Fratele șoferului decedat roagă organele competente ca cei vinovați să răspundă conform legii pentru faptele comise: „Să nu iasă basma curată cum se face de obicei.”
În seara de sâmbătă spre duminică, Alexandru Usatâi, îndeplinea ultima sa comandă, duce acasă ultimul client pe Bujniță Artur, în vârstă de 46 de ani, angajat al Penitenciarului nr. 9.
Ambii însă nu au ajuns la familiile lor, deoarece în jurul orelor 1.30 la intersecția străzilor Ismail cu Ștefan cel Mare, un tânăr de 27 de ani la volanul modelului Audi S8 ignorând culoare roșie a semaforului s-a izbit violent în automoblilul de marcă „Toyota”, șoferul taxiului a decedat pe loc, iar pasagerul la spital.
O rudă apropiată a lui Alexandru Usatâi a declarat pentru jurnal.md că acesta de curând a împlinit 40 de ani și era tată a doi copii. „Un om plin de viața mereu vesel și săritor la nevoie. Era ultima sa chemare în acea noapte, după care trebuia să se întoarcă acasă la familie, însă nu s-a mai întors”, ne spune femeia.
Mașina cu care lucra Alexandru în firma de taxi a fost procurată recent de către acesta prin credit.
„El își luase mașina cu care lucra în credit. Soția sa acum sărmana rămâne cu doi copii și un credit. Și fără de bărbat și tata la copii. Mâine sau poimâine o sa fie înmormântarea și după nici ea n-o să dorească să tacă. Să nu scape basma curată cel vinovat. Astăzi trebuie să meargă fratele lui să vorbească cu ofițerul de urmărire”, menționează sursa noastră.
Fratele lui Alexandru, Andrian Usatâi cere oamenilor legii să investigheze cazul conform legislației. „Rog să fim uniți ca cei vinovați să răspundă cu toată asprimea legii pentru faptele făcute și să nu iasă basma curată cum se face de obicei. Mă adresez la organele competente, cum de permiteți așa ceva?”, scrie acesta pe pagina sa de facebook.
Potrivit Poliției Capitalei șoferul automobilului „Audi”, a fost reținut pentru 72 de ore și se află în izolatorul de detenție provizorie al Direcției de Poliție a mun. Chișinău. Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă de la 6 până la 10 ani de pușcărie. Ieri la locul tragicului accident din centrul capitalei, colegii taximetristului decedat în urma impactului au depus flori și au claxonat în memoria colegului lor.