Maia Sandu spune clar: Are nevoie de ajutorul cetățenilor pentru a face ordine și a scoate țara din corupție

Maia Sandu a publicat primul mesaj pe pagina sa oficială de socializare, după învestirea în funcția de Președinte al Republicii Moldova. Aleasa poporului susține că este pregătită să realizeze până la capăt toate sarcinile propuse pentru a dezvolta și orienta țara pe calea corectă. Pentru acest luru – are nevoie de ajutorul cetățenilor: ,,Eu am nevoie de ajutorul vostru, dragi moldoveni! Noi avem nevoie unii de alții, pentru a face ordine și pentru a construi o țară bună pentru toți”, declară Maia Sandu.

„Dragi cetățeni,

Vă mulțumesc pentru cuvintele de sprijin și pentru încredere. Am simțit ieri bunăvoința voastră, am simțit speranțele pe care le aveți și optimismul pentru un viitor mai bun. Mi-aș fi dorit să fim ieri împreună, însă trebuie să avem grijă unii de alții și să evităm, pe cât este posibil, adunările mari. Vă promit că vom avea numeroase ocazii să ne adunăm, să ne bucurăm împreună, să fim aproape.

Așa cum am spus și ieri, am planuri mari pentru țara noastră, dar nu le pot realiza de una singură. Eu am nevoie de ajutorul vostru, dragi moldoveni! Noi avem nevoie unii de alții, pentru a face ordine și pentru a construi o țară bună pentru toți. Lupta noastră împotriva corupților nu va fi ușoară, dar vă spun cu toată încrederea și responsabilitatea că noi o să câștigăm această luptă. 

Sunt conștientă că nu va fi ușor. Sunt conștientă că lucrurile nu vor fi perfecte. Însă pășesc cu încredere pe această cale a schimbării în bine. Contez pe oamenii de treabă din instituțiile publice, inclusiv acum. Să știți că și voi puteți conta pe mine – o să-i sprijin pe cei care își fac lucrul bine. Voi cere de la instituții nimic altceva decât ce cer cetățenii de la mine. Să lucreze onest. În fiecare zi. 

Moldova este țara oamenilor buni. A oamenilor care muncesc onest, nu fură din buzunarul vecinului, nu fac averi pe nefericirea altora. Vă văd, vă cunosc, știu că sunteți mulți. Și orice preferințe politice ați avea, orice limbă maternă ați vorbi, orice etnie ați fi, vă promit că vă voi respecta pe toți. Sunt președintele vostru și puteți conta pe mine.

Moldova este țara oamenilor buni, iar în țara oamenilor buni fiecare reușește! Acesta este crezul pentru care vom lucra împreună în următorii patru ani! Acesta este angajamentul meu față de voi, pe care îl iau cu inima deschisă și cu coloana dreaptă”, se arată în mesajul Maiei Sandu.

Peisaje apocaliptice în Brazilia după inundațiile record

Peisaje apocaliptice în sudul Braziliei. Sute de localități se confruntă cu inundații fără precedent în ultimii zeci de ani. Catastrofa a provocat moartea a cel puțin 78 de oameni. Trei mii de militari, pompieri și salvatori au fost mobilizați în sprijinul sinistraților, dar operațiunile sunt extrem de dificile, scrie digi24.ro.

Autoritățile descriu regiunile afectate drept „adevărate zone de război” care vor avea nevoie de un plan de reconstrucție după modelul celor post-conflict. 105 oameni sunt încă de negăsit. Datele preliminare arată că peste 100.000 de oameni au fost nevoiți să fugă din calea apelor, dar pagubele sunt imposibil de estimat în acest moment. Inundațiile au fost devastatoare și au provocat alunecări de teren, au prăbușit poduri și au distrus drumuri în statul Rio Grande do Sul din sudul Braziliei.

În zonă au fost probleme cu alimentarea cu energie electrică și cu comunicațiile.. Peste 800.000 de oameni nu mai au apă potabilă, potrivit agenției de protecție civilă, care a citat cifre de la compania de apă Corsan. Pe rețele sociale au apărut imagini cu operațiuni dramatice de salvare și cu locuitorii din orașul Canoas aflați până la umeri în apa plină de noroi și formând  un lanț uman pentru a trage bărcile care transportau oamenii salvați.

Președintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva a vizitat pentru a doua oară Rio Grande do Sul duminică, însoțit de ministrul Apărării José Múcio, ministrul de Finanțe Fernando Haddad și ministrul Mediului Marina Silva, printre alții. Liderul de stânga și echipa sa au cercetat străzile inundate din Porto Alegre cu un elicopter.

„Trebuie să încetăm să fim luați prin surprindere de dezastre. Trebuie să le prevenim și să intervenim”, a spus Lula. În timpul liturghiei de duminică de la Vatican, Papa Francisc a spus că se roagă pentru populația statului. „Fie ca Domnul să primească morții și să le mângâie familiile și pe cei care au fost nevoiți să-și părăsească casele”, a spus el. Ploile abundente au fost al patrulea astfel de dezastru ecologic în stat într-un an, după inundațiile din iulie, septembrie și noiembrie 2023, care au ucis 75 de persoane.

Străzile municipiului Chișinău au fost aproape pustii de Paște

Ne-am obișnuit să vedem străzile capitalei înghesuite de mașini, iar în ore de vârf, ambuteiaje de minute în șir. Situația e total opusă în ziua de Paște. Azi, arterele Chișinăului sunt aproape pustii. Iată cum am surprins orașul în imagini, scrie agora.md.

În mare parte, străzile din Chișinău sunt la 5 mai aproape pustii. Iar în regiunile în care fluxul de mașini este activ, se circulă cu ușurință.

Rar, prin parcurile capitalei, pot fi observați oameni ieșiți la plimbări. Însă imaginile de duminică duc mai curând la gândul că mulți dintre locuitorii Chișinăului au ales să sărbătorească în afara orașului.

Iată cum arată arterele capitalei.

O biserică de lemn a ars în totalitate după slujba din noaptea de Înviere. Cauza incendiului, o lumânare rămasă aprinsă

O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, scrie zdg.md.

„În cursul dimineţii am fost informaţi, printr-un apel prin SNUAU 112, de către îngrijitorul bisericii din satul Ghioncani, comuna Întregalde, de faptul că biserica ar fi ars în totalitate”, a informat, duminică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Alba, Alex Crişan, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de stingere cu apă şi spumă din cadrul Secţiei de Pompieri Câmpeni pentru stingerea ultimelor focare rămase aprinse.Acesta a precizat, pentru AGERPRES, că în biserică a fost oficiată slujbă în noaptea de Înviere.„Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată”, a precizat Alex Crişan.Nu au fost înregistrate victime. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au anunţat că în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă.Biserica a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Cluburile de noapte sunt pline. Petrecerile din Capitală continuă în ciuda restricțiilor
Articolul anterior
O moldoveancă a devenit ,,Miss Londra” 2020!
Articolul următor