Covid-19. Experții bat alarma: Moldova e liderul Europei la numărul de infectări raportat la populație

Expertul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniţă, trage un semnal de alarmă şi declară că, în următoarele săptămâni, numărul morţilor va creşte.

separator

Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova afirmă:

„Evident că situaţia nu e simplă, dar situaţia este gestionată de către Guvern, este gestionată de către autorităţi. Situaţia nu este ieşită de sub control. Eu, în ultimul timp, aţi văzut că nu implic în ceea ce ţine de gestiunea acestei situaţii, pentru că este Guvernul. Eu m-am implicat la începutul lunii martie – aprilie mai insistent”.

Expertul Veaceslav Ioniţă îl contrazice pe Igor Dodon şi constată că Republica Moldova este liderul Europei după numărul de infectări, raportat la numărul populaţiei.

,,La noi situaţia se va agrava, iar cel mai grav, ca să înţeleagă telespectatorul, statistica morţii este una groaznică. Cei care luptă cu moartea, în mediu durează 18 zile, cam asta este media. De aceea, noi ceea ce avem acum, cei decedaţi, asta este situaţia din 18 zile în urmă. Deci acum decedează cei care au fost identificaţi 18 zile în urmă. Ceea ce se întâmplă, astăzi, adevărata tragedie a morţii urmează peste două săptămâni. Ca să fie clar despre ce vorbim noi, în această săptămână avem peste o mie de cazuri infectate. Asta înseamnă că 50 de persoane nu se vor mai întoarce acasă”.

Ioniţă prognozează că, în următoarele două săptămâni, Republica Moldova ar putea ajunge pe o nedorită poziţie de lider la numărul de decese în Europa.

„Statistica noilor cazuri este doar un clopoţel la statistica deceselor care doar urmează să vină. Asta este gravitatea. Şi dacă noi credem că asta este glumă, vă pot spune că nu e glumă, este o stare extrem de gravă. Cred că acum este cazul ca organele procuraturii să vadă cum a fost gestionată iresponsabil această criză care a omorât şi omoară economia şi mii de agenţi economici vor falimenta şi zeci de mii de familii au rămas fără bani”.

„Cred că pentru luna iunie probleme la salariu nu vor fi. Guvernul se poate îmăprumuta pe piaţa internă, vom pierde puţin din rezervele valutare, dar lunile august – septembrie sunt luni critice”.

sursa: www.tvrmoldova.md

Marfă ascunsă pe corp și în bagaj, deconspirată de vameșii de la Palanca

La postul vamal Palanca, un nerezident de 43 de ani a încercat să transporte ilegal o cantitate de suplimente alimentare și produse cosmetice, ascunzându-le sub haine.

În momentul în care a fost întrebat de funcționarii vamali dacă are ceva de declarat, acesta a răspuns negativ.

Bărbatul intenționa să traverseze pista de intrare în țară a postului vamal Palanca în calitate de pieton.Totuși, în urma unui control fizic amănunțit, s-au descoperit produsele ascunse atât în bagajul personal, cât și pe corpul bărbatului. Astfel, funcționarii vamali au reușit să împiedice transportul ilicit al acestora.

Mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana documentată riscă să fie sancționată contravențional.

Marco Rubio și Serghei Lavrov au vorbit la telefon să pregătească întâlnirea dintre Trump și Putin

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov şi omologul său american Marco Rubio au avut o convorbire telefonică şi au convenit să reia dialogul întrerupt de ofensiva rusă în Ucraina, informează AFP.

„Serghei Lavrov şi Marco Rubio au confirmat că sunt gata să conlucreze la restabilirea unui dialog interguvernamental reciproc respectuos, conform tonului dat de preşedinţi”, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe rus.

„Ei au convenit să reia contactele regulat, inclusiv pentru a pregăti un summit ruso-american la cel mai înalt nivel”, adaugă comunicatul.

Această convorbire între Lavrov şi Rubio a avut loc după discuţia telefonică de miercuri între Donald Trump şi Vladimir Putin, care au convenit să înceapă negocieri pentru a pune capăt „imediat” războiului din Ucraina. Chiar dacă Trump l-a informat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cu privire la această convorbire a sa cu Putin, el nu a căutat să discute cu el în prealabil în legătură cu o strategie de negociere, notează AFP, citată de Agerpres. Aceste iniţiative îngrijorează partenerii tradiţionali ai Washingtonului.

În acest context, preşedintele francez Emmanuel Macron i-a convocat pe liderii europeni la o reuniune luni, la Paris.

Macron cheamă liderii Europei la un summit de urgență, după provocările lansate de Administrația Trump

Președintele francez Emmanuel Macron convoacă liderii europeni pentru un summit de urgență la Paris, luni, potrivit ministrului polonez de externe Radosław Sikorski, aflat sâmbătă la Conferința de securitate de la München, informează Politico.

„Sunt foarte bucuros că președintele Macron i-a chemat pe liderii noștri la Paris”, a spus Sikorski, adăugând că se așteaptă ca liderii europeni să discute „într-un mod foarte serios” provocările prezentate de președintele american Donald Trump. „Președintele Trump are o metodă de operare pe care rușii o numesc – razvedka boyem – recunoaștere prin luptă: împingeți și vedeți ce se întâmplă, apoi vă schimbați poziția. Și trebuie să răspundem”, a spus ministrul polonez.

Întâlnirea va avea loc luni, potrivit a doi oficiali UE, dar nu este clar dacă întâlnirea va implica toți liderii UE sau doar un grup mai mic de țări și dacă vor fi invitați și alți lideri europeni precum premierul britanic Keir Starmer.

Ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, care a făcut parte din panelul de discuții cu Sikorski la München, nu a confirmat sau infirmat summitul de urgență. Sikorski a declarat ulterior că premierul polonez Donald Tusk va călători luni la invitația lui Macron la întâlnire. „Trebuie să ne arătăm puterea și unitatea”, a spus Sikorski într-o postare pe rețelele de socializare.

Purtarea măștilor devine obligatorie și în spaţiile publice deschise
Articolul anterior
Transportul public din Chișinău și Bălți va circula doar câteva ore, dimineața și seara
Articolul următor