Scandal într-un cimitir, după ce rudele au deschis sicriul unui mort de Covid-19

Scandal la un cimitir din județul Suceava. Rudele unui bărbat de 41 de ani, care a murit din cauza coronavirusului, au deschis sicriul sigilat în care se afla trupul neînsuflețit.

separator

Familia susține însă că omul nu a fost ucis de virus, ci a murit de cancer.

Rudele bărbatului de 41 de ani, din orașul Gura Humorului, s-au ales cu dosar penal pentru „zădărnicirea combaterii bolilor”. Acestea sunt acuzate că au deschis sicriul sigilat în care se afla trupul bărbatului decedat, infectat cu Covid-19.

Bărbatul a stat internat la Spitalul Județean Suceava cu probleme grave de sănătate, avea cancer, dar în timpul spitalizării a fost confirmat și cu Covid-19.

Luni seară, rudele au preluat sicriul de la morgă și după ce au ajuns acasă l-au desigilat pentru a fi privegheat timp de trei zile.

În cursul zilei de marți polițiștii au fost alertați de localnici despre cele petrecute și s-au deplasat imediat la fața locului. Totodată, în acest caz au fost sesizați și reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Suceava. Sicriul a fost resigilat și bărbatul a fost înmormântat, raportează realitatea.net.

Marfă ascunsă pe corp și în bagaj, deconspirată de vameșii de la Palanca

La postul vamal Palanca, un nerezident de 43 de ani a încercat să transporte ilegal o cantitate de suplimente alimentare și produse cosmetice, ascunzându-le sub haine.

În momentul în care a fost întrebat de funcționarii vamali dacă are ceva de declarat, acesta a răspuns negativ.

Bărbatul intenționa să traverseze pista de intrare în țară a postului vamal Palanca în calitate de pieton.Totuși, în urma unui control fizic amănunțit, s-au descoperit produsele ascunse atât în bagajul personal, cât și pe corpul bărbatului. Astfel, funcționarii vamali au reușit să împiedice transportul ilicit al acestora.

Mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana documentată riscă să fie sancționată contravențional.

Marco Rubio și Serghei Lavrov au vorbit la telefon să pregătească întâlnirea dintre Trump și Putin

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov şi omologul său american Marco Rubio au avut o convorbire telefonică şi au convenit să reia dialogul întrerupt de ofensiva rusă în Ucraina, informează AFP.

„Serghei Lavrov şi Marco Rubio au confirmat că sunt gata să conlucreze la restabilirea unui dialog interguvernamental reciproc respectuos, conform tonului dat de preşedinţi”, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe rus.

„Ei au convenit să reia contactele regulat, inclusiv pentru a pregăti un summit ruso-american la cel mai înalt nivel”, adaugă comunicatul.

Această convorbire între Lavrov şi Rubio a avut loc după discuţia telefonică de miercuri între Donald Trump şi Vladimir Putin, care au convenit să înceapă negocieri pentru a pune capăt „imediat” războiului din Ucraina. Chiar dacă Trump l-a informat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cu privire la această convorbire a sa cu Putin, el nu a căutat să discute cu el în prealabil în legătură cu o strategie de negociere, notează AFP, citată de Agerpres. Aceste iniţiative îngrijorează partenerii tradiţionali ai Washingtonului.

În acest context, preşedintele francez Emmanuel Macron i-a convocat pe liderii europeni la o reuniune luni, la Paris.

Macron cheamă liderii Europei la un summit de urgență, după provocările lansate de Administrația Trump

Președintele francez Emmanuel Macron convoacă liderii europeni pentru un summit de urgență la Paris, luni, potrivit ministrului polonez de externe Radosław Sikorski, aflat sâmbătă la Conferința de securitate de la München, informează Politico.

„Sunt foarte bucuros că președintele Macron i-a chemat pe liderii noștri la Paris”, a spus Sikorski, adăugând că se așteaptă ca liderii europeni să discute „într-un mod foarte serios” provocările prezentate de președintele american Donald Trump. „Președintele Trump are o metodă de operare pe care rușii o numesc – razvedka boyem – recunoaștere prin luptă: împingeți și vedeți ce se întâmplă, apoi vă schimbați poziția. Și trebuie să răspundem”, a spus ministrul polonez.

Întâlnirea va avea loc luni, potrivit a doi oficiali UE, dar nu este clar dacă întâlnirea va implica toți liderii UE sau doar un grup mai mic de țări și dacă vor fi invitați și alți lideri europeni precum premierul britanic Keir Starmer.

Ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, care a făcut parte din panelul de discuții cu Sikorski la München, nu a confirmat sau infirmat summitul de urgență. Sikorski a declarat ulterior că premierul polonez Donald Tusk va călători luni la invitația lui Macron la întâlnire. „Trebuie să ne arătăm puterea și unitatea”, a spus Sikorski într-o postare pe rețelele de socializare.

Noi reguli pentru locuitorii Capitalei, în contextul situației epidemiologice Covid-19
Articolul anterior
Foto! Nelly Ciobanu și fiica ei, Mirela, surprinse în imagini de poveste
Articolul următor