Ion Chicu: Sistemul medical va fi la limită în câteva săptămâni

Situația în R. Moldova privind pandemia de COVID-19 se agravează pe zi ce trece. În acest sens, premierul Ion Chicu avertizează că în scurt timp sistemul medical va fi la limită.

separator

„Deși la etapa actuală locuri în spitale și în secțiile de terapie intensivă mai avem, în câteva săptămâni sistemul medical va fi la limită și vom avea dificultăți mari la internarea bolnavilor noi de COVID19”, afirmă Ion Chicu, conform stiri.md.

Totodată, prim-ministru atenționează că presiunea pe medici este enormă, iar cazurile vor continua să crească.

„În pofida eforturilor OMS și ale întregii comunități internaționale, pandemia capătă amploare pe plan global, dar și la noi. Numărul de cazuri crește, iar presiunea pe spitale și medici este una enormă. Actualmente, suntem pe locul 19 în Europa după numărul de cazuri raportat la 1 mln. populație și pe 13 la numărul de decese raportat la 1 mln. populație”, menționează premierul.

Chiar și așa Ion Chicu spune că restricții nu vor fi impuse, însă roagă cetățenii să manifeste maximă responsabilitate pentru a evita creșterea numărului de infectați cu COVID-19.

„În condițiile în care nu ne dorim și (sincer vorbind) nu putem veni cu măsuri de restricționare a activităților economice și a circulației libere a cetățenilor, arsenalul de instrumente ale statului pentru a stopa răspândirea acestui virus este destul de limitat. În această situație rog cetățenii Republicii Moldova să manifeste maximă atenție și responsabilitate față de propria sănătate, dar și a semenilor din jur. E greu de respirat cu mască, știu, dar utilizând acest mijloc de protecție avem o șansă în plus de a rămâne sănătoși, de a rămâne în viață”, a conchis Ion Chicu.

Moldova ocupă locul 62 în lume după numărul total de infectați confirmați Covid-19.

Tragedie pe o autostradă din Franța: Un moldovean, găsit mort lângă un camion, fără pantaloni pe el

Un șofer moldovean de TIR a fost găsit mort lângă un camion. Tragedia s-a produs duminică, 24 noiembrie, pe o autostradă din Franța, scrie realitatea.md.

Potrivit presei franceze, corpul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit de un alt șofer de camion. Victima de 40 de ani nu avea pantofi în picioare, iar lângă el au fost găsite mai multe sticle goale de whisky.

Sursa citată precizează că Parchetul Montbéliard a deschis pe acest caz o anchetă penală pentru omor din culpă pentru a „a avea toate mijloacele posibile de anchetă” și de a face lumină asupra împrejurărilor acestei morți suspecte.

Victima și-ar fi petrecut seara cu un alt șofer moldovean de 37 de ani, care la sosirea poliției se afla în camion. Presa franceză transmite că ambii munceau pentru aceeași companie de transport.

În cadrul audierilor, șoferul a declarat că nimic nu a auzit sau a observat ceva suspect. De asemenea, el a adăugat că nu are explicații ce i se putea întâmpla colegului său.

Autopsia a arătat că leziunile care erau pe corpul moldoveanului erau din cauza căderii și anume a cea din camion. Polițiștii francezi au stabilit că cei doi șoferi au cumpărat mai multe sticle cu băuturi alcoolice pentru a le bea împreună în cabina celui de-al doilea șofer. Ambele camioane au fost blocate pe o autostradă din Franța din cauza condițiilor meteo grele.

Trei bărbați au fost arestați pentru escrocherie în proporție de aproape un milion de lei. Ce schemă au pus la cale

Trei bărbați de 25, 27 și 30 de ani, originari din Chișinău, Bălți și Căușeni au fost arestați, fiind învinuiți de escrocherie în valoare de aproape un milion de lei, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.  

Ofițerii de investigație ai Direcției de Poliție Chișinău, sub conducerea procurorilor Procuraturii mun. Chișinău- Oficiul Principal, au documentat timp de două luni activitatea infracțională  a bărbaților. Aceștia au creat o societate comercială prin intermediul căreia au convins un reprezentant al unei companii despre existența unui lot de grâu de 350.000 de kg, destinat realizării,  eliberând fraudulos acte administrative.  Ca urmare, persoana juridică a efectuat o tranșă pe contul persoanelor vizate, în sumă de 900.000 de lei.

În cadrul cauzei penale au fost efectuate mai multe măsuri speciale de investigaţie şi acţiuni de urmărire penală, fiind efectuate  percheziții autorizate, de unde au fost ridicate mai multe carduri bancare, stick-uri, ștampile, purtători de informație, dar și alte acte false.

Ca rezultat al acţiunilor procesuale efectuate, bărbații au fost reţinuţi, iar ulterior, la demersul procurorilor, au fost arestați preventiv pe un termen de 30 de zile.

Conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă  închisoare de  la 8 la 15 ani.

Acțiunile de reținere s-au desfășurat cu suportul mascaților din cadrul  BPDS „Fulger”.

Cetățenii vor putea contracta servicii de asistență juridică la distanță

Forma electronică a mandatului avocatului și a avocatului stagiar va fi reglementată în legislație, iar cetățenii vor putea contracta servicii de asistență juridică de la distanță. Raportul pentru un proiect de lege care prevede acest lucru a fost aprobat la ședința de astăzi, 26 noiembrie, a Comisiei juridice, numiri și imunități, scrie stiri.md.

Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Justiției, la propunerea Uniunii Avocaților din Republica Moldova. Modificările legislative sunt necesare întrucât, în prezent, Legea cu privire la avocatură nu reglementează forma electronică a mandatului, iar formularul mandatului avocatului și al avocatului stagiar trebuie să fie imprimat pe suport de hârtie, cu aplicarea ștampilei.

Astfel, autorii propun modificări la Legea privind avocatura, precum și actualizarea Codului de procedură penală, a Codului de procedură civilă, a Codului de executare, a Codului administrativ și a Codului fiscal, pentru a integra complet utilizarea formei electronice a mandatului avocatului. 

Astfel, se va oferi posibilitatea de a certifica împuternicirile avocatului prin mandat în formă electronică și copia certificată a acestuia pe suport de hârtie. Mandatul avocatului va trebui semnat cu semnătură electronică calificată. 

Acest lucru va permite avocaților să încheie contracte de asistență juridică la distanță, iar de acest lucru vor beneficia inclusiv cetățenii din diasporă, care au nevoie de asistență juridică pentru soluționarea litigiilor care apar pe teritoriul Republicii Moldova.

De menționat că reglementarea formei electronice a mandatului avocatului va asigura și implementarea soluției E-dosar judiciar din cadrul Sistemului informațional judiciar, care presupune automatizarea procesului de depunere a cererii în instanța de judecată în format electronic și distribuirea materialelor din dosar în formă electronică. Respectiv, avocații și avocații stagiari vor putea depune cererile în instanța de judecată prin intermediul Sistemului Informațional Judiciar.

Proiectul de lege privind forma electronică a mandatului avocatului va fi propus spre examinare în prima lectură în plenul Parlamentului.

Numărul real al persoanelor infectate cu Covid-19 este de 6 ori mai mare decât cifrele raportate oficial
Articolul anterior
Moldovenii au nevoie de un salariu de peste 13 mii lei pentru a nu pleca din țară
Articolul următor