În ajun de Crăciun, sădim brazi în loc să tăiem! – așa au făcut 30 de copii din țara noastră!

Pentru un viitor sănătos și un mediu curat! Copiii și tinerii din cel mai ambițios proiect de incluziune socială prin muzică La La Play Voices au plantat ieri 30 de brazi în parcul Dendrarium, pentru a contribui la reducerea amprentei de carbon, astfel celebrând și aniversarea a 30-a a Convenției cu privire la Drepturile Copilului.

separator
Costurile acestei inițiative educaționale inovative au fost acoperite integral din vânzările de bilete la concertul Pop Simfonic 6, care va avea loc în această sâmbătă, 21 decembrie, cu participarea corului La La Play Voices.
”Ne bucură și apreciem mult astfel de inițiative sociale ce vin sa cultive un mod frumos de a trăi. Susținem cu ardoare astfel de activității ce vin să educe și să încurajeze copiii să se implice în viața comunității,” a remarcat Andrei Chistol, Secretar de Stat Cultură al Ministerului Educației. ”Ministerul Educației, Culturii și Cercetării apreciază cât de mult s-au schimbat eroi proiectului de incluziune prin muzica La La Play Voices, devenind mai deschiși și mai curajoși.”

Membrii corului incluziv – de etnie moldovenească, rusă, ucraineană, bulgară, armeană, găgăuză și romă, din diverse grupuri sociale, precum și copii cu nevoi speciale – fiind din toate localitățile țării, au posibilitatea să practice împreună și să socializeze doar de câteva ori pe an.

Deși îi unește pasiunea pentru muzică, idea proiectului este de a construi un model de comunitate cu scopuri nobile comune.

”Arta corală și cântatul împreună este una dintre cele mai eficiente metode de a consolida coeziunea socială a unui grup,” spune mentorul celor 130 de copii, dirijorul Andriano Marian. ”Ne propunem să organizăm în fiecare an câte o acțiune de acest gen, și iată de ce lansăm azi și noua noastră inițiativă de colectare a fondurilor – Pușculița Voices.”

Cei 130 de coriști s-au întâlnit la Chișinău pentru a se pregăti de concert, a participa la diverse acțiuni comunitare, dar și pentru a se cunoaște mai bine.

„Participarea copiilor la problemele care îi afectează este unul din drepturile lor fundamentale. Copiii din corul incluziv La La Play Voices sunt cei care vor da un exemplu și adulților din comunitățile lor, devenind tineri ambasadori ai unui stil de viață prietenos climei și mediului,” spune Desiree Jongsma, Reprezentanta de Țară UNICEF în Moldova.

“Vrem să vă ascultăm cântând, dar și să vă auzim opiniile. Vocile voastre contează!” a adăugat Desiree Jongsma.Acțiunea de astăzi este prima de acest gen și vine să transmită un mesaj despre stilul de viață prietenos climei și mediului. Pentru că absorb dioxidul de carbon din atmosferă, copacii contribuie la limitarea încălzirii globale.

„Felicitări pentru o inițiativă atât de frumoasă împreună cu eroii de La La Play Voices. Considerăm că acest eveniment de plantare de copaci este unul dintre modurile cu adevărat tangibile de a contribui la maximum în ceea ce privește combaterea schimbărilor climatice în Moldova,” afirmă Anna Lyberg, Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova.
         Amintim că aproximativ două miliarde de copii trăiesc în zonele în care nivelul poluării aerului depășește standardele stabilite de Organizația Mondială a Sănătății – care îi determină să respire aer toxic și le pune în pericol sănătatea. În fiecare an, peste jumătate de milion de copii sub vârsta de 5 ani mor din cauze legate de poluarea aerului.

Mișcarea globală pentru climă a demarat ca un protest individual al Gretei Thunberg. Tânăra suedeză de 15 ani a inițiat o amplă acțiune de protest pentru mediu din istoria omenirii, mobilizând peste 1,4 mln de oameni din 123 de țări, care au pledat pentru politici mai bune pentru reducerea amprentei de carbon.
Seceta, inundațiile, înghețurile și furtunile sunt frecvente și în Republica Moldova în ultimii ani, iar ninsorile din 22 aprilie 2017 au demonstrat încă odată cât de vulnerabilă este țara noastră la schimbările climatice.

Despre corul La La Play Voices

Corul La La Play Voices întrunește 130 de copii de la 10 la 16 ani din toată țara. Participanții proiectului de incluziune socială La La Play Voices, care este la cea de-a doua ediție, au fost selectați din 400 de candidați la nivel național. La La Play Voices există grație susținerii partenerilor strategici ai Moldovan National Youth Orchestra: UNICEF Moldova; Suedia, Fundația Est-Europeană; Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova.

Ce s-a decis în cazul mega-orașului demn de SF care va costa un trilion de euro. Lucrările au început deja de câțiva ani. FOTO

Proiectul ”NEOM” pe care Arabia Saudită voia să îl termine până în 2030, nu va mai fi gata în timp util, scrie digitalsport.ro

Mega-orașul în care se va investi circa un trilion de euro va avea o infrastructură unică în lume, denumită „Linia” – marginile sale vor fi formate dintr-un lanț de zgârie-nori, de peste 100 de kilometri lungime!

