Serviciul Fiscal de Stat va avea atribuții extinse

Serviciul Fiscal de Stat va avea atribuții de prevenire şi combatere a infracțiunilor economice prin acordarea competențelor de efectuare a urmăririi penale și a activității speciale de investigație. Un proiect de lege ce prevede extinderea atribuțiilor acestei instituții a fost aprobat astăzi de Cabinetul de miniștri.

separator

Potrivit proiectului, pentru exercitarea acestor atribuții, în cadrul Serviciului Fiscal de Stat urmează să fie instituite subdiviziuni specializate.

În acest sens, acordarea acestor atribuții Serviciului Fiscal de Stat va asigura: sporirea capacității de reacție a statului la acțiunile ilegale care împiedică dezvoltarea unui climat stabil de afaceri; înlăturarea factorilor de concurență neloială pentru agenții economici care respectă cadrul legal; diminuarea economiei tenebre; eficientizarea acţiunilor întreprinse în vederea contracarării fenomenului de evaziune fiscală și altor infracțiuni economice, neadmiterea cazurilor de prejudiciere a bugetului public național și sporirea încasărilor la bugetul public național.

Pentru a intra în vigoare, documentul trebuie examinat și adoptat în Legislativ, transmite Moldpres.

SUA anulează un sprijin financiar de 22 milioane de dolari pentru R. Moldova

Departamentul de Eficiență Guvernamentală al SUA, condus de Elon Musk, anulează alocarea a 22 milioane de dolari pentru Republica Moldova. Anunţul a fost făcut pe o reţea socială.

Asistenţa financiară făcea parte din programul intitulat „Consorțiul pentru Alegeri și Consolidarea Procesului Politic”, în valoare de 486 de milioane de dolari, adresat mai multor ţări printre care şi Republica Moldova. Fondurile erau destinate susținerii unui proces politic incluziv și participativ.

Autorităţile de la Chişinău au declarat că aceşti bani urmau să ajungă la societatea civilă pentru diverse programe.

Miliardarul Elon Musk, pe care noul lider american Donald Trump l-a numit în fruntea Departamentului de Eficiență Guvernamentală, a declarat „că fără tăieri bugetare, Statele Unite riscă să ajungă la faliment”.

Marfă ascunsă pe corp și în bagaj, deconspirată de vameșii de la Palanca

La postul vamal Palanca, un nerezident de 43 de ani a încercat să transporte ilegal o cantitate de suplimente alimentare și produse cosmetice, ascunzându-le sub haine.

În momentul în care a fost întrebat de funcționarii vamali dacă are ceva de declarat, acesta a răspuns negativ.

Bărbatul intenționa să traverseze pista de intrare în țară a postului vamal Palanca în calitate de pieton.Totuși, în urma unui control fizic amănunțit, s-au descoperit produsele ascunse atât în bagajul personal, cât și pe corpul bărbatului. Astfel, funcționarii vamali au reușit să împiedice transportul ilicit al acestora.

Mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana documentată riscă să fie sancționată contravențional.

Marco Rubio și Serghei Lavrov au vorbit la telefon să pregătească întâlnirea dintre Trump și Putin

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov şi omologul său american Marco Rubio au avut o convorbire telefonică şi au convenit să reia dialogul întrerupt de ofensiva rusă în Ucraina, informează AFP.

„Serghei Lavrov şi Marco Rubio au confirmat că sunt gata să conlucreze la restabilirea unui dialog interguvernamental reciproc respectuos, conform tonului dat de preşedinţi”, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe rus.

„Ei au convenit să reia contactele regulat, inclusiv pentru a pregăti un summit ruso-american la cel mai înalt nivel”, adaugă comunicatul.

Această convorbire între Lavrov şi Rubio a avut loc după discuţia telefonică de miercuri între Donald Trump şi Vladimir Putin, care au convenit să înceapă negocieri pentru a pune capăt „imediat” războiului din Ucraina. Chiar dacă Trump l-a informat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cu privire la această convorbire a sa cu Putin, el nu a căutat să discute cu el în prealabil în legătură cu o strategie de negociere, notează AFP, citată de Agerpres. Aceste iniţiative îngrijorează partenerii tradiţionali ai Washingtonului.

În acest context, preşedintele francez Emmanuel Macron i-a convocat pe liderii europeni la o reuniune luni, la Paris.

Un moldovean de 56 de ani, transportat cu un echipaj Smurd din Iași la Chișinău
Articolul anterior
Coronavirus: 295 cazuri noi, înregistrate în ultimele 24 ore
Articolul următor