care concurează de la vârsta de 5 ani, a avut primul ei concurs important abia anul acesta, la 18 ani! Au fost mai multe persoane și din sport și din afara sportului, care au încercat să mă facă să mă răzgândesc să merg. Dar încă doi ani pierduți, până la următorul campionat european, era să fie prea mult pentru sportivii noștri, iar amenda era prea mare pentru ca sportivii să poată merge. Să fi știut cum evoluau lucrurile, cu siguranță repetam gestul. Nu pentru funcționarii din domeniu, ci pentru Modova și pentru viitoarele performanțe! Sper că lucrurile se vor clarifica”, dezvăluie Axenia Lupașcu.

Succese mari antrenoarei Axenia Lupașcu și fetițelor care manifestă un interes sporit pentru gimnastica aerobică!   

Primăria din Bălți a redus programul de lucru pentru economisirea energiei electrice

Primăria municipiului Bălți a decis să modifice programul de lucru al angajaților pentru a reducere consumul de energie electrică în contextul stării de urgență, scrie IPN.

Potrivit unei dispoziții semnate de primarul Alexandr Petkov pe 13 ianuarie 2025, noul program intră în vigoare imediat și stabilește un interval orar fix, între 08:00 și 16:30, cu o pauză de masă de 30 de minute, între 12:00 și 12:30.Decizia vine ca răspuns la recomandările Comisiei pentru Situații Excepționale, din 27 decembrie 2024, prin care au solicitat autorităților publice să adopte măsuri pentru economisirea resurselor energetice.Primăria a suspendat, de asemenea, toate graficele individuale de lucru stabilite anterior.Autoritățile locale mulțumesc cetățenilor pentru înțelegere și colaborare în această perioadă, subliniind că măsurile adoptate au scopul de a sprijini funcționarea eficientă a instituției în condiții dificile.Primarul a subliniat că măsura este temporară și adaptată situației excepționale.

Crește consumul de energie: Astăzi a constituit cu 18% mai mult decât ieri

Energocom estimează pentru astăzi o creștere cu 18% a consumului de energie electrică pe malul drept al Nistrului, în comparație cu ziua de duminică, transmite IPN.

Cifra este mai mare și decât lunea trecută, cu 2%.

Energocom informează că a rezervat capacitatea comercială necesară la hotarul cu România, pentru a suplimenta cererea internă de electricitate cu importuri.Astfel, pentru data de 13 ianuarie, Republica Moldova își va asigura necesarul de energie electrică de la centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, de la instalațiile locale de energie regenerabilă, precum și cu electricitatea importată, pe bază de contracte bilaterale și de pe bursă, notează sursa.

Republica Moldova va apela marți la energie de urgență, în intervalul 16:00-19:00

Pentru 14 ianuarie se planifică un consum de energie electrică pe malul drept al râului Nistru similar cu cel din data de 13 ianuarie. Din cauza limitei de capacitate a interconexiunii cu România (cumulat pe Piața pentru ziua următoare și pe Piața intrazilnică) nu a fost posibilă rezervarea integrală a capacității, anunță Energocom, citat de IPN.

Prin urmare, în intervalul orelor 16:00-19:00, pentru a-și acoperi prognozele de consum, Republica Moldova va apela la energie de urgență.„Pentru a nu avea deconectări de energie, operatorul de transport Moldelectrica va solicita de la operatorul de transport din România Transelectrica energie ca să poată să fie acoperit necesarul de consum. Deconectări nu vom avea”, a precizat pentru IPN consilierul directorului Energocom, Victor Bînzari.Cetățenii sunt îndemnați să reducă consumul de energia electrică pentru a putea micșora presiunea pe întreg sistemul.Potrivit Energocom, restul electricității necesare pentru data de 14 ianuarie va fi livrată de centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, de centralele de energie regenerabilă, precum și suplimentată cu energia importantă, atât în baza contractelor bilaterale, cât și de pe bursă.

Anca Serea a arătat senzațional la botezul celui de-al șaselea copil
Articolul anterior
,,Gas Natural Fenosa” își schimbă denumirea din 11 decembrie
Articolul următor