Lucrările au început deja de câțiva ani, dar recent arabii și-au dat seama că proiectul lor este, așa cum credeau mulți, prea ambițios. „Linia” este imposibil de terminat în cei aproape cinci ani rămași, din cauza situației economice a țării. 

Mai exact, pentru anul 2024 se estimează un deficit la buget de peste 21 miliarde de euro, iar liderii statului au redus masiv cheltuielile pentru „NEOM” și vor păstra această măsură timp de câțiva ani, până când țara va fi din nou pe plus. 

Astfel, din cei 100 de kilometri propuși, abia 2,5 vor fi finalizați până în 2030, iar din populația de 1,5 milioane pe care și-au propus-o arabii peste aproape cinci ani, noua estimare este de nici măcar 300.000 de locuitori. 

Spectaculos! Așa ar trebui să arate cele 15 superstadioane din NEOM construite special pentru Cupa Mondială 2034

Tot în „NEOM” ar urma să aibă loc Cupa Mondială 2034. Arabii sunt singurii care și-au depus candidatura, iar pe 11 decembrie FIFA ar urma să confirme oficial că turneul final va avea loc în Golf. 

O parte din investiția masivă o reprezintă construirea a 15 superstadioane, care vor avea design-uri nemaivăzute până acum, în spiritul orașului ultramodern. 

Oficiali din România vor discuta cu reprezentanți ai platformei TikTok la Bruxelles

Comisia Europeană va organiza o reuniune cu autorităţile române şi TikTok. Aplicaţia deţinută de chinezi este supusă unei presiuni tot mai mari pentru a explica modul în care a gestionat conţinutul politic înainte de votul din România, scrie POLITICO citat de digi24.ro.

Votul din primul tur de duminică l-a propulsat pe Călin Georgescu, ultranaţionalist şi pro-rus, către o victorie şocantă, în parte datorită popularităţii sale subite pe TikTok, notează sursa citată.

Bucureştiul a cerut Comisiei Europene să lanseze o investigaţie oficială asupra aplicaţiei, în conformitate cu normele blocului comunitar referitoare la reţelele sociale, iar un deputat european de top a cerut marţi ca directorul executiv al TikTok să se prezinte în faţa Parlamentului European pentru a răspunde la întrebări.

Într-o scrisoare văzută de POLITICO joi dimineaţă, TikTok – deţinut de gigantul tehnologic chinez ByteDance – a respins acuzaţiile că ar fi fost folosit pentru a influenţa alegerile din România.

„Până în prezent, nu am găsit nicio dovadă a unei operaţiuni de influenţă sub acoperire pe platforma noastră, în ultimele câteva săptămâni, pentru alegerile prezidenţiale în curs de desfăşurare din România, nici dovezi ale unei influenţe străine”, a declarat platforma în scrisoarea adresată autorităţilor române. Aceasta a adăugat că a „eliminat peste 150 de conturi de impostură” legate de Georgescu şi peste 650 de conturi legate de alţi candidaţi.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Thomas Regnier, a confirmat săptămâna aceasta că executivul UE a primit o solicitare de a deschide „o investigaţie oficială cu privire la rolul TikTok în alegerile din România”, în temeiul legii emblematice a UE privind social media, Digital Services Act. Masa rotundă între reprezentanţii Comisiei, autorităţile române şi oficialii TikTok este programată să aibă loc înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din 8 decembrie, a declarat Regnier, joi.

TikTok respinge acuzaţiile că ar fi jucat un rol nepotrivit în victoria lui Georgescu. Purtătorul de cuvânt Paolo Ganino a declarat că „relatările extrem de speculative cu privire la alegerile din România sunt inexacte şi înşelătoare”.

O țară europeană interzice rețelele sociale pentru tinerii sub 16 ani

Camera Reprezentanților din Parlamentul Australiei a adoptat un proiect de lege care interzice accesul pe rețelele sociale pentru persoanele sub 16 ani, o măsură care ar putea transforma Australia într-una dintre primele țări din lume cu o astfel de legislație. Proiectul, promovat de prim-ministrul Anthony Albanese, obligă platformele populare precum X (fost Twitter), TikTok, Facebook și Instagram să implementeze măsuri pentru a preveni accesul tinerilor sub vârsta de 16 ani, scrie voceabasarabiei.md.

Miercuri, proiectul a fost aprobat cu 102 voturi pentru și 13 împotrivă, iar acum va fi discutat și în Senat, unde va trebui să obțină și aprobarea finală. În cazul nerespectării noilor reglementări, companiile de tehnologie riscă amenzi semnificative, care pot ajunge până la 31 de milioane de euro. Conform proiectului, platformele vor avea un termen de un an pentru a implementa filtrele necesare pentru a respecta legislația.

Deși inițiativa a fost întâmpinată cu entuziasm de unele cercuri, a stârnit și critici din partea deținătorilor de platforme, care au semnalat „îngrijorări serioase” legate de „consecințele neprevăzute” ale acestei decizii rapide. Alte țări, precum Statele Unite (în statul Florida) și Spania, au adoptat măsuri similare, iar China impune deja restricții stricte privind utilizarea rețelelor sociale de către minorii sub 14 ani.

O familie superbă. Jessica Alba, apariție rară alături de soț și cei 3 copii ai lor la un eveniment caritabil
Articolul anterior
Detalii noi: cei trei tineri dn Hâncești, găsiți decedați, ar fi rude. Poliția ia în calcul două versiuni
Articolul următor