O elevă din Chișinău a obținut premiul I la un concurs internațional de pictură

Daria Sirotiuc în vârstă de 17 ani, elevă la Școala de Arte Plastice pentru copii ” A. Șciusev” și la Liceul Teoretic „Antioh Cantemir” din Capitală, a obținut premiul I la Concursul Internațional de arte plastice “Ionel Perlea”, ediția I-a, care s-a desfășurat zilele acestea în orașul Slobozia, România.

separator

Evenimentul a fost organizat de Centrul Cultural UNESCO “Ionel Perlea” din Slobozia, Asociațiile ”Pro Valores” și ”Ovalsart”, cu sprijinul Consiliului Județean Ialomița. În competiție s-au înscris peste 50 de concurenți cu vârste între 10 și 25 de ani din Republica Moldova, Anglia și România, transmite Moldpres.md.

Potrivit președintelui Asociației pentru Cultură și artă ”Arbor” din România, Victoria Nagy Vajda, pentru participarea la Concursul Internațional de Arte plastice “Ionel Perlea” – ediția I, asociația a promovat 19 elevi ai Școlilor de Arte Plastice pentru copii din R. Moldova, prin organizarea părții logistice și achitarea taxei de participare. ”Din acești 19 elevi, șase au fost premiați de către juriul concursului, printre care Premiul I, III și patru mențiuni din cele 5 mențiuni acordate de organizatorii concursului”, a mai spus Victoria Nagy Vajdas.

Astfel, de premiul III a beneficiat Tatiana Ciahur (15 ani), elevă la Școala de Arte Plastice pentru copii „A. Șciusev” din Chișinău, iar de mențiuni – Ekaterina Prigonyuk (16 ani), elevă la Școala de Arte Plastice pentru copii din Râbnița, precum și Xenia Nicolaeva (17 ani), Iulia Mosiesnco (14 ani) și Anastasia Cojocari-Goncear (13 ani) de la Școala de Arte Plastice pentru copii ”A. Șciusev” din capitală.

Lucrările tinerilor artiști laureați vor fi expuse în cadrul ediției a XXIX-a a Festivalului “Ionel Perlea”, eveniment care se va desfășura între 29-31 iulie 2020 la Slobozia și care va marca împlinirea a 120 de ani de la nașterea și a 50 de ani de la trecerea în eternitate a cunoscutului dirijor și compozitor. După festival, toate lucrările premiate vor face obiectul expoziției permanente care va fi organizată în Casa Memorială “Ionel Perlea” de la Ograda (județul Ialomița).

Trei mașini au ajuns într-un șanț, în urma unui accident în lanț, la Anenii Noi

Trei mașini au fost avariate, după ce au fost implicate într-un accident în lanț, care s-a produs cu puțin timp în urmă pe drumul care face legătura dintre satele Chetrosu și Todirești, din raionul Anenii Noi, scrie pulsmedia.md.

În urma impactului, cele trei automobile au ajuns într-un șanț de pe acostament.

Maia Sandu, mesaj după atacul terorist din Germania

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj pe platforma X, după atacul terorist de ieri, de la un târg de Crăciun din orașul german Magdeburg, soldat cu cel puțin doi morți și zeci de răniți. „Ne îndreptăm gândurile către victime și condamnăm ferm violența sub orice formă”, a scris șefa statului, astăzi dimineață, scrie unimedia.info.

„Sunt profund întristată de tragedia din Piața de Crăciun din Magdeburg, Germania. Gândurile mele sunt îndreptate către victime și către cei dragi lor. Ceea ce ar fi trebuit să fie un moment de bucurie și de unire s-a transformat în tristețe”, a scris Maia Sandu, pe platforma X.

Cel puțin șase persoane au fost ucise și 205 au fost rănite, dintre care 41 se află în stare critică, după ce un bărbat a intrat cu mașina în mulțimea de la Piața de Crăciun din Magdeburg, Germania. Bilanțul tragediei a fost actualizat, iar autoritățile au transmis că atacatorul, reținut imediat după incident, s-ar fi aflat sub influența drogurilor, în momentul tragediei. Poliția investighează în continuare circumstanțele acestui atac violent.

Primul oraș italian care interzice fumatul în spațiul public

De la 1 ianuarie 2025, Milano va interzice fumatul de tutun în spaţii exterioare, la mai puţin de 10 metri de alte persoane, cu scopul de a îmbunătăţi calitatea aerului, fiind însă permisă utilizarea ţigărilor electronice, scrie democracy.md.

Potrivit autorităților italiene, această măsura face parte din ”Planul pentru Aer şi Climă”, care vizează reducerea emisiilor de substanţe nocive în oraş după ce ”numeroase studii clinice au demonstrat că expunerea la poluanţii din aerul oraşului Milano dăunează sănătăţii”.

”De la 1 ianuarie 2025, interdicţia de a fuma va fi extinsă la toate spaţiile publice exterioare, cu excepţia locurilor izolate unde este posibil să se respecte o distanţă de cel puţin 10 metri faţă de alte persoane”, se arată în text.

Totodată, fumatul a fost interzis și în parcuri, stații de transport public, zone în care se practică activităţi sportive şi cimitire, iar la începutul anului 2025 măsura va fi extinsă la toate locurile publice în aer liber, inclusiv trotuarele.

Media locală menționează că deocamdată nu se știe cum va fi reglementată aplicarea acestor reguli, însă totul pare să indice că va fi vorba mai degrabă de o măsură de descurajare decât de una punitivă.

În cazul în care Consiliul Municipal din Milano menţine amenzile din interdicţiile actuale, persoanele care încalcă reglementările riscă sancţiuni cuprinse între 40 şi 240 de euro. Interdicţiile exceptează utilizarea ţigărilor electronice, foarte răspândite în Italia, care pot fi utilizate în continuare fără limitări.

Conform celor mai recente date publicate de Institutul Italian de Statistică (ISTAT), în 2023, în Italia, 18,7% dintre persoanele de 11 ani şi peste această vârstă se declarau fumătoare, un procent ce creşte semnificativ în rândul tinerilor, atingând vârfuri la grupa de vârstă 25-34 de ani (26,9%).

Fumatul de tutun se numără printre principalele surse de emisii de PM10, alături de transportul rutier, utilizarea solvenţilor şi „arderea cauzată de pizzerii cu cuptoare pe lemne”, printre altele. Municipalitatea continuă punerea în aplicare a Planului pentru Aer şi Climă, în pofida faptului că în 2021 şi 2022 Curtea Regională de Apel (TAR) din Lombardia a anulat unele dintre propunerile sale, cum ar fi interzicea focurilor de artificii.

5 produse coreene de top care oferă prospețime și vor ajuta pielea să radieze în această vară!
Articolul anterior
România: record de noi cazuri de Covid-19, confirmate în ultimele 24 de ore
Articolul următor