Detalii noi oferite de Poliție, cu privire la accidentul de pe strada Izmail. Ce arată analizele șoferului reținut

Cu referire la accidentul rutier care a avut loc în centru capitalei în noaptea de 17 mai curent la intersecția bd. Ștefan cel Mare și Sfânt cu str. Ismail, Inspectoratul General al Poliției vine cu câteva detalii.

separator

În adresa organului de urmărire penală, care instrumentează cauza penală, au parvenit rezultatele expertizei sângelui conducătorului auto de la volanul Audi. Pentru stabilirea prezenței sau absenței alcoolului în organismul acestuia, i-au fost prelevate probele biologice imediat ce a fost transportat la Institutul de Medicină Urgentă. Rezultatul s-a dovedit a fi negativ, analizele indicând lipsa alcoolului.

Șoferul automobilului de marcă Dacia Logan și pasagerii care în momentul impactului se aflau în unitatea de transport la moment sunt în afara oricărui pericol.

Totodată, potrivit Poliției, este de menționat faptul că șoferul automobilului Audi nu colaborează cu organele de urmărire penală. Acesta a fost plasat în arest pentru 30 de zile.

Organele de drept continuă investigațiile, pentru a stabili toate circumstanțele. Acțiunile de urmărire penală sunt efectuate sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău.

Poliția amintește că viteza excesivă la volan, nerespectarea regulilor de circulație rutieră și iresponsabilitatea a ucis doi oameni, în noaptea de 17 mai, într-un grav accident de circulație, produs în capitală.

Un automobil de model „Audi”, condus de un tânăr de 27 de ani, cu o pasageră la bord, deplasându-se pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt s-a ciocnit cu un automobil „Toyota” (taxi), condus de un bărbat de 39 de ani, care se deplasa pe str. Ismail. Taximetristul avea la bord un pasager. În urma impactului, Audi a fost proiectat într-o Dacia Logan, condusă de un bărbat de 40 de ani, ulterior tamponând un Volkswagen ce era parcat.

În rezultat, șoferul automobilului de marcă Toyota a decedat pe loc. La spital au fost transportați șoferii unităților de transport Dacia și Audi, precum și pasagerii acestora. Din păcate, traumele pasagerului de 46 de ani din Toyota nu au fost compatibile cu viața.

Foto! Cum a arătat centrul Capitalei în Noaptea de Înviere

La slujba de Înviere din centrul municipiului Chișinău s-au adunat sute de oameni. Scuarul Mitropoliei Chișinăului si a întregii Moldove a devenit neîncăpător pentru enoriașii care au asistat la serviciul divin cu coșurile pline de bunătăți și purtând Focul Haric.

Cetățenii Republicii Moldova au trăit cu bucurie Învierea Domnului, s-au rugat pentru pace, sănătate și bunăstare. Iată, mai jos, care a fost atmosfera în centrul capitalei!

Foto: Primăria Municipiului Chișinău

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului energetic și judiciar

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului energetic și judiciar, dar și pentru sprijinirea societății civile. Un anunț în acest sens a fost făcut de ambasadorul Canadei în Moldova cu sediul la București, Gavin Buchan, în cadrul unui interviu. Potrivit acestuia, negocierile privind acordarea unui împrumut major acordat Executivului de la Chișinău sunt în proces.

„Introducem o serie de domenii în care vom sprijini Moldova. Avem un mic proiect de sprijin pentru societatea civilă, avem sprijin pentru sistemul judiciar, vom introduce un anumit sprijin în sectorul energetic și suntem în proces de negociere a unui împrumut major, pentru sprijin financiar acordat Guvernului. Moldova este o țară mică, dar este o țară care a făcut absolut tot ce trebuie să facă pentru a câștiga invitația de aderare la Uniunea Europeană, pe care a primit-o anul trecut”, a spus oficialul, transmite moldova1.md. 

Ambasadorul Canadei la Chișinău a spus că Republica Moldova face toate reformele corecte și este pe cale să devină o democrație europeană.

„Ei introduc tot felul de măsuri corecte și merită în mod absolut sprijinul nostru în fața eforturilor consistente ale Rusiei de a-i destabiliza. Deci, da, ca și în cazul Ucrainei, Canada și România sunt foarte aliniate în privința importanței susținerii Republicii Moldova. Și una dintre marile bucurii ale misiunii mele aici este că ajung să lucrez la lucruri concrete de genul acesta, în colaborare cu partenerii mei români, a relatat oficialul.

Referindu-se la combaterea fenomenului dezinformării din țara noastră, Buchan a precizat că autoritățile trebuie să se asigure că încurajează gândirea critică și să-i facă pe oameni să înțeleagă care sunt sursele de știri credibile și care nu.

„Trebuie să avem mesaje puternice și proactive, trebuie să preîntâmpinăm asta. Trebuie să faci ceea ce ei numesc pre-demontare, să ne asigurăm că oamenii au informațiile corecte în prealabil, astfel încât să știe când aud ceva care este dezinformare. Și într-adevăr, trebuie să încurajăm gândirea critică. Trebuie să-i facem pe oameni să înțeleagă ce este o sursă de știri credibilă și ce nu este o sursă de știri credibilă. Trebuie să-i facem pe oameni să aibă obiceiul să trateze toate postările de pe rețelele de socializare ca și cum ar fi 1 aprilie. Nu ar trebui să existe doar o zi pe an când ne uităm critic la fluxurile noastre de socializare. Ar trebui să fie 365”, a concluzionat Gavin Buchan.

Maia Sandu va efectua o vizită în Norvegia săptămâna viitoare

Președintele Maia Sandu va efectua o vizită de stat în Norvegia, în perioada 6-7 mai. Din delegația condusă de șeful statului va face parte și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi. Aceasta este prima vizită de stat a unui președinte al Republicii Moldova în această țară.

Pe 17 aprilie, Republica Moldova a fost vizitată de ministrul norvegian de Externe, Espen Barth Eide. Într-un interviu pentru Moldova 1, diplomatul a declarat că Norvegia își va deschide în scurt timp o misiune diplomatică în Republica Moldova, transmite moldova1.md.

De menționat că Norvegia este una dintre cele șase țări, unde moldovenii ar putea vota prin corespondență în cadrul alegerilor prezidențiale și referendumului constituțional din 20 octombrie.

O moldoveancă în vârstă de 46 de ani a murit în Grecia. Pe timp de pandemie, costurile pentru repatriere se ridică la 10 mii de euro
Articolul anterior
Studiu al Institutului American de Fizică: particulele cu Coronavirus rezultate în urma tusei se răspândesc până la 5 metri în aer
Articolul următor