Ion Chicu: Până la data de 10 aprilie, am putea atinge cifra de 2.000 de persoane infectate cu Covid-19

Declarații după ședința Comisiei Situații Excepționale din 26 martie 2020:

separator

,,Creșterea progresivă a cazurilor de coronavirus, vobeste despre faptul că, urmărind această evoluție, spre data de 10 aprilie, am putea atinge cifra de 2.000 de persoane infectate cu acest virus. Acest număr, dacă ajungem la el, însă dinamica și evoluția, arată că este foarte, foarte probabil, acest număr va pune la grea încercare sistemul nostru medical”, a declarat premierul Ion Chicu, în cadrul ședinței.

,,Am văzut evoluțiile în ultimele săptămâni, în țările europene, țări care, spre deosebire de noi, în ultimii 30 de ani, s-au îngrijit de sistemele lor medicale, au investit masiv în sistemele lor medicale. Cu toate acestea, sistemele medicale din Italia, Franța, Spania, nu fac față acestei provocări majore.

În mod evident, nici sistemul nostru nu va fi în stare să reziste la o solicitare atât de majoră, la un volum atât de mare de adresări.

În aceste condiții, reiterez importanța respectării tuturor cerințelor, măsurilor restrictive stabilite de organele statului. Vă spun cu toată sinceritatea, pericolul este major pentru viața tuturor a noastră. De modul cum ne mobilizăm acum, depinde numărul celor infectați și decedați pe parcursul următoarelor 2-3 săptămâni. Dacă continuăm să fim iresponsabili, vom muri mulți”, a declarat Ion Chicu.

,,În spitalele noastre există până la 3-4 mii de locuri, cu toate acestea putem avea un număr mai mare de cazuri confirmate”. De asemenea, Ion Chicu a declarat că vor fi amenajate spații alternative pentru pacienți, inclusiv hotele, săli, însă acestea vor fi spitale improvizate.

Măsurile noi luate de Comisia Situații Excepționale, în 26 martie 2020:

1. Persoanele care se vor afla în afara reședinței lor vor trebui să dețină oricare dintre actele care confirmă identitatea persoanei și să le prezinte la cerere colaboratorilor poliției.

2. Începând din 27 martie 2020, se interzice aflarea în grupuri mai mari de 3 persoane, cu excepția grupurilor din membrii familiei de gr.1, 2, în linie dreaptă sau colaterală.

3. În perioada 30 martie-o3 aprilie, se declară zile de odihnă pentru toate unitățile din sectorul bugetar, cu excepția instituțiilor medico-sanitare și de sănătate publică, serviciilor de salvare și urgență.

4. Cetățenii sunt rugați să rămână acolo unde se află, să nu circule prin republică, să nu meargă în sate, nu migrați în această perioadă. Sptămâna liberă este pentru a sta acasă. Recuprerarea acestor zile de muncă se va realiza în modul stabilit de Guvern, după ridicarea stării de urgență.

Kate Middleton, operată de medici italieni. S-a ținut în secret

Ies la iveală noi detalii legate de operația suferită de Kate Middleton. La începutul anului, aceasta a fost supusă unei intervenții la abdomen. Pentru această procedură medicală, o echipă de medici din Italia s-ar fi deplasat la Londra. Printre cei care au luat parte la intervenție se numără unul dintre cei mai renumiți specialiști ai Policlinicii Gemelli, scrie evz.ro.

Potrivit unor zvonuri apărute în spațiul public, neconfirmate de Casa Regală, chirurgii italieni ar fi fost implicați în operația suferită de prințesă în ianuarie. Pentru intervenția suferită de Kate Middleton, soția moștenitorului tronului Angliei, William, medicii britanici ar fi colaborat cu cei italieni.

Cu toate că nu există o confirmare din partea Palatului Buckingham, informația s-a răspândit rapid in spațiul public. De altfel, subiectuleste detaliat de revista „Gente”, în ediția din 3 mai. Nici Policlinica Gemelli nu confirmat această informație.

La intervenție a luat parte un medic reputat de la Gemelli

Kate Middleton ar fi fost operată de un reputat medic din Italia. Încă de la începutul lunii, acesta a vorbit despre diagnosticul prințesei, dar și despre șansele de supraviețuire ale persoanelor care se confruntă cu el. Totuși, acesta nu a lăsat de înțeles că ar fi făcut parte din echipa de medici care s-au ocupat de caz.

