Grecia: Oamenii ies din case doar după ce primesc aprobare prin SMS

Grecia a anunțat că prelugește lockdown-ul până pe 7 decembrie, deși există indicii că numărul de infectări a început să scadă.

separator

Potrivit guvernului elen, decizia are drept scop eliminarea presiunii asupra sistemului de sănătate, transmite Digi24.ro.

Pentru fiecare ieşire, locuitorii Greciei trebuie să primească undă verde de la autorităţi, prin SMS. Aceștia au obligația de a informa printr-un mesaj la un număr indicat numele, adresa, locul și motivul deplasării. Tot pe telefon primesc confirmarea că pot părăsi locuința, doar în scopul precizat. Doar magazinele pentru nevoi esenţiale, supermarketurile şi farmaciile sunt deschise în toată țara.

Pentru a combate al doilea val de COVID-19, mult mai agresiv decât primul, autoritățile din Grecia au impusă încă o săptămână de carantină în plus, față de data anunțată inițial, întrucât „povara epidemiologică rămâne ridicată”, susține purtătorul de cuvânt al guvernului elen, Stelios Petsas, citat de AFP și preluat de Agerpres.

„Există semne incipiente de reducere a numărului de cazuri de coronavirus. Dacă acest ritm descrescător continuă, presiunea asupra sistemului public de sănătate va scădea şi putem lua în considerare un plan de revenire la o anumită normalitate”, a adăugat Stelios Petsas.

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a decretat inițial un „lockdown” pentru perioada 7- 30 noiembrie, care va fi prelungită până pe 7 decembrie.

Pe lângă un salt al cazurilor de infecţii în ultimele săptămâni în Grecia, creşterea numărului de pacienţi în stare gravă îngrijorează îndeosebi experţii şi autorităţile.

În urmă cu o lună, ţara înregistra doar 87 de pacienţi la terapie intensivă, în timp ce numărul lor a depăşit 500 vinerea trecută. De la 667 la 20 octombrie, numărul de contaminări zilnice variază în prezent între 2.500 şi 3.000.

În ultimele zile au fost înregistrate zilnic în medie aproape 100 de decese. În total, 1.902 de decese au fost înregistrate de la începutul pandemiei în februarie în Grecia.

Purtătorul de cuvânt al guvernului a asigurat între altele că numărul de paturi la ATI a crescut de la 557 la 1.260 în câteva luni pentru a face faţă pandemiei.

Însă 80% dintre paturile din Atena sunt deja ocupate, iar în Salonic, al doilea oraş grecesc ca mărime şi cel mai afectat de coronavirus, guvernul a fost obligat să rechiziţioneze două clinici private săptămâna trecută pentru a face faţă lipsei de paturi.

Serviciile din domeniul sănătăţii au declarat joi că unii pacienţi care suferă de COVID-19 din Salonic vor fi transferaţi la spitale din Atena.

Doi bărbați reținuți pentru pungășii comise în centrul Capitalei

Doi bărbați de 24 și 48 de ani din Chișinău și Criuleni au fost arestați pentru 30 de zile, fiind suspectați de comiterea unei pungășii în sectorul Centru al Capitalei, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Aceștia, aflându-se în incinta unui local, au profitat de neatenția unui bărbat și i-au sustras din buzunar portmoneul cu acte de identitate și bani, telefonul mobil și alte bunuri personale, suma totală a prejudiciului fiind de 22.000 de lei.

În urma acțiunilor de investigație și urmărire penală efectuate de către ofițerii Inspectoratului de poliție Centru, la scurt timp indivizii au fost identificați și reținuți.

Bărbații sunt cercetați penal pentru pungășie, iar dacă vor fi găsiți vinovați, riscǎ închisoare de până la 4 ani.

Rusia acuză Moldova de o colaborare cu NATO

Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea armatei ucrainene şi că încearcă să îşi aducă infrastructura militară mai aproape de Rusia, relatează Reuters citat de evz.ro.

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului, a făcut această acuzaţie în cadrul briefingului de presă săptămânal, în timpul căruia a declarat că majoritatea populaţiei din Republica Moldova nu doreşte să adere la alianţa militară.

Ea s-a referit la transferurile extinse de arme către Moldova în ultimele luni şi la opiniile pro-occidentale ale Maiei Sandu, preşedintele Moldovei.

Atac „inuman” de Crăciun

Rusia a lansat zeci de rachete și drone asupra rețelei energetice a Ucrainei în dimineața zilei de Crăciun.

Alarmele au sunat încă de la ora 5:30 dimineața, după ce Rusia a lansat rachete de croazieră Kalibr din Marea Neagră.

„Putin a ales în mod deliberat Crăciunul pentru a ataca. Ce ar putea fi mai inuman? Mai mult de 70 de rachete, inclusiv rachete balistice, și mai mult de o sută de drone de atac. Ținta este sistemul nostru energetic,” a spus Zelenski.

„Dimineața de Crăciun a arătat din nou că nimic nu este sacru pentru țara agresor”, a declarat Svitlana Onșciuk, șefa regiunii Ivano-Frankivsk.

Ea a spus că o parte a regiunii a rămas fără electricitate „într-un moment în care sărbătorim una dintre cele mai mari sărbători religioase — Crăciunul luminos.”

Crăciun pe rit nou

Acesta a fost al 13-lea atac de amploare asupra sistemului energetic al Ucrainei din acest an, cel mai recent din campania Rusiei care vizează rețeaua electrică în timpul iernii.

Documentarea celor 140 de mii de oameni care și-au vândut votul la alegeri abia începe

Peste 80 de dosare penale au fost pornite pe fapte de corupere electorală, a precizat pentru Teleradio-Moldova, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, transmite IPN.

„În ultima perioadă, avem o accelerare la procesul de documentare și, dacă o să analizăm comunicatele Procuraturii, zilnic sunt expediate în instanța de judecată diferite dosare la capitolul respectiv”, a menționat Viorel Cernăuțeanu.Cât ține de coruperea pasivă, adică primirea de bani pentru a susține un anumit candidat, circa 140 de mii de oameni vor fi documentați prin prisma Codului Contravențional, amenda prevăzută fiind de până la 37 de mii de lei.„Cei 140 de mii de cetățeni care s-au lăsat corupți și influențați în acest proces abia acum am finalizat procedura de descifrare detaliată, absolut toate datele, și cred că în cel mai scurt timp vom purcede la examinarea și documentare acestor persoane. Dar nu înseamnă că toți ei vor fi sancționați. Mulți colaborează”, a menționat Cernăuțeanu.

Potrivit șefului IGP e nevoie de o îmbunătățire continuă a legislației pentru a ușura munca oamenilor legii.„Infractorii organizației criminale Șor au schimbat doar în ultimul an cel puțin 5, 6 forme de finanțare pe teritoriul republicii, anume de asta trebuie modificate normele legale, pentru a crea pârghii legale de documentare pentru ca instituțiile de drept să poată curma aceste fenomene”, a notat șeful IGP.

Accident în Capitală: Un elev de la o școală auto a lovit un copil pe trecerea de pietoni
Articolul anterior
Cornelia și Alexandra Ștefăneț au gătit prăjitură cu fulgi de migdale și cocos
Articolul următor