În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 15.008 traversări, dintre care cele mai multe au fost efectuate de către moldoveni pe sensul de ieșire din țară.
Astfel, potrivit informației oferite de către Poliția de Frontieră, în doar 24 de ore 6.251 de cetățeni au revenit în R. Moldova, iar 8.757 de persoane au părăsit țara.
Din numărul celor reveniți în țară, 3.636 de cetățeni au traversat frontiera moldo-română, 1.486 treceri la frontiera cu Ucraina și 1.129 treceri aeriene.
Nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip COVID-19.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în Republica Moldova) au fost:
PTF Leușeni – 1.759 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 1.132 traversări persoane;
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 1.129 traversări persoane;
PTF Sculeni – 525 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Reni – 416 traversări persoane.
Totodată, pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
– o trecere ilegală a frontierei de stat;
– 11 persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere a frontierei;
– o tentativă de trecere a frontierei cu documente falsificate;
– 2 cetățeni străini au depășit termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
– 2 conducători auto au ignorat regulile de transportare și de folosire a vinietei;
– 4 persoane și un mijloc de transport au fost identificate la controlul de frontieră cu consemn național;
– 5 persoane documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și combatere a bolilor epidemice.
În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 15.008 persoane și completate 6.251 fișe epidemiologice individuale.