Până în prezent, cunoscuta clinică medicală din Italia nu a confirmat că ar avea vreo legătură cu situația prințesei.

Prințul William se ocupă în continuare de angajamentele publice, după ce tatăl acestuia anunțase o perioadă de pauză. Recent, acesta a călătorit în sudul Angliei pentru anumite evenimente, însă nu a scăpat de curiozitatea oamenilor. Aceștia l-au întrebat dacă soția și copiii săi sunt bine.

„Vă supărați dacă vă întreb de soția și copiii dumneavoastră?”, a fost întrebarea primită de William.

Călătoriți în siguranță! Precizările Poliției de Frontieră pentru cei care vor să meargă în călătorie cu copiii

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a venit cu precizări importate pentru părinții și însoțitorii copiilor care planifică să se revină în țară de sărbători sau să plece într-o vacanță cu cei mici.

”Dacă vă întoarceți acasă de sărbători sau pregătiți o escapadă cu cei mici în afara țării, nu vă faceți griji cu privire la formalitățile de frontieră. Poliția de Frontieră vine în ajutorul vostru cu informații utile!

Dragi părinți și însoțitori ai copiilor, cetățeni ai Republicii Moldova,

Este important să vă asigurați că pașaportul copiilor este în regulă. De fapt, încă de la naștere, părinții sunt obligați să obțină acest document de călătorie pentru cei mici.

  • Copiii pot călători însoţiţi de UNUL dintre reprezentanţii legali (părinții), fără acordul celuilalt.
  • O călătorie peste hotare pentru minorii cu ÎNSOŢITORI este nevoie de o declaraţie de la reprezentantul legal.
  • În afară de părinți, reprezentanţi legali se consideră şi TUTORII.

Alte reguli și recomandări pentru o călătorie plăcută alături de copii găsiți AICI.”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.

Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”

Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”, operat de compania multinaţională franceză Accor, care va circula abia din 2025. Rezervările încep marţi, însă preţurile biletelor au crescut deja puternic, relatează CNBC.

Tarifele de pornire pentru o călătorie de o noapte cu trenul de lux au crescut de la 2.000 de euro (2.168 USD) de persoană, în decembrie 2022, la 2.500 de euro de persoană în noiembrie 2023.

Ambele tarife au fost stabilite în timpul unei perioade de rezervare înainte de vânzare, care necesită depunerea unui avans rambursabil.

Dar tarifele de pornire au crescut acum la 3.500 de euro de persoană pe noapte, potrivit unui comunicat de presă publicat în martie. Aceasta este o creştere uluitoare de preţ cu 75% într-o perioadă de 16 luni.

Trenul este programat să înceapă să circule în primăvara lui 2025, potrivit Accor, compania multinaţională franceză de ospitalitate care operează trenul.

La Dolce Vita Orient Express al Accor urmează să parcurgă nouă rute prin Italia, inclusiv o călătorie de coastă de la Palermo la Roma şi o alta de la Roma la comuna toscană Montalcino.

Trenul ”La Dolce Vita” – care se traduce prin ”Viaţa Dulce” – reflectă epoca glamourului italian surprins de faimosul film din 1960 al lui Federico Fellini cu acelaşi nume.

Filmul este, probabil, cunoscut cel mai mult pentru scena în care actriţa Anita Ekberg a făcut baie în Fântâna Trevi, un grst pentru care turiştii pot fi amendaţi cu o sumă uriaşă.

Rezervările pentru tren se deschid prin telefon pe 2 aprilie şi prin site-ul web al trenului din 24 aprilie.

Accor intenţionează să lanseze un alt tren – numit ”The Orient Express” – folosind vagoane restaurate din secolul al XIX-lea, care au făcut parte odată din trenul istoric ”Nostalgie-Istanbul-Orient-Express”.

Trenul va parcurge diverse rute prin Europa, inclusiv ruta emblematică Paris-Istanbul. Iniţial programat să fie lansat în acest an, trenul este acum programat să înceapă serviciile în 2026.

Mesajul asistentei medicale din Chișinău diagnosticată cu Covid-19. ,,Am ajuns victima virusului din inconștiența unei mame”
Articolul anterior
Andreea Bănică: ,,Vom ieși din izolare mai grași cu 5-7 kg și mari chefi!”
Articolul următor