O asistentă medicală din Timișoara care spunea că nu crede în existența Covid-19 este cercetată penal după ce a infectat mai mulți colegi și pacienți.


La un moment dat, femeia s-a infectat cu noul coronavirus și a transmis ulterior boala către alte șapte persoane, cadre medicale și pacienți de la spitalul unde lucra.
Imediat după ce a fost testată pozitiv, asistenta a fost dusă la Spitalul ”Victor Babeș”, dar a refuzat internarea și a cerut să fie izolată la domiciliu.
Femeia este acum cercetată pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce conducerea spitalului a deschis o anchetă disciplinară împotriva ei și a făcut și plângere penală.
”În data de 10.07.2020 organele de cercetare penală au luat la cunoștință despre faptul că un număr de 7 (șapte) persoane –cadre medicale și pacienți ai Spitalului Clinic Căi Ferate Timișoara- au fost depistați pozitiv la testul Covid 19 în urma analizării probelor recoltate în perioada 30.06.2020-06.07.2020, existând indicii ale nerespectării, la nivelul Spitalului Clinic Căi Ferate Timișoara, de către funcționari publici din cadrul unității spitalicești, a măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase”, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.