UE va susţine businessul mic şi mijlociu din Moldova în contextul crizei Covid-19

Uniunea Europeană va susține antreprenorii din Republica Moldova în contextul perioadei de criză provocată de noul virus COVID-19 și oferă granturi pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (ÎMM) prin intermediul inițiativei Eu4Business.

separator

Măsurile desfășurate în cadrul EU4Business au drept obiectiv principal sprijinirea micului business, ținând cont de efectele pandemiei COVID-19 asupra economiei naționale și vizează trei domenii, transmite Moldpres.md.

Primul prevede accesul la finanțare și piețe – condiții speciale de creditare oferite în colaborare cu bănci moldovenești, precum și granturi pentru IMM-uri în anumite sectoare de afaceri.

Cel de-al doilea se referă la serviciile de asistență anti-criză pentru afaceri, incluzând consultanță și oportunități de instruire online, programe educaționale și de formare sectoriale, consultații de la experți recunoscuți. Şi cel de-al treilea sector prevede beneficiile derivate din Acordul de liber schimb cu UE – oferă asistență tehnică specifică IMM-urilor moldovenești, asigurându-se că acestea pot beneficia din plin de regimul de liber schimb cu UE.

EU4Business este o inițiativă a Uniunii Europene care oferă sprijin IMM-urilor din cele șase țări din regiunea Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova, Ucraina și Belarus) pentru a-şi realiza pe deplin potențialul și pentru a impulsiona creșterea economică.

Maia Sandu, apel către diaspora care revine acasă pentru sărbătorile de Paște: „Vorbiți cu rudele și prietenii despre referendum și aderarea la familia europeană”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a lansat un apel pentru concetățenii noștri aflați la muncă sau studii peste hotare și care au revenit acasă cu ocazia sărbătorilor pascale.

„Dragă diasporă, bine ai revenit acasă de Paște.

Vă rugăm să vorbiți cu rudele și prietenii din Republica Moldova despre referendum și aderarea țării noastre la familia europeană”, a transmis Maia Sandu pe Facebook.

Amintim că în luna aprilie, autoritățile au lansat și un site www.pentru.md, din care cetățenii se pot informa despe avantajele eurointegrării și despre ajutoarele oferite până acum de Uniunea Europeană.

Platforma cuprinde și o rubrică privind anumite falsuri despre UE care sunt combătute prin argumente.

sursa: www.tvrmoldova.md

Cum arată apartamentul din Chișinău pentru care proprietarul cere lunar 6 mii de euro chirie

Chiria unui apartament în centrul Chișinăului poate ajunge la mii de euro pe lună. Asta o demonstrează anunțurile plasate pe rețelele sociale.

Spre exemplu, chiria unui apartament cu trei camere în centrul Capitalei, cu o suprafață de 150 de metri pătrați, ajunge și la 6.000 de euro pe lună.

Prețul apartamentului a fost confirmat de agentul imobiliar jurnaliștilor de la Agora.md în timp ce s-au prezentat drept persoane interesate de această ofertă.

Mai mult, agentul a declarat că locuința poate fi procurată, iar prețul total este de 700.000 de euro.

Agora.md a analizat site-urile câtorva agenții imobiliare. 

În motorul de căutare au fost introduși aceiași parametri pentru chirie: trei camere, centrul Capitalei, bloc nou, 150 de metri pătrați.

Pe unul dintre ele s-a găsit apartamente de la 700 la 2.500 de euro pe lună.

Prețuri mai mari sunt afișate pe un alt site. Aici, apartamentele cu aceleași condiții costă între 750 și 6.000 de euro pe lună. 

În context, mărimea salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul 2024, constituie 13.700 lei, aproximativ 720 de euro.

Volodimir Zelenski spune că rușii se pregătesc de „o nouă ofensivă”: ,,Ne aflăm în fața unei noi etape a războiului”

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainska Pravda, potrivit digi24.ro.

„Ne aflăm acum în faţa unei noi etape a războiului. Ocupantul se pregăteşte pentru încercări de extindere a ofensivei sale. Şi noi toţi împreună, toţi ucrainenii, soldaţii noştri, statul nostru, partenerii noştri, trebuie să facem totul pentru a perturba planul ofensiv al ruşilor”, a declarat Zelenski.

„Trebuie să demonstrăm că ocupantul nu va reuşi să îşi atingă obiectivele în nicio circumstanţă, indiferent de ceea ce face şi de cât de josnic acţionează. Ucraina va învinge în continuare”, le-a spus liderul de la Kiev cadeţilor ucraineni.

Preşedintele Volodimir Zelenski a vizitat, vineri, Academia Naţională Bohdan Hmelnîţki a Serviciului Grănicerilor de Stat din Ucraina. Într-o discuţie cu elevii liceului, cadeţii şi profesorii, Volodimir Zelenski a remarcat că funcţiile serviciului de grăniceri s-au extins semnificativ din cauza războiului. Poliţiştii de frontieră nu numai că protejează graniţa ucraineană, ci şi stăpânesc diferite tipuri de echipamente şi îndeplinesc misiuni de luptă pe linia frontului. În special, operatorii de drone au demonstrat rezultate eficiente pe front, a mai spus Zelenski.

„Poliţiştii de frontieră s-au dovedit a fi la cel mai înalt nivel. Ei au îndeplinit toate sarcinile de luptă cu un curaj şi un profesionalism absolut. Serviciul Poliţiei de Frontieră îşi extinde competenţele prin intermediul războiului. Bineînţeles, când războiul se va încheia, toate aceste abilităţi nu vor dispărea.

Şi atât de mulţi operatori de sisteme de război electronic şi drone, toţi aceşti specialişti trebuie să rămână şi să se ocupe de frontiera modernă a Ucrainei pe timp de pace”, a mai spus preşedintele ucrainean.

Un caz de Coronavirus a fost depistat la Curtea Supremă de Justiție
Articolul anterior
Candidații restanțieri din anii precedenți pot susține Bacalaureatul: orarul examenelor
Articolul următor