Patru miniștri și un vicepremier, care au participat miercuri la o ședință a PDM, vor merge în auto-izolare și vor fi testați pentru coronavirus.
Acest lucru a fost declarat de premierul Ion Chicu în cadrul emisiuni la Publika TV.
La întâlnire a participat democratul Eugen Nichiforciuc. Ieri s-a aflat că deputatul și soția sa s-au îmbolnăvit de Covid-19.
Primul ministru a declarat că delegații guvernului au fost prezenți la ședința de lucru a fracțiunii: ministrul Apărării, Alexandru Pânzari, ministrul Educației, Igor Șarov, ministrul afacerilor externe, Oleg Țulea, ministrul economiei, Sergiu Railean, și viceprim-ministrul pentru reintegrare Cristina Lesnic.
Circa 90 de companii din R.Moldova vor beneficia de granturi din partea Guvernului, Uniunii Europene și Băncii Mondiale
Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a anunțat astăzi 89 de companii beneficiare de granturi nerambursabile în valoare totală de peste 28,5 milioane de lei. Totodată, au fost semnate contractele de finanțare destinate dezvoltării afacerilor, fondurile provenind de la Guvernul Republicii Moldova, Uniunea Europeană și Banca Mondială, transmite MOLDPRES.
Finanțarea a fost accesată prin intermediul mai multor programe gestionate de ODA, inclusiv PARE 1+2, Programele de Ecologizare, de Susținere a Antreprenoriatului Feminin, Start pentru Tineri, de Retehnologizare și Eficiență Energetică, de Sprijin în Domeniul Turismului și de Creștere a Competitivității. Se estimează că aceste granturi vor contribui la crearea a circa 400 de noi locuri de muncă și la menținerea altor 700 existente în cadrul companiilor beneficiare, mobilizând totodată investiții private suplimentare semnificative în economia națională.
„Antreprenorii sunt vasele sangvine ale țării. Prin aceste granturi, dorim să reducem riscul, să încurajăm investițiile inteligente, inovarea și adoptarea noilor tehnologii pentru a crește competitivitatea afacerilor moldovenești. Dacă antreprenorii doresc să facă afaceri și să se dezvolte, asta înseamnă că noi avem și progres economic”, a declarat la eveniment vicepremierul Doina Nistor, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării.
La rândul său, Matei Ciciai, însărcinat cu afaceri a.i. al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, a reiterat sprijinul UE pentru sectorul privat.
„Aceste granturi reprezintă mai mult decât un suport financiar; sunt un semn de încredere în viziunea și munca asiduă a antreprenorilor. Sprijinirea IMM-urilor joacă un rol central în parteneriatul UE-Moldova, iar oportunitățile pentru afaceri vor continua să se extindă pe măsură ce Moldova avansează pe calea integrării europene. Șapte din cele zece programe de granturi gestionate de ODA sunt cofinanțate de Uniunea Europeană, mobilizând resurse considerabile pentru dezvoltarea economică a țării”, a menționat Matei Ciciai.
Directorul ODA, Vadim Codreanu, a oferit detalii despre eforturile continue ale organizației.
„Ne bucurăm să susținem astăzi încă 89 de companii. Anul acesta am semnat deja 220 de contracte de grant. Lucrăm la consolidarea programelor noastre și la digitalizarea proceselor pentru a facilita accesul antreprenorilor la finanțare. Pe lângă granturi, ODA oferă și alte instrumente importante, precum Programul 373 sau Fondul de Garantare a Creditelor, pentru a dinamiza investițiile”, a afirmat Vadim Codreanu.
Evenimentul, al treilea de acest gen organizat de ODA în anul curent, s-a încheiat cu sesiuni de informare dedicate beneficiarilor privind implementarea proiectelor investiționale și respectarea condițiilor contractuale.
Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului este instituția publică principală din Republica Moldova responsabilă de susținerea dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, oferind suport financiar și non-financiar antreprenorilor din țară.
Un moldovean, reținut la Paris, după ce ar fi înjunghiat doi bărbați și l-a snopit în bătaie pe al treilea: A fost dus la Psihiatrie
Un cetățean moldovean a fost arestat, în capitala Franței, după ce a înjunghiat două persoane și a bătut un alt bărbat, care acum este în stare critică la spital, scrie presa franceză citată de unimedia.info.
După ce a înjunghiat două persoane și a fugit, bărbatul, originar din Moldova, a bătut o altă persoană, într-un tramvai, fără niciun motiv aparent. Incidentul s-a produs vineri, 18 aprilie. Suspectul a fost reținut.
Autorul atacurilor înjunghiase, mai devreme, două persoane.
Când a urcat în tramvai și a început să bată un alt bărbat, ceilalți pasageri au intervenit, pentru a-l opri. Persoana snopită în bătaite se află în stare critică, la spital.
Suspectul a fost arestat, iar ulterior spitalizat, din cauza unor probleme psihiatrice.
Cazul bătrânului amendat pentru comerț stradal. Ce spune Poliția
Cu referire la cazul apărut în spațiul public în care este amendat un bărbat în etate, care vindea verdețuri și flori pe o stradă din sectorul Botanica al capitalei, precizăm cǎ NU poliția a documentat această persoană și nici nu a avut intenția să o facă,informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
colaj foto: realitatea.md
Polițistul s-a prezentat la fața locului în urma unui apel la 112.
Amintim că poliția este obligată să intervină la orice apel 112 în care este solicitată și reiterăm că persoana NU a fost documentată de poliție, dar de angajatul Preturii.
În context, amintim că Poliția nu documentează comerțul stradal, excepții fiind organizarea comercializării alcoolului și a țigărilor.